Comoara satului

Comoara satului

Un festival care s-a impus

A trecut de un deceniu de când există acest festival. Timp în care au fost lansați  zeci de interpreți din toată țara. Mai exact, de curând, a avut loc cea de a XI-a ediție a Festivalului Concurs al Cântecului Popular Românesc Comoara Satului. În tot acest timp, administrația locală, chiar dacă s-a mai și schimbat și, deopotrivă, Consiliul Local din Ghiroda au susținut acestă manifestare. Și nu fără folos, numele localității este, de-acum, pe harta întrecerilor de gen la nivel național. Sigur, o manifestare de asemenea anvergură atrage pe scena sa o mulțime de interpreți ai cântecului popular, aflați la început de drum, dornici să se impună. Meritul, unanim recunoscut – anul acesta președinta juriului a fost cunoscuta folcloristă, realizatoare la TVR, doamna  Elize Stan- este că nu a făcut rabat de la calitate. Sau, mai exact, de la autenticitate, în ceea ce privește melodiile alese, cât și costumele îmbrăcate de către interpreți.             Încă un fapt notabil și, din acest amănunt, se poate înțelege câtă atenție acordă organizatorii,  Asociația Pro Datina, cu sprijinul primăriei și al consiliului local acțiunii. De la prima ediție, festivalul este prezentat de către interpreta și, totodată, realizatoarea de emisiuni folclorice la TVR Timișoara, Felicia Stoian. Prin urmare, am rugat-o să vorbească despre festival, în sine, și despre recenta ediție:” Eu tot am spus că o asemenea manifestare, într-o comună, chiar dacă vorbim de una mare, ca Ghiroda, cu potențial, este o excelentă realizare. Vreau să se știe că mulți dintre laureații festivalului au devenit cunoscuți, are mână bună festivalul, cum se obișnuiește să se spună. Partea bună este că laureații, în următorul an, sunt invitați să ia parte, deci sunt sprijiniți, nu sunt dați uitării. Aș vrea, în același timp, să se știe cum a luat ființă acest minunat festival. Meritul este al domnului Felician Ciolea, de la Pro Datina, care a venit la Radio Timișoara și i-a cerut sprijinul regretatului, de-acum, Gelu Stan. Despre care nu trebuie, cred, să mai spun amănunte. Gazdelor, organizatorilor, susținătorilor, în speță Asociației Pro Datina, Primăriei Ghiroda și Consiliului Local li se cuvin toate mulțumirile, dar și recunoștința”.