S-a născut la 9 noiembrie 1920, în familia unor țărani săraci, Maria și Ștefan Georgescu, în  comuna Vânători, din județul Mehedinți. A urmat cursurile școlii generale în comuna natală (1927-1934), apoi Liceul Teoretic „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște (1934-1942), având bursă și un modest ajutor din partea părinților. După absolvirea liceului, a urmat cursurile Școlii de ofițeri de cavalerie din Sibiu și Târgoviște, în perioada 1942-1944, și cele ale Facultății de Istorie din cadrul Universității București (1944-1948), susținându-și examenul de diplomă în anul 1957.

După finalizarea studiilor, a activat în cadrul armatei (1948-1956), dar în urma reducerii de efective, a fost trecul în rezervă cu gradul de căpitan. În aceste condiții, decide să se stabilească în Lugoj, orașul natal al soției, și să urmeze o meritorie carieră didactică la școlile generale din Găvojdia (1956-1962), Coștei (1962-1970) și Lugoj (1970-1982). Ca profesor titular, a căutat să trezească dragoste și pasiune pentru istorie multor generații de elevi, remarcându-se prin seriozitate, conștiinciozitate și o foarte bună pregătire științifică și metodică, fiind un colaborator constant al „Revistei de pedagogie”, cu articole despre orele de dirigenție model, recapitularea finală, probleme de metodică, de instruire și educare a elevilor. Pe lângă activitatea didactică, a desfășurat și o intensă activitate cultural-obștească, fiind ani de-a rândul propagandist și lector la Cabinetul PCR Lugoj. În această calitate, a susținut prelegeri și conferințe în întreprinerile industriale, cartierele și unitățile economice și culturale ale orașului și a participat la numeroase activități cultural-științifice.

Și totuși, profesorul Ion Georgescu va rămâne în istoria Lugojului prin activitatea științifică desfășurată, fiind primul și singurul doctor în istorie din perioada comunistă. Cunoașterea mai multor limbi – franceză, germană, maghiară și latină – i-a permis să abordeze teme diverse din istoria națională și universală și să întreprindă cercetări temeinice în arhive din țară și străinătate. În timpul liber, dar mai ales în vacanțe, putea fi văzut la Arhiva C.C. a P.C.R., Arhiva Institutului de studii istorice și social-politice de pe lângă C.C. a P.C.R., arhivele din București, Cluj-Napoca, Blaj, Alba Iulia, Arad, Timișoara, Caransebeș, Lugoj etc., Biblioteca Academiei, Biblioteca Centrală de Stat, bibliotecile universitare din București, Cluj-Napoca și Timișoara sau bibliotecile multor muzee. L-a preocupat istoria Banatului, și în special cea a Lugojului, dar și istoria învățământului, istoria mișcării muncitorești, dominația habsburgică, războaiele napoleoniene etc.

Cercetările întreprinse s-au materializat în lucrarea Baba Novac, Legenda si realitate istorică și în zeci de studii și articole publicate în reviste de specialitate – „Anale de istorie”, „Magazin istoric”, „Revista Arhivelor”, „Revista de istorie”, „Revista de pedagogie”, „Revue  historique des armées”, „Revue Roumaine d̓’ Histoire”, „Studii și articole de istorie”, „Tibiscus” – sau de popularizare a istoriei și culturii. În semn de prețuire a acestor cercetări, studiul Unele aspecte ale participării Banatului și Transilvaniei, în cadrul Imperiului habsburgic, la campania coaliției a șasea împotriva lui Napoleon (1813-1814) a fost premiat de Societatea de Științe Istorice din România (1965), iar Monografia comunei Coștei, județul Timiș (400 pag. dactilografiate) de către Comitetul de cultură și educație socialistă a județului Timiș (1971). Punctul culminant al activității științifice l-a reprezentat obținerea titlului științific de doctor în istorie, cu lucrarea Reforma agrară din 1921 din fostul județ Timiș-Torontal, conducător științific fiind un alt bănățean, născut în Lugoj, profesorul universitar Bujor Surdu, la Institutul de Istorie din Cluj-Napoca, în anul 1982.

Din păcate, Ion Georgescu nu s-a putut bucura prea mult de această reușită, trecând la cele veșnice în 18 iunie 1982 și lăsând în urma sa mai multe lucrări trimise spre publicare la Editura Didactică și Pedagogică,  Editura Politică și Editura Militară și 10 lucrări în manuscris, toate dispărute.