Ediția din 2026, a treia, a Festivalului literar artistic „Ioan Dan Bălan”, desfășurată pe 30 mai în cadrul Zilelor Orașului Petrila, a reconfirmat importanța acestui eveniment pentru viața culturală a Văii Jiului. Scriitori, critici literari, jurnaliști, artiști și iubitori ai culturii s au reunit pentru a celebra opera și memoria scriitorului Ioan Dan Bălan.
Evenimentul, organizat prin implicarea unor instituții și organizații care susțin constant cultura locală: Primăria orașului Petrila și Consiliul Local, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara Deva, Biblioteca Orășenească „Gheorghe Ittu” Petrila, Asociația Culturală EMIA, Filiala „Mihai Eminescu” Timișoara a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Exclusiv Media Grup, Clubul Copiilor din Petrila, Asociația literară „Poezia ca spectacol”, a fost coordonat, în calitate de director al festivalului, cu eleganță, profesionalism și sensibilitate de doamna Elisabeta Bogățan, scriitoare, promotor cultural și soția regretatului Ioan Dan Bălan. Prezența ei conferă festivalului o dimensiune afectivă aparte, fiind puntea vie dintre memoria scriitorului și comunitatea care îl omagiază.
Unul dintre momentele centrale ale ediției a fost acordarea Marelui Premiu al Festivalului, distincție oferită unor personalități care contribuie semnificativ la literatura română contemporană. La ediția din 2026, laureatul a fost Dumitru Sârghie – scriitor, jurnalist și critic literar pentru volumul „Anatomia sacrului viu. Lecturi critice selective din «Roata Lunii», poeme de Ioan Dan Bălan”.
În afara concursului, lui Ionel Bota, eseist, critic literar și editor, cunoscut pentru rigoarea analitică și contribuțiile sale la interpretarea literaturii actuale, îi este conferit Marele Premiu „Cum laudae” pentru exegeză literară la Festivalul Literar-Artistic „Ioan Dan Bălan”, ediția a III-a, pentru lucrarea – eseu „Între lut și ceresc. O inițiere în poezia lui Ioan Dan Bălan”. Referiri critice asupra volumului a prezentat scriitoarea Corina Vlădoiu, profesor de limba română, iar Mirela Cocheci, poetă și jurnalistă semnează postfața acestuia.
Realizările lui Ionel Bota au fost răsplătite cu asupra de măsură decernându-i-se, de asemenea, Diploma de Excelență „Meritul Cultural” la Festivalul Literar-Artistic „Ioan Dan Bălan”, ediția a III-a,
Diploma Meritul Cultural Jurnalistic, pe anul 2025, oferită de filiala „Mihai Eminescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte Dumitru Buțoi, pentru implicare deosebită și susținerea performanței în cercetare, cultură, artă și jurnalism, în slujba comunității și a dezvoltării patrimoniului național românesc, Certificat de Român „Pan M. Vizirescu”, oferit de Editura „Arena Artelor” din Slatina, Olt, director Dumitru Sîrghie, în semn de aleasă prețuire pentru merite deosebite în promovarea culturii românești.
Programul festivalului a inclus prezentarea volumului „De Înălțarea Vieții. Antologia Festivalului literar-artistic «Ioan Dan Bălan», ediția a III-a” și cartea „Momârlanilor mei. Reportaje. Volumul I”, de Ioan Dan Bălan, editată postum prin grija doamnei Elisabeta Bogățan, momente poetice susținute de Grupul de Poezie „Ioan Dan Bălan”, ASOCA și Asociația „Poezia ca spectacol”, recitaluri muzicale oferite de Grupul vocal „Glasuri de Argint”, coordonat de profesor Ileana Berki, interpretări de muzică populară momârlănească, coordonate de Jana și Tibi Coconeț.
Atmosfera a fost una caldă, vibrantă, în care literatura, tradiția și muzica s au împletit armonios. Festivalul rămâne un act de recunoștință față de scriitorul Ioan Dan Bălan, autor al unor volume dedicate lumii momârlanilor și cronicar al identității locale. Prin implicarea Elisabetei Bogățan, evenimentul capătă o profunzime emoțională aparte, transformându-se într-un gest de iubire, memorie și continuitate.
Festivalul literar‑artistic „Ioan Dan Bălan”, Petrila
