”Paradox”, o nouă apariție

”Paradox”, o nouă apariție

Cea mai longevivă publicație românească de literatură și artă science-fiction, revista Paradox a asociației Wells-Timișoara, care apare neîntrerupt din anul 1972, a ajuns la o nouă ediție: 34-35/2026. Urmând canonul stabilit în ultimul deceniu, revista propune iubitorilor genului, dar și cercetătorilor din sfera științelor literare și umaniste, două secțiuni consistente: cea dintâi grupând cronici, eseuri de istorie și fenomenologie literară și, respectiv, evocări, iar cea de-a doua, aducând în fața cititorilor eșantioane din cele mai recente creații literare ale membrilor acestei prolifice grupări. Cele două medalioane evocative sunt dedicate scriitorului timișorean Doru Treta, membru fondator al cenaclului H.G. Wells, precum și scriitorului britanic Ian Watson, colaborator de cursă lungă al grupării timișorene.

Semnează, în acest număr, scriitorii și eseiștii Antuza Genescu, Daniel Timariu, Lucian Ionică, Ildikó Gábos-Foarţă, Dorin Murariu, Laurențiu Nistorescu, Dorin Davideanu, Alexandru Maniu, Dodo Niță, Lucian Vasile Szabo, Traian Urdea,  Karinthy Frigyes (în traducerea lui Györfi-Deák György), Cătălina Fometici, Igor Antoniuc, Sandu Bărboi, Cristian Vicol și last, but not least, Silviu Genescu. Ca de obicei, revista este ilustrată cu lucrări artă vizuală semnate de artiștii plastici Traian Abruda, Duşan Baiski, Nicu Dărăştean, Sergiu Nicola, Daria Nicolaev, Marina Nicolaev, Viorel Pîrligras, Bogdan-Alexandru Ungureanu, Adrian Zmed, Valentin Tănase și, deloc în ultimul rând, de graficianul franco-român Mircea Arapu.