Poezii Ion Brad – I

Poezii Ion Brad – I

CÂNTĂ PUSTIUL

 

Cântă pustiul în singurătate,

Vântul te bate, gândul te bate.

Ai vrea să te-ascunzi? Dar unde și unde

Un gând nevăzut se poate ascunde?

În tine, de-ar vrea, nu se poate nicicând

Căci toate te cheamă în lume cântând:

„O, Sana, al nostru stăpân pământesc

Pe care doar tainele îl însoțesc“.

2017

 

 

OGLINZI ÎN ȚĂNDĂRI

 

Oglinzile în care am trecut

S-au spart în țăndări. Chipul meu cu ele.

Ce straniu și nefericit ținut

Se-ntinse peste gândurile mele?

 

Aș vrea, iubito, să mă chemi în cer

Ca pe-o solie încă pământească

Prin care doar iluziile pier

Și muguri de speranțe o să crească…

 

Am rătăcit? Ești tu? Ori numai eu

Mă pierd din nou prin cerurile-nalte.

Heheu fugaces și din nou heheu

Cu mine cel bătrân să mai tresalte!

2017

 

 

PEISAJ INTERIOR

 

Vânt și fulgere…

Se-aprinde

Sufletul ca o pădure,

Chiar și luna e fierbinte,

Cad toți brazii sub secure?

Inimă să ai de grijă

Să nu te lovească-o schijă

Din explozia cerească.

Aripi îngerești să-ți crească!

2018

 

 

CU LACRIMI

 

Cu lacrimi de lumină m-am născut

Și dându-i mamei primul meu sărut

Într-un surâs îngândurat chiar ea

Ca pe-o minune mă privea.

Oare eram al ei ori ia a mea?

Și timpul curios curgea, curgea…

2018

 

 

BATEȚI DIN PALME

 

Bateți din palme popoare

Cu fața întoarsă la soare,

Că luna ne cade-n spinare

Și milă de inimi nu are.

Ne-adună pe toți la un loc

Să ne trezim ca din foc

De pe-nghețatele perne

În zorile păcii eterne…

2018