AVENTURA BUNICULUI

Azi bunicul Filipaş

S-a dus singur în oraş.

Cică, a visat azi-noapte

Că cireşele sunt coapte

Şi că, întărind minunile,

S-au copt şi căpşunile.

Mai zicea că vrea şi ştie

Să ne facă-o bucurie.

Păşind el cu pas domol

Şi străzilor dând ocol,

Visa doar vise frumoase –

Fructe cele mai gustoase

Şi căuta, fără-ncetare,

Câţi bani are-n buzunare.

La un colţ de stradă, moşu’

A trecut taman pe roşu.

… Şi-a venit acasă trist –

Toţi i-au spus că-i daltonist!

MENAJERIA DE LÂNGĂ CASĂ

Are unchiul meu Ilie

Un canar în colivie,

O pisică şi-un căţel,

O oiţă şi un miel.

Şi mai are-n curtea mică

Un răţoi şi-o bibilică,

O găină şi o raţă

Şi o curcă certăreaţă.

Are unchiul meu Ilie

Papagali în colivie,

Are-o gâscă şi-un gânsac

Şi-o broscuţă fără lac.

Tot acolo-n curtea mare,

Patru purceluşi mai are,

Un cocoş foarte frumos

Şi-un curcan primejdios.

Are unchiul meu Ilie

Porumbei în colivie,

Un păun şi o căpriţă

Şi trei pui de prepeliţă.

Toate bune şi frumoase,

Toate-s mândre şi făloase,

Dar m-am supărat pe el

Că nu are şi-un viţel!

VULPEA ŞI COCOŞUL

                   După o fabulă sârbească

Într-o zi, înfometată,

Veni vulpea cea şireată

Uite-acolo, prin vecini,

La coteţul cu găini

Şi-n ograda moşului

Îi zise cocoşului:

„S-a făcut chiar astăzi pace

Între toate dobitoace.

De acuma, tu mereu,

Vei fi frăţiorul meu!”

Iar cocoşul cel frumos

Se-arătă chiar bucuros

Şi grăi şi el, îndată,

Către vulpea cea şireată:

„Mă bucur, cumătră bună,

Că vom fi toţi împreună,

Stai să-l chem pe Azorel,

Să se bucure şi el!”

Auzind de Azorică,

Vulpea o tuli de frică!

UN VÂNĂTOR  FĂRĂ VÂNAT

A fost odată-un vânător

Ce vâna păsări în zbor.

Cum pe cer vedea ceva,

Lua puşca şi trăgea.

Lua puşca şi trăgea,

Dar nimic nu împuşca.

Supărat nevoie mare,

Că nu-i bun la vânătoare,

De cum a văzut că plouă,

Şi-a luat o puşcă nouă,

S-a postat pe metereze

Tot la păsări, să vâneze.

Şi cu puşca sa trăgea –

Dar nimic nu împuşca.

Ce să fie, care-i vina,

De ce nu-mpuşcă jivina

Vânătorul nostru demn?

Puşca sa era de lemn!

UN URS POLAR LA BLĂNAR

A fost ieri, de pe-un gheţar,

Prin oraş, ursul polar

Ca să caute un blănar

Priceput şi cu mult har,

Meşter mare, meşter bun,

Să-l prefacă în urs brun.

Oare ce s-a întâmplat,

De ce-i ursul supărat?

Dacă aşteptaţi niţel,

Ne va spune-ndată el.

„Mor-mor-mor, eu nu mai vreau

Sus la pol mereu să stau,

Vreau să vin într-o pădure

Să mănânc miere şi mure”!

CUM NE-AVENIT PRIMĂVARA

Luni, sfios şi cătinel,

A-nflorit un ghiocel.

Marţi o boare, chiar finuţă,

Ne-a bătut la geam, călduţă.

Miercuri soarele a stat

Patru ore peste sat.

Joi toţi norii încruntaţi

Pe furiş, s-au dat plecaţi.

Vineri, gingaşă şi mică,

Sosi prima rândunică.

Sâmbătă la asfinţit

Două berze au venit.

Iar duminică, spre seară,

Aveam iarăşi primăvară.

ALA ŞI FULGUL

Când la joacă m-am aflat,

Pe la noi s-a pus pe nins.

Tare mult m-am bucurat

Că un fulg în palmă-am prins.

Era alb şi subţirel,

Era moale şi micuţ

Şi s-a bucurat şi el

Când i-am spus că e drăguţ.

Veselă de toate cele,

Am dat fuga-fuga-n casă

Să-i arăt şi mamei mele

O minune-aşa frumoasă.

Cât de repede puteam

Am fugit cu mâna calmă.

Dar, cînd am ajuns, aveam…

Doar un strop de apă-n palmă!

MÂNA TATEI

Mâna tatei nu e moale,

Dar nici aspră cred că nu-i.

Dacă frica-ţi dă târcoale,

Te apără mâna lui.

Mâna tatei nu-i trufaşă,

Degetele lui sunt blânde

Atingerea lor gingaşă

Naşte mângâieri plăpânde.

Mâna tatei cea curată

Niciodată nu e rece.

E o mână minunată

Când prin păr el ţi-o petrece.

Mâna tatei e tăcută,

Are multă bucurie,

Mâna tatei nu e mută –

Să dezmierde doar ea ştie.

Mâna tatei este mare,

Veselă şi zvăpăiată.

Într-o veşnică mişcare

Este-o mână… ca de TATĂ.