CA  URMARE 

m-am născut în republica populară română
care după numai doi ani s-a schimbat în
socialistă iar în 1989 ca urmare a unei
inginerii genetice (a făcut plopul pere) s-a
reîntors (o, câtă mărinimie!) în capitalism
pe care nu-l apucasem

(noroc că nu mi-am propus să fiu fericit)

UN  CORP  DELICT  ATÂT  DE  FRAGIL 

nu mă mai grăbesc (orizontul
e mult prea diafan pentru-a mai
putea fi zărit)

azi nu mai vine nimeni
de nicăieri
                    /poate mâine/

la ferestrele toamnei unde
bătrânii adorm cu ceștile-n mână
poezia e un corp delict atât de fragil

în absența mea inocentul cadavru din
dulap iese și-mi face ordine-n viață

SIMPTOM  AFAZIC 

 

mă născusem în zodia păianjenului de apă

(într-o seară am întâlnit-o
pe fata de nicăieri   n-a vorbit n-a
zâmbit n-a schițat niciun semn   doar
ieșise puțin de pe ecran la plimbare) /afară

era zăpadă și-un pod cu doi îndrăgostiți indeciși aproape de balustradă/

eu făceam pe paznicul tunelului
de crengi și stâlpi
de beton   imortalizam inscripții
zile luminoase zile cenușii

și n-aveam nu mai
aveam cu cine vorbi despre mama
și tata despre viață și moarte despre
cărți mai mult ori mai puțin inutile

(era ceva între milă și zădărnicie ca două
îndemnuri contradictorii:

încearcă să uiți   încearcă să-ți amintești)

zile luminoase zile
cenușii zile ce
simultan/ succesiv se aprind și se
sting precum beculețele la o
sală de jocuri