Acasă…

focul palid de care abia iau seama,

icnește în vatră ca murmurul de șoapte

dintr-un ciot sub plită, azvârlit de mama,

să țină jarul treaz și peste noapte!

mă învelesc cu plapuma care coboară

din noapțile care le simt în așternut

așezându-mă-n odaie precum odinioară

adică acolo în locul unde m-am născut!l

din când în când o rază mai tresare

ricoșând din frunte până spre tavan

de parcă toate au rămas fără schimbare

La care să mă închin în fiecare an!

cotrobăind prin gânduri tot mai tresar

când vârsta timpului mi-aduce-n prag

mirarea frunzelor ce fug din caledar

încet, încet înlănțuite într-un șirag…

de multe ori voiam ca drumul să-l amân

iar pașii mei să nu mai plece nicăieri

adică să reînmuguresc aici și să rămân

în sânul obârșiei de astăzi și de ieri…

destinul, însă, e altfel uneori,

adică să port dorul și prin alte zări

să-nvăț să mă înalț chiar și din erori

pentru-a visa oricând la vechile-așezări…

să mă întorc cu drag la casa părintească

să simt cum îmi tresaltă inima de bucurie,

păcat că soarta nu vrea să-mi oprească,

măcar simbolic, oleacă din copilărie!