copilăria avea mâinile reci

le înghesuiam în buzunare

le lipeam de soba fierbinte

până când durerea devenea insuportabilă

bulgării construiți cu migală

se topeau rapid

aceleași mâini frământau stângace

aluatul de cozonaci

îl botezau cu lapte rece

se lipeau una de alta

ca două siameze încăpățânate

aplaudau frenetic

din ele cădeau cioburile zilei

cercetau ascunzișurile dulapului

mai târziu mi-am găsit acolo mănușile

cu degetele găurite după atâtea spălări

în timp

mâinile au crescut brusc

ca burta unui uriaș decupat dintr-o carte

mă bântuie poemul acesta

mă bântuie poemul acesta

nu mă lasă să dorm

așa că stau la masa din bucătărie

și aștept cuminte să fie scris

probabil se amuză de insomnia mea

este pregătit să facem noapte albă

se așteaptă probabil să scot și o sticlă de vin

 să stăm la taclale  până dimineața

mă amăgește poemul acesta nu se lasă scris

așa cu una cu două

poemul acesta nu-mi este prieten

mă frământă

mă rupe în bucăți

mă aruncă în urechea lumii

poemul acesta mă bântuie flămând

ca un animal care își devorează placenta după ce naște

vacanță

doi rebeli într-o vacanță tardivă

târâți fiecare în viața celuilalt

cu nevoia acută de liniște odihnă iertare

după cucerirea redutelor

ne împrumutăm cuvintele

așternuturile

amintirile

doi colocatari ai unui imobil fertil

în care se înmulțesc cactușii

igrasia și vina

micul dejun în tigaia aia afurisită

de care nu vrei să te desparți

și huruitul mașinii de spălat sâmbăta

am scris povești

am râs

ne-am iubit

așa ne-a trecut vara

toamna ne-a găsit îmbrățișați la masa din bucătărie

unde ne pregăteam timid despărțirea