În palma Lui Am căzut. Nu cu trupul, ci cu sufletul. Ca o frunză ruptă de vânt fără glas, fără direcție. Noaptea era tăcută. Cerul nu spunea nimic. M-am întrebat dacă El mai aude un om atât de mic. ‚, Doamne….-’’ atât am putut șopti. Și-atunci, în liniștea grea, am simțit-o: O mână. Nu pe...
