Un cartier nou nu se dezvoltă întotdeauna după toate rigorile. Și, de s-ar petrece lucrurile așa, pe parcurs, inevitabil, se ivesc situații neprevăzute. Este și cazul zonei de locuințe noi ce cuprinde grupul străzilor – Magnoliei, Narciselor, Brândușei, Viorelelor, Mușețelului și Toporașilor Cum ritmul construcțiilor, în ultimii ani, este ascendent, unde se simte nevoia modernizării, prin asigurarea unor utilități. Sâmbătă, administrația locală, prin prezența primarului Ionuț Stănușoiu, și-a dat întâlnire cu cetățenii care sunt interesați de subiect. Ținând seama că proprietarii de case au făcut investiții importante pentru ridicarea imobilelor, prezența la întâlnire a fost pe măsură. Treizeci de persoane, la ora 11, când a fost fixată întâlnirea, au venit în locul anunțat. Primarul a fost însoțit de trei funcționari care, la rându-le, sunt implicați în respectarea și implementarea unor rigori edilitare.
Înainte de orice, trebuie apreciat modul în care, mai bine de două ore, a decurs dialogul. Știind fiind că, de regulă, oamenii, în astfel de momente, se mai și aprind. Din diferite motive. Amănuntele ce țin de rețeaua electrică, cea de gaze naturale, de asfaltarea străzilor din această zonă au fost, în amănunt, fără să se formalizeze cineva, analizate. Însă este și o situație mai greu de rezolvat. E necesar, în unele situații, să se recurgă la expropieri. Domnul Ionuț Stănușoiu, având aproape cele trei funcționare, a adus și o hartă. Ei bine, destui cetățeni știau să-i deslușească simbolurile. Mai trebuie adăugat că unii dintre ei, să fie prezenți la întâlnire – semn că sunt probleme de rezolvat în zonă și, în egală măsură, îi interesează – veniseră de pe șantierele de construcții unde lucrau, în sat. ”Întâlnirea cu cetățeni dintr-un cartier nou, când are loc, și cu atâta prezență, definește suma unor nevoi” ”Da, a fost o discuție vizavi de ultima ședință a consiliului local, în care s-a blocat proiectul de hotărâre prin care se demara procedura de expropriere, pentru clarificarea situației juridice a străzilor dintr-un PUZ, dintr-o anumită zonă. Unde, din păcate, cu ani în urmă, străzile au rămas în proprietatea deținătorului de PUZ, și nu în a administrației. Lămuritor spus, nu sunt în domeniul public al comunei,” ”Ați făcut referirea la expropiere, asta e o problemă tare sensibilă…” ”Da, și, având în vedere că suntem într-o perioadă preelectorală sau electorală, depinde cum vrem să o numim, sunt oameni care folosesc aceste discuții în scop politic. M-am ferit de lucrurile astea, tocmai de aceea am venit să vorbesc cu locuitorii din zonă. Nu dărâmă nimeni garduri, nu intră nimeni prin curți să luăm terenurile cetățenilor. Doar ceea ce este stradă și nu e reglementat, în sensul că proprietarul e un privat, trebuie rezolvat. Să dispară lucrările de acest gen și să rămână în domeniul public. ”Înțeleg că o să mai aveți astfel de întâlniri” ”Da, sută la sută!”
Foto: IULIA UNGUREANU
