ALTĂ  PRIMĂVARĂ

False regrete

Serile de primăvară

Când aerul e blând şi

doare uneori.

Nu ştim unde şi când

revin imagini trăite

false regrete depărtate de contur

pierdute în fumul altei seri.

False regrete înseamnă dorinţa de-a

relua drumul laolaltă

acolo unde l-am lăsat

acum douăzeci de ani. Sufletul de altădată

ne aşteaptă la colţul anilor

ne avertizează că iarăşi

primăvara a revenit

ca o recompensă închipuită şi dulce-amară

în acelaşi timp.

SCHIMBĂRI

Să ai nevoie de trupul tău pentru

A traversa timpul primit cadou.

Să ai nevoie de vocea ta ca să poţi striga

sufletul tău în formă de cuvinte

doritoare de zbor. Să ai forţa

unei pietricele, să-ţi loveşti duşmanul,

să-l distrugi cu o lovitură rapidă

a sufletului în formă de zbor

fără ţintă, pentru sine. Pasărea

pe care visele o vor întâlni undeva

în univers şi aceste  scoici  sfărâmate

sub pasul indiferent schimbă poate

totul în nisip egal şi etern el însuşi.

ÎNGERII

Asta există undeva pe sub umeri.

La stânga şi la dreapta dacă te uiţi

În spate le vei găsi fără îndoială ca

vântul măturând frunzele copacilor.

Ce de timp se risipeşte între degetele lor.

FĂRĂ  GLUMĂ

Vi se spune de la o zi la alta

Este război. Pregătiţi-vă!

Război, cam peste tot, viaţa

Continuă. Păstraţi-vă sângele rece!

Păstraţi-vă iluziile pentru mai târziu!

Păstraţi-vă tinereţea! Veţi trăi mai târziu.

Aveţi puţină răbdare şi lăsaţi loc

liber avioanelor! Loc liber bombelor!

Lăsaţi-i să moară pe luptători! Vi se spune

să înţelegeţi şi să aşteptaţi. Timp de

murit şi timp de trăit. Schimbaţi-vă

locurile! Antrenaţi-vă în plin soare,

pregătiţi-vă pentru marea noapte

a plânsetelor. Răbdare! Pacea

vă pândeşte de undeva!

DE LA  NISIP  LA  SCOICĂ

Marea inimii acoperea

din vreme-n vreme nisipul

alb al ţărmului cu scoici

strivite de greutatea sării

din clipă. Du-te îi spuse

pescăruşul umplut cu zbor

până la ciocul amar. Ochiul său

fixat pe orizont scruta plecarea valurilor

din portul necunoscut. Marea strica albastrul

piciorului rupt de vânt.

Să acoperi cu spuma lui timpul călător

şi să pătrunzi sub pielea

cântăreţilor dizolvaţi

pe ţărmul absolut părăsit.

PICTURĂ  PE  ALB

Agăţaţi de albastrul cel mai profund

Suspendaţi de aripile decupate de o mână

de copil, clipele curgeau unele după altele

şi coborau scara la fel de-albastră.

Muzica sublinia aripile ca într-o

Operă încă neterminată. Fulgii puri

Se aşezau în jurul pădurii tăcute

şi aşa primitoare. Forme umane

dormeau în umbra blândă. Era timpul

când îngerii reveneau pe pământ,

ca într-un ţinut de descoperit clipă

de clipă şi orele se culcau solidare şi ele

în jurul braţului tău adăpostindu-mi umărul

lunar şi tandru.

LUCRURI  PIERDUTE RECENT

Pe jumătate căzută-n zăpadă o pasăre îşi uită grijile

pană după pană, încetişor ca pentru a pătrunde în

coridorul morţii. Acolo nu mai sunt vânturi aspre şi

amărăciunea ofilind albastrul cerului. Acolo se trăia

cu aer şi cu flori căci oxigenul nu mai aprindea somnul zborurilor.

Pe jumătate despărţit de aripi pasărea surâde şi-şi scoate

penele din celelalte bucăţi din soarele pictând în galben

iarba şi privirile uscate. Sub cerul nopţii nimeni nu

revine ca să urmărească  spectacolul neaşteptat al scenei

ridicate cu puţin în urmă. Pasărea zboară peste sângele

ei risipit şi-şi lasă penele să cadă arse de poemele pe

care nimeni nu le va mai rosti vreodată.

SUB  POVARA  SĂRII

Suferind de rănile spumei,

Clătinându-se  sub povara sării insuportabile

Pământul plutea cu blândeţe

între albastru de sus în jos.

Contra luminii se aşezau mereu

firele lungi ale apusului învăluind alte

umbre coborâte şi ele. Mare şi pământ

se-mbrăţişau pentru totdeauna

în numele scoicilor strivite de picioarele

indiferente ale unui monstru mereu prezent.

El venea din câmpie, din colţul acestei

Tristeţi fără speranţă ca valul pe val

Revărsându-ne lacrimile ţâşnite

Din imposibile despărţiri.

ZILE

Într-o zi semeni un semn de frumuseţe

pe chipul iubit. Intr-o zi păstrezi

în adâncul sufletului ochii unui câine pe

jumătate înecat. Imaginile se aşează

de jur împrejurul unui cerc unic de viaţă

acceptată. Într-o zi ajungi la ţărmul promis

şi atât de îndepărtat încât devii rând pe rând

mozaic şi piatră, formă şi ace, strop de frumuseţe

în adâncul unui suflet mereu tandru.

Este de reluat drumul într-o horă fără sfârşit

Şi fără odihnă.

ÎN  AŞTEPTARE

Coboară şi traversează Piaţa Centrală

surâzând şi mâinile i se lungeau

ca plante rare gata să prindă totul

într-o îmbrăţişare. Aceste cuvinte veneau

zi şi  noapte ca blânde urme ale  vântului

uşor. El respira de-abia şi cu el fiinţele vii,

cele care nu mai ştiau cum oare bietele

lor vieţi au fost martore ale acestui miracol

al  sosirii aşteptate cu toate acestea.

ACOPERIŢI  DE  TIMP

Băltoacele timpului. Aceste scoici

amare. Un soi de praf viu,

timpul îşi desface mâinile şi ne

mângâie ochii pierduţi. Să ieşi

din această piele pe care o deteşti de-acum.

Să desfaci palma care pierde mângâierile.

Să închizi zborul imprimat în liniile destinului

tău. Să dai cu zarul ca să înţelegi această

cale sinuoasă în jurul clădirilor voastre

de carne şi de sânge. Pe nisipul strecurat în

pielea pescăruşilor goliţi de albastru începem

de fiecare dată un alt anotimp răsturnat la

picioarele stejarului ce–şi aruncă umbra

pe frunte.

CA  SĂ-MI  SPĂL  POEMUL

Dincolo de această pauză

fără importanţă. Dincolo de

sufletul său încărcat cu

lucruri de aruncat.

Timpul îşi face poveşti,

trebuie hrănită fiinţa

cu un trecut amar. Trebuie trimis înapoi

la izvoare orice motiv de dezastru.

Trebuie să acţionezi împotriva blândeţii

şi a cotidianului distructiv. Să acţionezi

între pereţii închişi ai frunţii gânditoare.

Să acţionezi mereu.