Simbolul în arta populară

Simbolul în arta populară

Prin analiza sumară a operelor figurative pe parcursul istoriei, se observă o organizare şi distribuire a personajelor şi a obiectelor pe suportul de lucru, după anumite canoane compoziţionale, atent secretizate, generatoare de structuri constructive. Acesta ar părea să fie o definiţie ad-hoc al simbolului.

Decoraţiunile şi ornamentele sunt elemente de cea mai mare importanţă din punct de vedere estetic reprezentând de cele mai multe ori compoziţii unicat executate de către meşterul popular fără nici un fel de intermediar. Sunt rezultatul unei intervenţii directe asupra unui material determinant, forme şi spaţiu determinant. În ce priveşte textura materialului, accesoriile formei, cromatica pot varia de la o zonă la alta, de la un meşter la altul, de la un sat la altul.  

Arta decorativă este una dintre primele forme de manifestare prin artă apărute chiar dacă decorarea obiectelor se făcea instinctiv la început fără o cunoaştere temeinică a logicii şi principiilor estetice. Multe dintre aceste obiecte devin simboluri şi obiecte de cult făcând posibilă treptat definirea artei. Domeniul ornamental românesc este, un reper cultural competent să reflecte trăsăturile unei spiritualităţi specifice comunităţilor umane, fie de amploare locală, regională sau de ce nu, pe vaste arii geografice, indicând totodată intervalele dezvoltării lor istorice.

Furcile de tors, fluierele, cimpoaiele, bâtele ciobăneşti, cupele, şeaua pentru cai, maiurile de bătut rufe, fusele, tiparele de caş, căucele, lingurile, cleştii de spart nuci, donițele, solnițele, diverse mânere de unelte, ploştile, icoanele, crucile, ş.a.”, „…toate poartă amprenta dragostei de frumos, amprenta unei îndemânări şi a unei iscusințe deosebite, fiecare dintre obiectefiind unice, sunt bogat împodobite, bogat sculptate”.

Arta decorativă a luat naştere din nevoia timpurie a omului de cunoaştere a naturii şi transformarea ei cu ajutorul unor unelte rudimentare, la început, în folosul lui şi al comunităţii în care habita de la imprimarea degetelor în lutul moale, desenarea contururilor palmelor pictate după şablon, siluetele de animale sau figurinele de femei, toate sunt un simbol prin care omul primitiv a dorit să arate şi să proiecteze în lume ideea sa de viaţă.

Imaginea, mitul şi simbolul, ţin de substanţa vieţii spirituale, deoarece le putem camufla, mutila, degrada, însă niciodată extirpa.

Amplul studiul semnelor poate fi divizat în două ramuri – cea sincronică si cea diacronică. Prima se referă la studiul semnelor la un moment dat, de regulă în prezent, iar cel de-al doilea la investigarea modului în care semnele se schimbă ca formă şi semnificaţie de-a lungul timpului. Un semn e orice formă fizică imaginată sau exteriorizată, printr-un mijloc fizic oarecare, pentru a ţine locul unui obiect, al unui eveniment sau sentiment etc., numită referent, sau al unei clase de obiecte, evenimente, sentimente etc. similare, sau înrudite, numită domeniu referenţial. În viaţa umană, semnele îndeplinesc mai multe funcţii. Ele le permit oamenilor să recunoască tipare în lucruri şi acţionează ca ghiduri sau planuri predictive în vederea unor acţiuni şi au proprietatea de a servi ca specimene ale unor tipuri specifice de fenomene

De multe ori, în ornamentica obiectelor, se regăseşte expresia unor simbolurilor sacre care se transmit din generaţie în generaţie şi au o strânsă legătură cu vechile simboluri arhaice. Ornamentica populară, prezintă în zilele noastre un real document etnografic, de o mare importanţă asemănătoare graiului, muzicii, folclorului, servind ca un mijloc de comunicare între generaţii dar şi de înţelegere a modului de trai al ţăranului român.

Se ştie astăzi că unele mituri şi simboluri au avut o circulaţie intensă pe tot arealul globului răspândite de anumite tipuri de cultură, aceste mituri şi simboluri nu sînt, aşadar, descoperiri spontane ale omului arhaic, ci creaţii ale unui complex cultural bine delimitat, elaborate şi vehiculat de anumite comunităţi umane; astfel de creaţii au fost difuzate până foarte departe de locul lor de origine şi au fost asimilate de popoare şi societăţi care, altcum, nu le-ar fi cunoscut.

Preferinţa pentru culoarea pură, tendinţa spre esenţializare şi abstractizarea formei având ca singur scop atingerea expresivităţii maxime, prin descoperirea importanţei semnului plastic şi urmărirea conţinutului simbolic în artă de către mişcarea plastică modernă, au netezit drumul spre înţelegerea artei populare.

Un semn, este orice formă fizică reală sau imaginară realizată, printr-un mijloc fizic oarecare, pentru a ţine locul unui obiect, al unui eveniment sau sentiment etc., cunoscut sub denumirea de referent, sau al unei întregi clase de obiecte, evenimente, sentimente etc. similare, sau înrudite, cunoscută sub denumirea de domeniu referenţial. În viaţa umană, semnele îndeplinesc multiple funcţii. Ele le permit tuturor oamenilor să recunoască anumite

tipare în lucruri; acţionează ca ghiduri sau planuri predictive în vederea unor acţiuni şi servesc şi ca specimene ale unor tipuri specifice de fenomene.

Pe întreg teritoriul ţării noastre prelucrarea artistică a lemnului din toate speciile a cunoscut şi cunoaşte încă o dezvoltare deosebită, aceste creaţii fiind prezente în toate domeniile de activitate a ţăranului român.

 Mobilierului tradiţional românesc este, din punct de vedere al formei, relativ unitar. Decorul fiind elementul unic care imprimă diferenţe notabile de la o regiune la alta fiind decorat de cele mai multe ori cu crestături ce erau formate din linia dreaptă şi curbă, spirala, meandrul, dinţii de lup, rozeta, crucea, bradul dar şi ornamente antropomorfe. În Banat, motivul predominant este rozeta, mărginită de cercuri concentrice, care decorează întreaga suprafaţă. În nordul Olteniei, decorul este mai sobru bazându-se pe alternarea suprafeţelor netede cu spaţii delimitate geometric şi reliefate prin multiple haşuri incizate. În Muntenia, modelul este mai amplu şi mai bogat. Liniile curbe, fără o simetrie strictă, se îmbină construind rozete ce parcă izvorăsc unele din altele, evidenţiind spontaneitatea meşterului popular. În Moldova elementul ornamental care predomină este rozeta cu toate combinaţiile de linii drepte şi curbe posibile dând naştere la o variată tematică de motive decorative care încadrează cercul şi unghiurile, ornamente apropiate de aceea vizibilă la piesele de mobilier de factură religioasă sau laică al evului mediu moldovenesc.

În ornamentică de obicei se caută mijloace de expresie proprii care să suplinească de cele mai multe ori lipsa unei culori, exponent spontan al sentimentelor.

Domeniul ornamental românesc este, un reper cultural competent să reflecte trăsăturile unei spiritualităţi specifice comunităţilor umane, fie de amploare locală, regională sau de ce nu, pe vaste arii geografice, indicând totodată intervalele dezvoltării lor istorice.