Ioana Popa, o femeie ajunsă la venerabila vârstă de apoape 75 de ani, este singura din satul Mărăşti, comuna Răcoasa, care mai încondeiază ouăle. Este un obicei străvechi în tradiția poporului nostru, o vie mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element profund de cultură spirituală specific românească.
„Pe timpurile tinereţii noastre când veneau Paştele sau Crăciunul te duceai la naşi cu ouă încondeiate! Aşa era tradiţia! Oul încondeiat ne transmite bucurie, smerenie, împăcare. De tânără încondeiez ouă din dragoste, pasiunea aveam de la o bunică vestită în sat. Să vă spun cum a început povestea! Fusesem la o babă să-mi încondeieze câteva ouă şi nu mi-a plăcut cum le-a făcut. Atunci mi-am zis să mă duc eu la bunica mea şi să învăţ! Aşa am şi făcut”, ne-a declarat creatoarea populară.
Modelele migăloase cer atenţie, răbdare şi talent
La începutul lunii iunie a mai încondeiat câteva ouă, le-a făcut pentru o comandă venită de la rude. Nu are preţ fix, depinde de om, la neamuri le dă ceva mai ieftin; între doi şi cinci lei. Ouăle de struţ sunt ceva mai scumpe, sunt şi mai mari şi cer mai multă artă. „Luam 10 ouă de dimineaţa şi până la 12,00 le terminam. Modelele sunt migăloase, necesită atenţie, răbdare şi talent. Le spăl cu oţet sau uneori cu zer acru, astfel încât să se poată lua culoarea și ceara mai ușor. Folosesc ceară de albine topită. Lucrez cu chişiţa, o unealtă dintr-un beţişor de lemn, având la un capăt o pâlniuţă din alama prin care trece un fir de păr de porc. Prima dată tatăl meu mi-a făcut-o. După scriere şi îmbăiere, încălzesc uşor oul şi cu cârpă îndepărtez straturile de ceară”, a explicat Ioana Popa.
Artizana din Mărăşti foloseşte ceara de stup; o ia de la cei care cresc albine. Înainte vreme, vopselele vegetale le procura de la nişte femei din comuna Câmpuri sau le făcea singură acasă. Acum se utilizează mai des culorile sintetice, chimice.
„La mine, meşteşugul e în sânge!”
„Eu lucram doar ouăle pe care le primeam. Nu voiam să le schimb deloc! Era lume care le aduceau şi clocite; pe cele crăpate la fiert le dădeam la orătănii. Într-un an, mi-a adus cineva să-i încondeiez ouă de struţ. M-am învoit, doar dacă îmi lasă şi mie câteva. La mine, meşteşugul e în sânge. Dacă nu fac oul într-un an, nu mă simt bine! Motivele, desenele eu le am în cap, le-am înregistrat de pe unde am văzut”, a susţinutpăstrătoarea tradiţiilor populare.
Ioana Popa lucrează de mai bine de 50 de ani. Până acum a închistrit câteva zeci de mii de ouă. Numai anul acesta de la Paşti şi până la Ispas a împodobit cu desene în jur de o sută. Într-un an a avut comandă de vreo 200 care au fost trimise în Spania şi Italia. „Nu mai e nimeni în satul Mărăşti să facă aşa ceva, am cerinţe, dar nu mai pot să mă mai ocup, nu mă mai lasă ochii. Trist este că nu are cine să ducă pe mai departe meşteşugul. Nepoţelele, dacă ar sta cu mine, ar învăţa, dar unele merg la şcoală, altele au servici!”, a rostit cu amărăciuneIoana Popa.
În mai multe rânduri, a fost chemată la grădiniţa din Mărăşti să le arate copiilor cum se încondeiază ouăle, în speranţa că va trezi interesul prichindeilor. Până acum încă nu a germinat sămânţa pasiunii în inimile fragedelor vlăstare.
În anul 2010, Ioana Popa a vizitat SUA şi Canada; a participat cu Centrul Cultural de la Focşani la festivaluri şi concursuri de profil şi a fost premiată. Este mândră de acest lucru, înseamnă că munca sa migăloasă şi plină de talent a fost şi este apreciată peste hotare.
O altă pasiune: ţesutul covoarelor!
Ioana Popa mai are o pasiune: să lucreze la războiul de ţesut. A învăţat de mică de la Panaghia, bunica din partea tatălui, care a crescut-o. „Era tare isteaţă şi foarte talentată! Lua un sac de peşte dimineaţa, punea războiul, urzea, cosea şi până seara mâncam şi o plachie. Aşa de harnică era! De la bunica am avut primul război de ţesut”, şi-a depănat amintirile Ioana Popa.
„Maşinăria“ în care prind viaţă ţesăturile e urcată în podul casei. Ar „întinde-o” şi acum în casă, are strâns material de lucru, dar nu-o lasă nea Ion, soţul. Cică o… menajează. S-a lăsat de ţesut în urmă cu vreo trei ani. „Câte nopţi am pierdut eu, nu vă puteţi închipuiţi! Am făcut de toate: cuverturi, covoare, ştergare, ţesături ornamentale... Veniţi să vă arăt. Motivele, ori le vedeam la cineva şi mă consumam eu singură până îmi ieşeau, ori le luam din reviste”, aexplicat ţesătoarea.
Colecţia de ţesături, bijuterii ale artei populare
Şi apoi a continuat: „Aveam femei care mă chemau acasă să le învăţ; mergeam de la una la alta. În alte sate, la Varniţa, la Verdea, stăteam câte două-trei zile. Se adunau ciotcă, eu le începeam războiul şi ele continuau în urma mea. Era un fel de clacă. Mie mi-a plăcut şi îmi place mult combinaţia dintre roşu şi negru. Nu mai lucrează lumea, acuma, cumpără de-a gata din comerţ. Dar, ce fac eu e mult mai bun!”
Ioana Popa nu ne-a lăsat să plecăm fără să-i vedem şi să-i admirăm colecţia de covoare şi cuverturi veche de peste cinci decenii. Cu multă trudă, din mâinile ei dibace au ieşit adevărate bijuterii ale artei populare specifice Moldovei de sud. Astăzi, meşteşugul de ales şi ţesut covoare, ca şi cel al încondeierii ouălelor, s-a redus foarte mult, iar în unele aşezări aproape că a dispărut. Motivele sunt mai multe: fie că tineretul mai mult e plecat din sat şi nu are cine lucra; fie că moda s-a schimbat şi în case se preferă covoarele şi cuverturile industriale diferite ca preţ. De asemenea, s-a schimbat şi structura zestrei fetelor care s-a îndepărtat de obicieurile şi tradiţiile populare.