La Ghiroda, precum și în satul aparținător Giarmata Vii, viața culturală obștească are o istorie îndelungată, iar una dintre componentele de seamă ale acesteia o constituie cultura muzicală. Despre existența unor rapsozi și tarafuri originare din Ghiroda sau care-și desfășurau aici o bună parte a activității avem informații se vorbește încă din Evul Mediu târziu, din perioada de ocupație turcească, așa cum este cazul – dacă interpretarea textului lacunar este corectă – cu acel Petro de Ghyr…, toboșar în trupele habsburgice cantonate la Timișoara, căzut prizonier la turci în bătălia de la Grocka, din 1739. Și scrisorile trimise acasă de voluntarii bănățeni în Războiul de Independență al României din 1877-1878 pomenesc de existența, în satele din zona Timișoarei, a multor cântăreți sau mici formații de instrumentiști care animau sărbătorile rurale, dar și tot mai numeroasele manifestații de afirmare a identității naționale românești din Banat.

         Deși inițiative de instituționalizare a unei formațiuni corale locale s-au mai petrecut la Ghiroda și în deceniile de dinaintea Primului Război Mondial, mai ales sub influența Casinei Române din Timișoara și a Asociației Românilor din Transilvania (ASTRA), cea dintâi reușită, în sensul că avea să dureze mai mult de un an, va fi inițiativa învăţătorului local Milencovici din 1922 – deci de după Marea Unire – de înființare a unui cor bărbătesc pe lângă parohia ortodoxă română din localitate și, după crearea sa în 1924, a casei naționale ghirodene. Documentele rețin și numele primilor membri ai coralei ghirodene: Ioan Iovănuţ, Ioan Gligorovici, C. Cojocariu, Petru Pavel, Pavel Avrămuţ, Petru Mica, Ion Urşică, Petru Cinca, Gh. Gruescu, Petru Chişozan, Lazăr Regep, Ion Iosa, Ioan Cacina, Ioan-Aius Farchescu, Petru Babi, Ioan Gălan, Ioan Băluţ, Ioan Cinca, Nicolae Ioan Urşica, Ioan Băbuţ, Iuliu Regep, Gh. Miut, Petru Tăleanu și Ioan Roşu, precum și faptul că repertoriul cuprindea piese ale unor compozitori care fac și astăzi cinste profesioniștilor muzicii corale: Gheorghe Dima, A. Sequens şi Sabin Drăgoi. În 1928, corul bărbătesc de la Ghiroda se transformă în cor mixt și se alătură Asociaţiei corurilor şi fanfarelor din Banat, continuându-și activitatea în această formulă chiar și în dificilii ani de război. După o scurtă perioadă de intermitențe în contextul tulburărilor create de instalarea regimului comunist, corul de la Ghiroda își va continua activitatea și în noile condiții, până în 1972, când la bagheta dirijorală se afla încă deja octogenatrul Petru Mica. În deceniile care au urmat până la schimbările revoluționare din 1989, mișcarea corală din Ghiroda (și nu numai) va intra însă într-un reflux accentuat, urmând să renască abia în noul context social și cultural, în special pe lângă comunitățile creștine din satele comunei, deopotrivă ortodoxe și neo-protestante.