Curgerea râului Timiș
ca un dor
curgerea râului Timiș
spre albastra mamă sărată
aidoma
șirul gândurilor
pe margine
șuvoiul
mângâiind pietrele
face cântec
hotărât obsesiv surd
un murmur
o rindea de apă
acasa mea, a râului
e o neliniște mai mare
interpretată sobru
un neastâmpăr
fix și fără ieșire
un fel de
năvod pentru sens
pentru rost
o elegie
o doină
o litanie
ca un dor
curgerea râului Timiș
grăbită înspre
vasul colector
de albastru lichid
smarald
cobalt
și intarsii verzi
de alge
La Brașov
la Brașov
ploaia spală străzile
inventează Veneții pitice
ascunde în jobenul norilor
soarele
o, toamnă brașoveană…
ca un început de război
o înmormântare gigantică
o boală lungă
și doar Ea
e insula
unicul liman rămas
singura plajă
în rest
îmi port melancolia
ca un doliu
ca pe
singura memorie posibilă
unica pulsație