În zona centrală a Timișoarei, pe strada Alba Iulia, se află o frumoasă lucrare de artă, încadrată armonios în spațiul respectiv: o fântână, care atrage atenția nu doar prin faptul că oferă trecătorilor apă de băut, ci și prin ea însăși. Este un cub, o structură ce transmite sentimentul de stabilitate, forță și siguranță. Arhitectul Radu Mihăilescu spune că atunci când i s-a cerut să realizeze aceast proiect și-a pus întrebarea ce semnificație să-i ofere. Plecând de la faptul că în Timișoara trăiesc în armonie mai multe etnii, s-a gândit să înscripționeze fiecare latură cu mai multe prenume, iar ca aceste prenume să fie cât mai legate de oraș, a luat cartea de telefon existentă atunci, în anii `90, și a selectat aleatoriu prenume românești, maghiare, germane, sârbești… Numele lucrării, „Fântâna înfrățirii”, exprimă această veche realitate a Banatului, marcând totodată și momentul înfrățirii Timișoarei cu orașul Karlsruhe, din Germania, act semnat în 1992.

Radu Mihăilescu a dorit ca fântâna să aibă și o componentă tactilă, iar în acest scop a optat pentru soluția literelor în relief, ceea ce le conferă o mai bună vizibilitate. Materialul ales, bronzul, îngăduie obținerea și unei a patra dimensiuni: patina timpului.

Realizarea concretă a acestui proiect a fost încredințată sculptorului Ioan Ilica, a cărui evoluție personală a parcurs o cale atipică. A urmat Facultatea de Fizică, dar în studenție a fost pasionat și de sculptură, ajungând în timp să aibă lucrări selectate la câteva Bienale Naționale. Un an de zile a fost student neînmatriculat la secția de sculptură a Institutului de Arte Plastice din București, la clasa sculptorului Horia Flămându. La un moment dat a dorit să obțină un nou tip de piatră decorativă, efectuând în acest sens numeroase experiențe în atelier. Materialul realizat a fost o reușită și l-a folosit la câteva lucrări,brevetându-l apoi la OSIM.

Turnarea în bronz a plăcilor care compun Fântâna înfrățiriia presupus o pregătire specifică. Mai întâis-a stabilit forma, dimensiunea și înălțimea literelor, apoi s-auconfecționat din ipsos circa 10.000, cu care s-au scris prenumele, lipindu-le pe cinci plăci de gips carton, formându-se astfel tiparul fiecărei fețe a fântânii. Cu ajutorul acestora s-au realizat negativele, respectiv formele în care să se toarne bronzul, operațiune tehnică destul de dificilă și riscantă, efectuată în Timișoara, la UMT, unde au existat niște oameni care și-au dat interesul să iasă bine.Fiind o lucrare cu exigențe speciale, au fost multe detalii tehnice de stabilit, inclusiv modul de încălzire a tiparului din nisip. Prima placă a reușit din prima încercare, dar la a doua ceva nu a mers și operațiunea a trebuit să fie reluată, cu succes de data asta, iar la următoarele nu au mai apărut probleme.

Fântâna a fost așezată pe patru plăci de marmură aduse de la Moneasa și inaugurată în 1998. Dincolo de utilitatea ei practică, ea simbolizează o realitate care poate fi un model și pentru alții. Ea amintește și de cetatea orașului, amintește și de oamenii care, în decembrie`89, au stat umăr lângă umăr în Piața Operei, așa cum stau acum, unul lângă altul, rând după rând, aceste prenume. Acel spirit al Timișoarei este și el aici.