Personalitate marcantă a vieții culturale din regatul României la mijlocul secolului trecut, George Drumur (pseudonim al lui George Pavelescu) s-a născut la 14 martie 1911 în comuna suburbană cernăuțeană Horecea Mănăstire.
Debutează în literatură, semnând George Drumur, la 20 de ani în 1931, la revista ”Junimea literară” cu două poezii, apoi cu proză, pe vremea când era pedagog la Liceul ”Aron Pumnul” din Cernăuți, paralel cu activitatea la ziarul esperantist ”Il Homo”. Frecventează cursurile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică, unde absolvă Secția Pedagogică (este și profesor suplinitor de muzică la Liceul de Stat nr. 3) dar încheie în 1938 Secția de pregătire a Școalei Superioare de documentare și de științe administrative de pe lângă Institutul Regal de Științe Administrative al României (echivalentă cu licența în științe juridice). În aceeași perioadă este funcționar la Mitropolia Bucovinei, profesor de muzică la trei școli profesionale.
O câtime din junii care se agregau instinctiv la numeroasele manifestări culturale cernăuțene a format gruparea ”Iconar”, tendință naționalistă de afirmare artistică, neîmplinită din cauza carențelor de discernământ, poate și a lipsei de oportunism. Mircea Streinul, Ion Roșca, Gheorghe Antonovici, Neculai Pavel, apoi Iulian Vesper, Liviu Rusu, Teofil Lianu, Ghedeon Coca, Mihai Cazacu, George Nimigean sunt câțiva dintre cei ce scriu mult, se influențează, publică și reacționează obsesiv în efervescența afirmării. Liderul este Mircea Streinul, revista Iconar – tribuna iar Editura Iconar din Cernăuți suportul material demonstrativ al grupării.
La această editură își publică George Drumur primul volum de versuri în 1936, ”Solstiții”, remarcat de criticii marcanți ai vremii. Activitatea sa literară este comentată printre alții de C. Stelian, G. Călinescu, I. Biberi, iar costumul național purtat când dirijează corurile la felurite șezători (și turnee peste hotare) îi aduce eticheta (subiectiv preluată) de ”țăran autodidact” deși cunoștea vreo șase limbi străiune.
Este cooptat la elaborarea Enciclopediei României (colectivul lui Mircea Vulcănescu); termină versiunea românească a operei ”Orfeu” de Ch.W. Gluck, reprezentată doi ani consecutivi (1938-1940) pe scena Teatrului național din Cernăuți.
Liantul precar și ezitările aderenților transformă curentul ”Iconar” într-un argument proteic, pe potriva fiecăruia. Ceea ce era bun în perioada romantică nu mai corespunde epocii pragmatice; iconarii se risipesc.
Contribuind în 1939 la înființarea Societății Scriitorilor Bucovineni, beneficiind ca membru al ei de gratuitate pe căile ferate, ziaristul George Drumur participă activ la nenumărate întâlniri literare, cenacluri, șezători la sate și orașe, depistează tinere talente și le deschide calea literară. Scrie mult și divers, este implicat în activități publicistice și obștești, se împarte între sate și orașe, călătorește frecvent (uneori ca dirijor de coruri), astfel că popularitatea sa se datorează în mare măsură prezenței fizice și contactelor spontane. Efectuează deplasări în toate direcțiile – este văzut la Odesa, Craiova, Breaza, Chișinău, București, Praga și Lemberg.
Refugiat ca urmare a ultimatului sovietic, George Drumur publică volumul ”Suflete de azur” (Editura ”Bucovina”, București, 1940). Tonalitatea gravă a versurilor îl impune opiniei publice și determină ecouri în alți autori.
Ocupația sovietică a produs nu doar valuri de refugiați ci și reacții militante. Din inițiativa ministrului Propagandei Naționale și a unui grup de bucovineni se înființează, la 14 iulie 1941, sub direcțiunea lui Ion Munteanu, ziarul ”Bucovina” – modelator necesar de opinie și recuperator de legitimitate, trei săptămâni după ”reîntoarcerea la glie”.
Polemistul care și-a făcut ucenicia la ”Iconar”, cu pagina de ”Însemnări” își rezervă acum ”File de calendar” pe care așterne sute de reportaje literare, articole, tălmăciri, cronici, eseuri, editoriale; când nu mai încap în suplimentul literar apar în ziar; când îi displace o lectură se revarsă în epitete. I se tipăresc versurile în majoritatea revistelor literare ale timpului. Pe lângă funcția de prin redactor la ”Bucovina literară” mai îndeplinește funcția de redactor șef la ”Deșteptarea”, revista bilunară a căminelor culturale; este în continuare profesor de muzică la Școala de Ucenici Cernăuți dar și funcționar la Fundațiile culturale române.
”Bucovina literară” se află într-un sistem național de informații. Primește și prezintă cărți de peste tot, recenzează ritmic reviste de pretutindeni, de la Țara Bugului (Transnistria) la Litoral (Constanța) și de la Raza (Basarabia) la Gazeta Transilvaniei, alături de Revista Fundațiilor Regale (București), Ceahlăul (Piatra Neamț), Ramuri (Craiova), Glasul Nistrului (Odesa), Bacăul literar etc.
Într-un teritoriu aflat sub guvernare militară Cercul ”Bucovina literară” are întâlniri săptămânale cu cititorii în diverse localități, invită personalități să conferențieze la Cernăuți și să scrie pentru ziar, încurajează debutanții. Au fost invitați și au venit: Liviu Rebreanu, Mihai Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Gala Galaction, Al. Brătescu-Voinești, Nichifor Crainic, Radu Gyr și alții.
… 1942, care își propune să fie ”instrumentul de legătură cu masa poporului” și generează secții în orașe și sate. Ia conducerea Editurii Cercului ”Bucovina literară”, tot de el înființată și finanțată. Aici publică volumul de poeme ”Vatra cu stele” (Cernăuți, 1942).
Apogeul activității Cercului îl constituie organizarea, în 14-15 august 1943, a unui Congres al scriitorilor români (Sfatul scriitorilor de la Putna) la care au participat delegați din întreaga țară, reeditând sub ochii miilor de spectatori Congresul de la Putna din 1871.
Războiul, realitatea istorică prezentă virtual, devine o cruntă vecinătate și răstoarnă toate concepțiile. Într-o scurtă zvâcnire idealistă ”Revista Bucovinei” din Timișoara (proprietatea Societății pentru cultură și literatură română în Bucovina, refugiată în Timișoara) grupează scriitori de odinioară apoi se stinge, odată cu scoaterea cuvântului din dicționare.
Paisprezece ani de incandescență au fost îndeajuns ca George Drumur să fie adnotat în majoritatea istoriilor și enciclopediilor literare, însă liderului familiarizat cu literațiile vremii interbelice, de la Tudor Arghezi și Octavian Goga la Mircea Eliade și Dragoș Protopopescu nu i-a mai rămas nici o perspectivă după ”Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă, de la 23 August 1944”; cele două licențe n-au contat, doar experiența de funcționar a folosit la angajarea ca administrator într-o cooperativă din Timișoara, unde a ajuns în urma unor lungi tribulații. Se va ridica mai târziu, după dobândirea celei de-a treia licențe – în matematică.
Dacă scrie la vreo gazetă semnează Gh. Pavelescu. Ziaristul agresiv și scriitorul militant s-au contopit într-un înfrânt care contemplă vestigii și, dincolo de subzistență, se refugiază în texte pentru cântece noi, traducerea unor librete de operă sau poeți central-europeni, cursuri de popularizare muzicală și probleme de matematică. Uneori tresaltă în versuri semnate cu adevărat și află câteva ecouri respectuoase în presa vremurilor. În iulie 1968 este primit în Uniunea Scriitorilor.
Mica antologie Neodihna cuvintelor (1986) este opera creatorului ajuns la vârsta senectuții, când simte cu spaimă și liniște, în același timp, apropierea sfârșitului. Părinții și prietenii de odinioară revin, nostalgic, în mintea și sufletul poetului. Drama existențială a creatorului însuși conferă poemelor un aer de gravă meditație. Sarcedot fidel al pământului și al istoriei, exponent al unei generații pline de energie creatoare, Drumur cultivă prozodia clasică, dar nu-i rămâne permanent vasal, căci, depășind-o, dovedește disponibilități poetice multiple. Remarcat de G. Călinescu în anii de început, poetul bucovinean se relevă ca un îndrăgostit de natură, cu o certă vocație a simplității stilistice. Se stinge cu greu, la 7 iunie 1992, în locuința sa din Timișoara, fără să-i pese de schimbările istorice; menționează doar ”poet bucovinean” pentru epitetul propriu. Nu poate fi uitat dar nu are unde să fie pus. În definitiv, reprezintă Bucovina – o entitate stânjenitoare, nestatuată.