În cea de a doua zi a Târgului de Crăciun de la Ghiroda pe scena casei de cultură au urcat mai multe ansambluri artistice, cu membri de toate vârstele. A fost, de fapt, un spectacol în care s-a pus, încă o dată, în evidență bogăția noastră de datini, colinde și obiceiuri de iarnă. Da, nu doar că se spune, adesea este adevărat, că e greu să spui în cuvinte câtă trăire poate să cuprindă un cântec, un joc, o colindă, o urare. Și, pentru ca atmosfera să fie întreagă, pe înserat, la Ghiroda, s-a pornit și ninsoarea, adăugând momentului un plus de farmec. Spectacolul s-a desfășurat în fața unei numeroase asistențe care, încet și sigur, a fost cuprinsă de atmosfera de-a dreptul emoționantă. Pentru a înțelege ce a însemnat seara aceasta – meritul este al Primăriei și al Consiliului local, prin susținere, și al Asociației Culturale ”Datini”, pentru organizare- rând pe rând pe scenă au urcat un taraf , grupuri de colindători, interpreți ai cântecului popular. Și aici, se merită, pentru prestație, să îi amintim pe Florin Boita, Ioan Surdu, Beatrice Băndoiu, Paul Ananie, care au fost aplaudați cu frenezie. Membrii Ansamblului ”Datina” din Ghiroda s-au remarcat cu sceneta ”Colindul casei”, pe deplin gustată de asistență . De asemenea, Ansamblul ”Velijko Dugosevic-Kucevo, din Republica Serbia, ”Ceata Junilor”, din Sibiu, Ansamblul ”Mugurașii”, din Republica Moldova, Ansamblurile ”Datina” și ”Cununa Timișului”, din Ghiroda, au făcut, prin evoluțiile lor, deliciul publicului. În ceea ce privește prestația artiștilor din Ghiroda, trebuie notată, în egală măsură, evoluția celor mici și a juniorilor, dansatorii de mâine ai ansamblului. Nu este tocmai puțin lucru să determini câteva zeci de copii să îmbrace, cu atâta plăcere, costumul popular, să învețe în lungi și obositoare ore de repetiții, pașii jocului străbun. Cu convingerea că ei, vreme de câteva decenii, vor păstra tradiția.
Spectacolul a fost prezentat, cu o bună priză la public, de către cunoscuta interpretă de muzică populară Felicia Stoian și, totodată, prezentatoare la Televiziunea Română, Studioul din Timișoara.