Dispută eu și singurătatea ne-am așezat la taifas ce ți-a rămas m-a întrebat ea cinică și cu aer de învingătoare – nimic și nici răspas de-a mai cultiva ceva o amintire un regret un vis o amăgire… ce-ai zis -mi-am ieșit din fire- ce știi tu despre viață, despre inimă despre iubire niciodată n-ai fost...
*** în ultima vreme mă cert cu mine ca la uşa cortului nimic nu-i bine cenuşa acoperă amintiri visuri culmi şi abisuri încât nu mai sper şi-mi vine să alung ideea că se va naşte în mine pasărea aceea *** păpuşă supusă a vieţii… purtată de invizibile sfori de parcă jocul mă trăieşte iubirea mă...
*** cum doare flacăra pe ceară aşa şi sufletul meu trecerea ta mamă *** cât suntem copii nu cunoaştem miezul cuvântului moarte cât suntem tineri poate moartea iubirii şi frica de-a rămâne goi ne înspăimântă celalată moarte e departe de noi… *** cine poate despre moarte să râdă în hohote sau măcar să zâmbească? Poate...