Reportaj

Home Reportaj
Târgul dezamăgiților (II)

Târgul dezamăgiților (II)

Vasile Mărășescu, zis Buri, este din Bunea Mare. El parcă nu are nimic comun cu lumea târgului. Cu două ghiuluri mari, din aur, pe degete, cu un porthart agățat de umăr, străbate târgul cu pas rar și sigur. ”În zona Făgetului nu are cine să mă doboare, mărturisește. Mie dacă mi-a plăcut un mânz de la dumneata, ți-am dat pe...

”Trăim un timp în care trebuie să-mi reacordez lira”

”Trăim un timp în care trebuie să-mi reacordez lira”

De vorbă cu pictorul Petru Galiș, la apariția volumului „Culoarea cuvintelor”, realizat în dialog cu Vasile Bogdan Dragă Petrică, mărturisesc că m-a surprins reacția ta când ai văzut pentru prima oară cartea plămădită împreună. Era o aventură interesantă pe care am trăit-o noi împreună, înainte de pandemie, ne-a prins pandemia, este și o carte a experienței, este și o carte...

Bijuterii ale artei populare vrâncene. Ţesăturile şi ouăle încondeiate

Bijuterii ale artei populare vrâncene. Ţesăturile şi ouăle încondeiate

Ioana Popa, o femeie ajunsă la venerabila vârstă de apoape 75 de ani, este singura din satul Mărăşti, comuna Răcoasa, care mai încondeiază ouăle. Este un obicei străvechi în tradiția poporului nostru, o vie mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element profund de cultură spirituală specific românească. „Pe timpurile tinereţii noastre când veneau Paştele sau Crăciunul te...

Târgul dezamăgiților (1)

Târgul dezamăgiților (1)

Într-o zi de vineri, cu un cer albastru, sticlos, pe un ger chinuitor, ce izbucnea din rafalele de vânt, care parcă amorțise văzduhul, la Făget era târg. Dis de dimineață poiana a fost ocupată de căruțe, oameni, animale, mărfuri de tot felul, ca și cum cineva împărțise în pătrățele spațiul, încât să aibă loc fiecare. Țăranii au adus la târg...

Noaptea școlii și noaptea muzeelor

Noaptea școlii și noaptea muzeelor

Urmărim de câțiva ani perindarea ca un fluviu bătrân, a vizitatorilor la Noaptea muzeelor și, fără să vrem, înregistrăm crâmpeie de discuții, captăm imagini, priviri, grimase. E imposibil să nu pui, de îndată, în balanță eforturile depuse în organizarea evenimentului cu atitudinile sincere ale celor ce trec pe lângă tine fără să te vadă, fără să-și pună problema că exiști...

Fidelitatea stă la numărul 13

Fidelitatea stă la numărul 13

Sala  lungă se oprește exact în pragul unei uși.  În capăt e o masă, a așezat-o în prispă, avem unde sta de vorbă, în aerul răvășit de miresmele începutului de toamnă. Pe un colț, parcă sunt aliniate, o cărticică, un carnet, un plic și, deasupra, un teanc de fotografii. Cărticica a primit-o în 1938 de la învățătorul Anton Michl, carnetul...

Drumurile doamnei Mathilde

Drumurile doamnei Mathilde

Era o iarnă aspră în îndepărtatul an 1945. Mai întâi a răzbătut un zvon, că se fac deportări, ceea ce, între etnicii germani a creat panică. Nu a mai durat mult și, mai ales seara, apăreau din toate părțile grupuri de slugoi, care umblau cu o listă. Nu mai conta nimic. Bărbații între 16 și 45 de ani,  femeile de...

International poetic alphabet

International poetic alphabet

Pe la mijlocul lunii martie 2013 am primit din partea d-nei Georgeta Adam – preşedinta Asociaţiei Femeilor Jurnaliste din România „Ariadna“ invitaţia de a participa la Programul European Grundtvig „International Poetic Alphaubert“ – EUROPOEMS, ce se va desfăşura în perioada 6-10 martie 2913, la Liège – Belgia. A fost desigur o surpriză plăcută şi am acceptat-o cu bucurie. Participanţii veneau...

Călătorii între două extreme: de la Nordul Scandinav la țărmurile Bosforului

Călătorii între două extreme: de la Nordul Scandinav la țărmurile Bosforului

Motto: „Viața nu este ceea ce ai trăit. Ci este ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti.“ Gabriel Garcia Marquez. Scandinavia (Danemarca, Norvegia) Joi, 11 iunie 2009. Sunt gata pregătită de drum lung, spre Țările Nordice. Așa că, în prima fază,  pornesc de acasă, din Deva, în direcția Nürnberg. De mai bine de...

Modernizare pe mai multe fronturi

Modernizare pe mai multe fronturi

Nici pandemia, nici sezonul electoral nu au frânat procesul de dezvoltare edilitară a comunei Ghiroda, semn că această comunitate din buza ariei metropolitane timișorene este una plină de energie. Faptul este cu atât mai de apreciat, cu cât aici nu vorbim de unul sau două șantiere, ci de un larg evantai de lucrări, care acoperă aproape tot ceea ce ține...

„Actoria…singura ‘iubită’ care, deși i-am mai făcut uneori mofturi, nu mi-a oferit decât satisfacții.”

„Actoria…singura ‘iubită’ care, deși i-am mai făcut uneori mofturi, nu mi-a oferit decât satisfacții.”

Cu Laurențiu Pleșa, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin Și-a început cariera la teatrul din Reşiţa, însă din motive financiare a fost nevoit să renunţe la teatru. A lucrat o vreme în vânzări, iar motivul pentru care a renunţat la unul dintre locurile de muncă a fost pentru că nu îşi dorea o viaţa ghidată de o companie. A...

Lăiță

Lăiță

A fost hărăzit de ursitoare cu o prezență ușor de remarcat, pentru cine are ochi de scenă, Înalt, drept, suplu, mobil, expresiv. În lumea lui e știu  Lăiță. E vorba de lumea pe care o cultivă, cu talent nativ, de exact o jumătate de veac. Dacă iubiți poveste, vă spun că e un copil plecat dintr-un sat cărășan și tot...