ai o rană pe
suflet
cuvântule și
ce frumos
adie razele
timpului
pentru tine
cineva îți
întinde o
mână caldă
învăluitoare
și te scrie
între cer și
pământ tu
ești perechea
soarelui
vino ca un
curcubeu
către această
mână a
vindecării
poeziei

cuvântule ai
o rană pe
suflet noi
suntem parte
din tine
grăunțele tale
cu care
rodești
ogorul
ia-mă și
mă ascunde
în ochiul
ceasornicului
de lumină
salvează-mi
inima în
primul mugur
al primăverii
unui surâs

se învârt
stelele
una câte
una dansul
luminii în
al șaptelea
cer primăvara
unui surâs
vinovat de
poezie am
atins aura
victoriei
noului
anotimp în
inima mea
un cârd de
litere
visătoare
vânează
soarele
roșietic
învățând
drumul
aripilor
în vers

a înverzit
pământul
in trupul
meu de
țărână
sfâșiat
de lumină
„oare-i
primăvara
noului
anotimp”
mă întreba
o stea
ascunsă
într-o
podea
de nea
sau poate
un vis
desprins
dintr-un
surâs

valea
unei
ape se
desprinde
curgerea
timpului
era inversă
tac și-ascult
ceasul
ploii de
afară
oare să
nu fi murit
și-s viu
a doua
oară
într-un
cerc
rostogolit
pe un drum
de țară
precum
într-o
vacanță
a mea de
primăvară

aud
cîntecul
unor
pași de doi
soarele
nedumerit
se ascunde
după un
nor de dor
coborât din
trenul
timpurilor
undeva
un cuc
bate toaca
primăverii
surâsului
unui mai
de tei
într-un
început.
de vers
cuvânt
după cuvânt
mă-ntorc
mai tânăr
în poem.