Mihai Șora, un om de vârf al Europei culturale

Mihai Șora, un om de vârf al Europei culturale

Mihai Șora este unul dintre cărturarii extraordinari din Europa noastră. Este singurul gânditor  care a împlinit 105 ani și, la fel ca odinioară, legat de ideile, de personalitățile de demult, pe care le evocă mereu cu dragoste.  Fiindcă puțini dintre cărturarii români i-au cunoscut, au fost alături de cei mari, de cei foarte mari. A fost alături de Mircea Eliade, la Paris, în 1945-1947, i-a tradus cărțile, cărți prin  care Mircea Eliade s-a impus în lumea pariziană, alături de Emil Cioran și, mai ales, prieten foarte bun cu Eugen Ionescu. Mihai Șora s-a întors în România în 1949 și a condus, la început, reviste care cuprindeau înțelesurile lumii, zicem și capitaliste, și mai târziu a condus Editura Pentru Literatură, care a tipărit cărți foarte, foarte ieftine, cărți foarte accesibile în Biblioteca Pentru Toți. A fost o școală a noastră, a tuturor, am putut citi cele mai frumoase cărți ale literaturii române și o seamă din marile creații ale literaturii universale. A angajat traducători de excepție, erau cei ieșiți, în 1963-1964, din pușcării; îi finanța și în acest fel.

         Istoria lui Mihai Șora e legată de o antologie de poezie realizată de Nicolae Manolescu, în care apăreau câțiva scriitori interziși în epoca comunistă, care a dus la eliminarea din cultură, o bună perioadă, a lui Mihai Șora. După 1990, una dintre personalitățile importante culturale – a fost ministrul învățământului, este un model pentru tinerii cărturari. A fost mereu model pentru  tinerii cărturari, iar o seamă dintre poeții, prozatorii tineri se formează alături de el. Între ei sunt gânditori care vor avea succes în străinătăți. Este alături de Constantin Noica și cei care vin la Noica sunt trimiși, de obicei, la Mihai Șora. Să-i învețe, să îi așeze pe drumul cel bun, să fie alături de cultura germană, de cultura greacă.

         La 106 ani, pe care îi va împlini în octombrie, va fi din nou un om de vârf al Europei culturale.

( A consemnat Dumitru Oprișor)