Vești bune

Vești bune

Nu doar numărul locuitorilor din localitatea de reședință a comunei Ghiroda a crescut exploziv în ultimele două decenii, ci, firesc, și numărul autovehiculelor pe care aceștia le dețin și care, inevitabil, pun presiune pe facilitățile rutiere ale comunei. Dacă, în ceea ce privește modernizarea tramei stradale, investițiile din ultima vreme au avansat mai mult decât promițător, era firesc să se asigure aceeași preocupare și pentru staționarea autoturismelor. Edilii locali au găsit și pentru această problemă o soluție, identificând două locații în care să poată fi amenajate aproape o sută de locuri de parcare. Prima dintre acestea va fi situată pe strada Plopilor din Ghiroda și va avea aproape 60 de locuri, iar a doua, pe strada Înfrățirea din cel de-al doilea sat al comunei, Giarmata Vii, unde vor fi amenajate circa 40 de locuri. Zilele acestea, cele două locații au fost predate către firma care și-a asumat lucrările de amenajare, semn că șantierele vor prinde viață cât de curând. Potrivit acordurilor, lucrările propriu-zise trebuie să înceapă în 18 mai  și să se finalizeze în decurs de șase luni. Este adevărat, aceste șantiere, dar și celelalte, nu puține, care au menirea să schimbe fața comunei în mai bine, sunt de natură să stânjenească temporar traficul, dar pentru fiecare caz în parte se pare că s-au găsit soluții la nivelul administrației locale ca deranjul să fie cât mai redus. În compensație, transportul local primește și alte vești bune. Astfel, grație măsurilor de relaxare anunțate, programul mijloacelor de transport în comun va reveni la normal – la acel normal specific perioadelor de vacanță școlară – iar pasagerii care se vor deplasa în municipiul Timișoara și celelalte localități din zona metropolitană vor scăpa de obligația de a completa declarații pe propria răspundere. De asemenea, recent, ca urmare a finalizării acestei etape a lucrărilor de asfaltare a străzilor din Giarmata Vii, autobuzele liniei metropolitane vor putea opri în toate stațiile până pe strada Parcului.