Toamnă

Lui COSTEL SIMEDREA

E toamnă iar în frunza de pe deal,

E toamnă multă-n foșnetul pădurii –

Și câtă toamnă e, când stând pe mal,

Mai spui „a fost odată”-n colțul gurii!

E toamna mea și-a ta, și-a orișicui

În vers, cântare și-n poveste –

Și câtă toamnă e, când mergi hai-hui,

„A fost”, „era” – îngâni – și nu mai este!

E toamnă iar, necum îi primăvară,

Acasă și în lucruri la-ndemână –

Măreț îți duci și ultima povară:

Că luna, anul, veacul țin doar o săptămână!

Mosor

Eu n-am dat cu pumnu-n masă,

Dac-am vrut să-mi fac dreptate –

Cât și ce-i, și cui îi pasă

Că m-au vorovit prin spate.

N-am strigat în gura mare,

Fiind bolnav de adevăr –

Bate-un vânt prin buzunare

Și prin păr cu flori de măr.

Eu n-am dat cu piatra-n poartă

Să ieșiți să mă vedeți –

Prea însingurat de soartă,

N-am dorit să am profeți.

Eu n-am vrut să opresc hora,

Când am fost pe rându-ntâi –

Dragostea e-a tuturora,

Iară satul căpătâi!

Inscripții pe pragul sufletului

Nu aruncați cu pietre în bătrâni,

Noi suntem ei doar peste câțiva ani –

Zidiți chilii, biserici și fântâni,

Lăcașuri pentru nevoiași, sărmani.

Pe țarini de lumină și de rouă

Îngenuncheați, făcându-vă trei cruci –

Să dea pământul multă roadă nouă,

Să auziți la anul iar cântecul de cuci.

Nu aruncați cu pietre în ferești,

Acolo-au plâns bunici, părinți, nepoți –

Au zămislit chiar doruri ca-n povești

Ori veșnicii, de-i greu să le socoți.

Nu aruncați cu pietre în copii,

Ei sunt cei care vor veni curând –

S-aprindă focu-n horele târzii,

În vetrele de sat și-n cerul sfânt!