Colocviul internațional ”Comunicare și cultură în Romania Europeană”

Colocviul internațional ”Comunicare și cultură în Romania Europeană”

Ediţia a VIII-a a Colocviului Internaţional Comunicare şi cultură în Romània europeană, care se desfășoară în zilele de 14 și 15 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, este dedicată complexei problematici a simbiozelor şi specificităților din spațiul de cultură neolatină din Europa și nu numai. Organizată de Centrul de Studii Romanice al Universității de Vest, în parteneriat cu Universitatea din Szeged, precum și cu Ambasada Spaniei, Institutul Camoes Lisabona, Consulatele Spaniei și Italiei la Timișoara și, respectiv, Institutul Francez din Timișoara, colocviul se va desfășura pe secțiuni îmbrățișând toate limbile și literaturile latine europene, precum și istoria și arta din spațiul neolatin universal. La această ediție s-a anunțat o participare record, de peste 110 cercetători academici și cadre universitare din Italia, Franța, Spania, Portugalia, România și Republica Moldova (culturi care compun Romania Europeană), precum și din SUA, Canada (Quebec), Peru, Germania, Țările de Jos, Finlanda, Cehia, Austria, Ungaria, Serbia și Irak. Invitații de onoare ai ediției sunt Carolina Ferrer (Universitatea din Montreal, Quebec) – care va susține prelegerea ”Sistemul literar din Romania europeană: analiza metacritică a interferențelor și contrastelor prin prisma studiilor clasice digitale”, Sorin Alexandrescu (Universitatea din Amsterdam, Țările de Jos) – ”Doi romanici parizieni: Giacometti versus Brâncuși” și Jukka Havu (Universitatea din Tampere, Finlanda) – ”Timpurile imperfective și perfective în limbile romanice – consecvență și schimbare”.