Emanuel Guralivu (născut în 1981, la Iași) a absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, în cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași și programul de masterat de Hermeneutică literară din cadrul Facultății de Litere a aceleiași universități. A publicat volumele de poezie: Cerul în cuvinte (editura Alfa, 2004), trupul meu dimineața (editura Vinea, 2008), un boxer cu pumnii fragili (Charmides, 2012) și în zori după un sfârșit de lume (editura Cartier, 2024), fiind prezent și în antologiile: Subcapitol, poezie (editura Tracus Arte, 2015) și #Rezist! Poezia (editura Cartea Românească, 2017). În cele ce urmează mă voi apleca asupra celui mai recent volum de poeme, în zori ca după un sfârșit de lume, apărut în anul 2024, la editura Cartier din Chișinău, în colecția Rotonda.

Volumul de poeme, în zori după un sfârșit de lume, având un titlu cu rezonanță post-apocaliptică, dar sugerând, totodată, și optimismul unui nou început, adună între coperțile sale o serie de poeme în egală măsură tehnice și lirice, umane și postumane, plasate, în mare parte într-un areal urban, sumbru, apăsător, dar și în mediul ferice, generator de liniște și pace al intimității, ceea ce îi asigură un echilibru ideatic și tematic, dar și de atmosferă, fapt ce „trădează”, în primul rând, o maturitate artistică și umană din partea poetului Emanuel Guralivu.

Debutul volumului stă sub zodia angoasantă a urbanului, care produce, în imaginarul poetului, o atmosferă tensionantă și un peisaj post-apocaliptic, dezolant: „mut în nesfârșita haită urbană/ asurzit/ ca după o explozie -/ intensitatea zilei/ mă ține ca-ntr-un sac și/ intensitatea nopții/ mă izbește de lucruri/ de amintiri pentru care/ nu am încă toate cuvintele -/ într-un sprint continuu/ respir/ am nevoie de un oraș pustiu/ de liniștea astmatică a străzilor/ în zori/ ca după un sfârșit/ de lume”.

De remarcat finalul poemului, în care este invocată liniștea din zorii unei noi lumi, a unei lumi, se înțelege, mai bună, mai frumoasă, mai optimă vieții de zi cu zi.

Angoasa poetului nu vine însă numai din apăsarea și haosul junglei urbane, ci și din prezența, reală sau presupusă, imediată sau așteptată, a „doamnei cu coasa”, care dă târcoale prin preajma celor dragi, căutând să le fure darul cel mai de preț, și anume cele 21 de grame, ce în limbaj medical, și mai nou, artistic, desemnează sufletul sau forța vitală, altfel spus, însăși viața: „până și umbra i se chircise -/ umbra înaltă și blândă/ în care mă-nfășuram ca-ntr-o perdea -/ acum ghemuită în așternuturi/ înfiptă acolo/ ca un măr uscat de parcă în visul meu/ se veștejise iar memoria mea/ o lepădase/ până și umbra i se chircise/ pumn zvâcnind de mânie -/ aerul respirat împreună îmi arde bronhiile -/ diminețile când o priveam plecând/ îmi izbesc umerii ca o grindină neașteptată -/ soarele acela de iulie/ mut ca un pat de spital/ până și umbra i se chircise/ și umbra// în crusta de sare a ultimelor/ clipe – nu vrem încă/ să le pierdem – 21 de grame/ ca un strugure copt/ din care să mai gustăm/ pe muchia dealului cerului/ se mișcă odată cu/ firul ierbii/ sub noi câmpiile-/ covoare întinse la uscat -// 21 de grame ca adierea stârnită/ de o palmă ce alungă/ muștele sau/ vreo amintire urâtă// în jurul ei stăm/ cu inimile arse”.

Ceea ce surprinde în mod plăcut la acest poem este faptul că, deși spune o poveste foarte tristă și ilustrează o problemă deosebit de sensibilă, și anume, lupta pentru fiecare secundă de viață, totuși tonul poetului nu tinde spre patetic și nu este nimic lacrimogen în expunerea sa, ci mai degrabă imprimă poemului acea resemnare stoică, manifestată inclusiv prin sfidarea, plină de demnitate, atât a vieții cât și a morții. Este o atitudine, în primul rând echilibrată, în fața unei situații critice, ceea ce, din nou, arată maturitatea, pe toate planurile, a poetului.

De unde își ia, însă, poetul acest echilibru sau mai bine spus puterea de a nu se apleca, de a nu sucomba în fața vicisitudinilor vieții? În partea a doua a volumului, avem două posibile răspunsuri, care, în fond, pot foarte bine să se întrepătrundă și să funcționeze împreună, în același timp. 

Primul răspuns ar putea fi, și cu siguranță este, iubirea, legătura strânsă, intimă, desăvârșită cu cea iubită, ilustrată magistral într-un poem minimalist, dar totodată deosebit de profund, de complet, poemul ce deschide secțiunea cărții intitulată, locul unde cade soarele, având ca subtitlu, poeme pentru Iustina (de altfel, întregul volum este dedicat Iustinei): „în liniștea pielii pe piele/ a inimii pe inimă/ gurile noastre își mută/ cuvintele în degete/ intonațiile sub pleoape/ ne auzim cu umerii cu tălpile/ cu genunchii în liniștea pielii pe/ piele a inimii pe inimă”.

Cel de-al doilea răspuns este cuprins în ciclul intitulat, fericirile de pe versantul suburbiei, care, deși este alcătuit din doar opt poeme, față de cele nouă Fericiri cuprinse în Sfânta Scriptură, în Predica de pe munte, poate fi socotit ca un fel de remake modern al celebrelor percepte biblice, devenite și liturgice, și deci foarte accesibile tuturor oamenilor. Așadar, a doua „armă” a poetului împotriva nebuniei lumii acesteia o reprezintă credința, relația cu divinitatea sau cel puțin ancorarea sufletului și a minții într-un sistem de valori morale inspirat din cel biblic: „ferice de cei care așteaptă în/ locurile de belvedere ca soarele/ să le coboare în răni ferice de ei// când după lăsarea întunericului/ își pun câte un greiere pe rană și-l/ lasă până în zori să-și țârâie// cântecul de leagăn ce îmblânzește/ durerea pentru ei împărăția nu cere/ cuvinte nici scrâșnirea dinților pentru ei// răcoarea ce le/ cuprinde fruntea/ e de-ajuns”.  

În concluzie, prin noul său volum de poeme, în zori ca după un sfârșit de lume, Emanuel Guralivu ni se prezintă ca un poet matur atât din punct de vedere emoțional, cât și estetic, care ne oferă o poezie echilibrată, sub toate aspectele ei – și stilistic și estetic și al conținutului – și al cărui mesaj central rămâne a fi acela că, orice durere poate fi îmblânzită sau chiar învinsă, că orice traumă poate fi gestionată optim și că orice final poate fi urmat de un nou început, mai ales dacă sufletul este primenit cu lumina născută din iubire și credință.

*În zori ca după un sfârșit de lume de Emanuel Guralivu, Editura Cartier, 2024