cineva cineva îmi face capul calendar apoi, în derâdere, se orientează după stelele verzi de văzut mai ales dimineața când cad ciocănitori pe picior ca pe un trunchi de copac încă nepregătit (cu nervurile sinelui date în gaj) pentru drumul pe care-l va ține cât se poate de răsucit acel cariu de lemn suficient agitat...
nu s-au putut desprinde au rămas la sol – au început să-și planteze flori de nu te uita pe morminte. în cer în locul fiecărui împușcat e un gol – niciodată gloanțele nu au tras mai mult la cântar. zile ca zidiri a trecut o zi de când a trecut o zi, iar acum iară...
noapte de ianuarie nu îl bat cu mare bucurie pe bacovia pe care-l iubesc dar scriu și eu poezii triste triste în plumbul rece ca ceața al soldățelului universal care sunt la pământ mai poți adăuga atmosfera și stratosfera și mai poți planta – cu alegeri febrile – ierburi de leac mai încearcă îmi spun...
o savarină pe bega nu te-am tras de urechi pe uscat pentru că ai fi greşit cu ceva doar de urechile umede te-am apucat pentru că apa era atât de adâncă iar curentul atât de puternic încât nu reuşeam să salvez partea prost înotătoare din mine (?!) iar tu te nimeriseşi pe-acolo ca un butuc...