Prezent cu poezie și critică în viața literară (a debutat editorial cu volumul de „antipoeme” intitulat Elogiul creativismului, 2009), Cristian Gabriel Moraru se prezintă în fața cititorilor cu un nou volum de versuri, Libertatea sinelui unic (Editura Aius, Craiova, 2020).

Iulian Bitoleanu afirmă despre autor, pe coperta a patra a cărții, că „Poetul nu se dezminte de eticheta «creativistul din burgul sudist», de aceea își arogă libertatea de a pune pe piedestal orice idee, teză în plăsmuiri convenționale, rașchetând zdravăn forma până la stadiul de Entelehie, Trapez liric, Relativitate, de parcă prin proximitate s-ar afla și Leul și hienele ori niscaiva Cuvinte pletoase.”

Prin „creativism” se înțelege „a întări / sublinia unul sau mai multe dintre elementele următoare: caracter, ordine, situație, sistem, culoare, cu alte cuvinte, creativismul înalță și centrează creația și dezvoltarea ficțiunii împărtășite drept prioritate a acțiunii” (Josh Fox, Creativism, https://blackarmada.com/creativism/, 03.07.2013), iar prin „creativist” – „1. A fi un activist creator. 2. A chestiona convenționalul folosind arta și expresionismul drept instrumente / mijloace. 3. A realiza schimbarea în mod creativ” (Scruffy McGhee, Urban dictionary, https://www.urbandictionary.com/define.php?term=creativist, 21.10.2010).

Afirmația este adevărată, întrucât Cristian Cabriel Moraru izbutește să stăpânească foarte bine cuvântul, așa încât să îl încastreze în forme prozodice (ba chiar și geometrice, a se vedea ciclul Geometricale) precum fabula, imnul, epigrama, catrenul sofianic, balada, acrostihul, cantilena, rondelul, sonetul (deși, pe alocuri, forțează construcția), dar să îi ofere și libertatea să se miște după propria voință în versul alb (autorul inovează la nivelul limbajului, inventând cuvinte precum „geometricale” ori „îngerire”, dar și la cel al rimelor, cuvintele englezești rimând cu cele neaoșe, reprezentând un manifest pentru apărarea limbii române), dar și pentru că, fie că își găsește inspirația în folclor, în legende, în imediata apropiere, în natură, în iubire, în social, întotdeauna transmite un mesaj, fiind luate în derâdere tarele, dar și slăvite virtuțile umane, e prezent atât patriotismul, cât și spiritul de revoltă împotriva societății corupte, a nedreptăților.

Se poate afirma că în centrul volumului de față se află existența omului, atât la nivel de individ (omul căutând mereu sensul vieții: „Ah, îngerul meu, / cu care mă tutuiesc mereu, / oare ce sens să aibă viața / dacă nu să fii viețaș pătruns / de dragoste până la împlinirea sa?” – De veghe cu îngerul), cât și la nivel social, chiar și atunci când trimiterile se fac la personaje de baladă (Balada lui Alb-Împărat), din legende ale Olimpului, Epopeea lui Ghilgameș și nu numai.

Întotdeauna omul are nevoie de prietenie („Poți dobândi orice, chiar nemuritor a fi, / Însă, fără prietenie, viața-i ternă …” – Enkidu sau despre prietenie), de iubire („Cuțitul toamnei răsucit în noi // E parcă mai ruginit decât veacul / Ce-și caută febril menirea, iar / Pentru rană iubirea este leacul / Și frunzele, un pansament de jar. // Începe-o nouă zi pe baricade …” – Dimineață de toamnă), de credință („Căci gândul, cuvântul și cu fapta nemuresc / Doar pe acel ce are credință-n Dumnezeu” – Cântec de pescar), pentru a se descoperi pe sine însuși.

Prietenia, iubirea și credința conduc la aflarea fericirii interioare („I-am spus fericirii că nu o mai caut / Deoarece ea se găsește azi în mine, / Entelehiacă, pură, cântând la flaut / Neatârnarea sublimului nostru sine” – Identitate) prin împăcarea cu sine însuși, acestea cultivând cele șapte virtuți ale omului: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinența și sârguința (a se vedea, de pildă, ciclul Muncile lui Hercule: „Pentru ispășire, Heracles / Consultă oracolul delfic, / Appolo dându-i de înțeles // Că lașului Eurystheus, / Al Micenei rege nevrednic, / Îi va sluji tot anul cosmic” – I. Prolog).

Dacă tot am pomenit de cifra șapte, trebuie precizat faptul că volumul se află sub semnul acestei cifre, douăzeci și șase din cele douăzeci și nouă de cicluri conținând câte șapte poeme, unul paisprezece (șapte plus șapte), altul trei și un altul patru (trei plus patru ). Cifra șapte este numărul perfecțiunii divine, al lumii complete, al creației încheiate, al creșterii naturii, dar și expresia Cuvântului Desăvârșirii; de asemenea, este cifra omului desăvârșit, pe deplin realizat, corespunzând androginismului ermetic; mai mult, cifra șapte cunoaște o realitate matematică, dar științele oculte și tradiția biblică fac referire la o forță magică și spirituală deosebită a acesteia, încă nerelevată pe deplin, și nu numai atât (a se vedea Iulian Tudor, Semnificația numărului 7, cifra lui Dumnezeu. Cu ea se va sfârși LUMEA, https://www.romaniatv.net/semnificatia-numarului-7–cifra-lui-dumnezeu–cu-ea-se-va-sfarsi-lumea_291005.html, 07.05.2016).

Prin urmare, suntem în prezența unui volum complex, ce scoate în evidență rolul deosebit al poetului, care trebuie să se miște liber, să observe totul în jur, să noteze, dar nu doar să ofere informații, ci și soluții (să își facă din idee amantă: „Libertatea mi-e ca o mănușă // Cu care scot din cuptorul vieții / Cele mai minunate diamante, / Pe care le-ofer, în tihna dimineții, / Celei mai focoase  dintre amante: / Ideea, ce-o râvnesc toți poeții!” – Ideea), să lupte pentru binele tuturor, să protesteze împotriva injustiției, a inechității („Te compătimesc, o virus modern, / C-ai pătruns în bietul nostru guvern! / Vei da cea mai mare bătălie / Cu-alt virus: a omului prostie” – Cronica unei morți anunțate), dar și să trăiască la maximum clipa, dând frâu liber sentimentelor, emoțiilor [„Dar pot fi în toate ipostazele de artist / (Dansator, cântăreț, actor, arhitect, / Pictor, sculptor și cel mai mare poet) / De vei păși alături de mine în visul creativist …” – Visul creativist], poezia având puterea de a opri timpul în loc și de a schimba, într-un final, lumea („Cuvintele caută libertate, / Vrând să scape de tirania timpului. / Și astfel se formează versurile și poemele, / Trupe de partizani care sunt ca un ghimpe / În coasta armatei de ocupație a timpului” – Războiul contra timpului).

Cristian Gabriel Moraru, aici,  se joacă, dar un joc cât se poate de serios, cu cuvintele, respectând cu strictețe regulile acestuia, tocmai pentru că vine după o experiență notabilă a scrisului.