Astăzi, sâmbătă, 2 martie, va avea loc la Budapesta, începând cu ora 15, o întâlnire oficială a cluburilor de Science Fiction „Avana” (Budapesta), „Sindicatul 9” și „H.G.Wells” (Timișoara). Evenimentul continuă șirul întâlnirilor care au loc de câțiva ani, între cluburile de SF românești și maghiare, avute la Oradea (eveniment organizat de Wagner György Sebestyén), Brașov (organizat de clubul „Antares”, cu ocazia „Zilelor Antares”) și la tabăra de vară „Refestikon” din 2023, din Ungaria.
Clubul Avana este cel care oferă cadrul logistic al întâlnirii, facilitatorii evenimentului fiind Wagner György Sebestyén, pentru legătură cu partea maghiară și Darius Hupov, pentru legătura cu partea română. Vor participa, pe lângă membri din cele trei cluburi, persoane din diaspora românească prezentă la Budapesta.
Programul evenimentului oficial conține prezentări ale istoriei și activității celor trei cluburi, o prezentare a ofertei editoriale a clubului H.G. Wells, și o prezentare a revistei galaxia42.ro, cea mai populară publicație virtuală dedicată Science Fiction și Fantasy din România, realizată de Daniel Timariu, de la clubul Sindicatul 9.
Întâlnirea este un un bun prilej pentru întărirea relațiilor de colaborare dintre cele trei cluburi și pentru demararea unor proiecte ulterioare comune.
Dialog literar SF româno-maghiar
