Câteodată, simt că prin mine NEODIHNĂ zboară o pasăre albă. N-are cuib și nici cer, nici măcar o veștejită creangă de lut, pe care să-și mai odihnească, din când în când, aripile de hârtie. Nu i-am zărit niciodată perechea și sunt convins că n-a cunoscut nici căldura zborului împletit, și nici împlinirea clocitului. Dar, cu...
ULTIMATUM Am visat că mi s-a cerut să încep să scriu ultimul poem. Speriată, pasărea sufletului a uitat să mai cuibărească, în stufărișul fără sfârșit al visării, tremurând la fiecare pocnitură, la fiecare fâlfâire a clipei. Simt cum se împuținează cuvintele, vinul de leac, pus la păstrare în butoaiele închise ale eternității, ca să astâmpere...