Jurnal de martie
9 martie – prima zi fără restricții, după doi ani de pandemie.
Și ziua păpușii Barbie – for ever Miss Univers a Copilăriei: blondă, cu o siluetă de silfidă. A stat cuminte la rând, după 8 Martie – Ziua Femeii – Ziua Mamei, care i-a odrăslit întreg universul. Între timp a mai fost 1 Martie – Ziua Mărțișorului. început de primăvară-n calendar.
9 martie este ultima zi a Evdochiei, a Babei Dochia cu cele 9 cojoace, lepădate în prag de primăvară – și ea un fel de femeie-martir, silită de primăvară să plece cu toate capriciile ei.
Ar părea că e timpul Sărbătorilor, după Sărbătorile de Iarnă, începutul Sărbătorilor de Primăvară. Mi-ar plăcea ca fiecare zi să o trăim ca pe o sărbătoare. Circulă pe Facebook (Agora noastră cea de toate zilele, deschisă non-stop) reflecția „Trăiește fiecare zi ca și când ar fi ultima. Învață în fiecare zi ca și cum ai trăi pentru totdeauna” (Mahatma Gandhi) N-am priceput cum vine, dar cum e citată des, va trebui pesemne să învăț trăirea clipei plenar.
*
În calendarul ortodox la 9 Martie se prăznuiește Ziua Mucenicilor, Ziua celor 40 de Mucenici primii martiri din Panteonul creștin. Zi în care, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului. Acum se fac 40 de colăcei numiți „sfințișori”, „mucenici” („măcinici”) – în formă de opturi, sau „bradoși”- bărbații voinici ca bradul, prin Oltenia (acei „omuleți” cu cap, corp, mâini, pe piept cu trei năsturei – pentru locul inimii, al vieții și al nașterii regeneratoare), unși cu miere și nucă și se împart de pomană morților știuți și neștiuți. În Muntenia, pe lângă bradoșii obișnuiți, se face o „Uitata pentru morți”, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copiii îl joacă în jurul focului, dedicat acelor morți uitați.
Cei 40 de Mucnici au fost, în fapt, cei 40 de soldați de la Sevastia Armeniei (azi orașul Sivas din Turcia), din Legiune romană Fulminata (Înarmată cu fulger), martirizați de împăratul Licinius pentru credința creștină. Era pe vremea războiului său cu împăratul Constantin cel Mare.
Timp de 8 zile au fost închiși (poate și de aceea „mucenicii” au forma cifrei 8 (care e și o stilizare în același timp a siluetei umane, și siglă – în poziția orizontală – a infinitului și a echilibrului cosmic).
Au fost torturați și bătuți cu pietre. Atât de mulți mucenici, de-a lungul istoriei creștine, au murit uciși cu pietre, că piatra a devenit simbol al persecuțiilor, al expulzării, semn al condamnării definitive, forma specifică a lapidării (uciderea cu pietre – latinescul „lapis”- piatră). Deseori întâlnim referința la pedeapsa aceasta prin metonimie (folosirea părții – a obiectului pentru întreg – pentru acțiune): „Dacă sunt vinovat, dați cu piatra!”, „Cine e nevinovat să arunce primul cu piatra”
Cum au refuzat să aducă ofrande zeilor romani, într-o noapte friguroasă cei 40 de soldați au fost duși în afara orașului și aruncați dezbrăcați în apa înghețată a unui lac. În aceea noapte, apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare de mucenicie au pogorât asupra lor.
Pesemne de aceea în Dobrogea (locul de unde a pornit creștinarea Daciei prin Apostolul Andrei) „mucenicii” se fierb în apă (îndulcită cu miere și nucă, mierea fiind hrana biblică miraculoasă), amintind de mediul suferințelor lor.
În zorii zilei, soldații erau vii, îmbrățișați să-și țină de cald, întru credință. Li s-au zdrobit oasele și au fost lăsați să agonizeze până la ultima suflare, apoi trupurile lor au fost arse și cenușa împrăștiată în vânt, astfel că semnul jertfei lor s-a răspândit în întreaga lume. Cenușa este singurul martor al unei istorii ce-ți pătrunde și-n aerul pe care-l respiri.
*
În același timp, din decembrie 2011, 9 Martie este Ziua Martirilor Eroi, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, mucenicii noștri Eroi ai Neamului. „Martir” este sinonim cuvântului „mucenic”, de la „mărturisitor” – un mărturisitor al credinței pentru care s-a murit – Credința în Libertate. Este mucenicia din lagărele și temnițele comuniste, a celor care au suferit și au rezistat, să recunoaștem, tocmai prin credința în Dumnezeu, indiferent de confesiune, Aici s-a născut poezia religioasă a lui Radu Gyr, cu Iisus coborât în celulă, ca o iluminare. El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, iar martirii din temnițe, alegând Calea muceniciei întru Adevărul Libertății, au das sens întru sfințire Vieții.
Soarta martirilor eroi este mucenicia însângerată, din care se naște în simbioză mucenicia de zi cu zi a familiilor lor, care au suferit în închisoarea zilnică, de afară, fără gratii.
Istoria omenirii, creștine sau profane, se hrănește prin jertfă – hagi mușcând din sine – trupul mereu jertfit pentru biruința sufletului, spiritului, a credinței. așa cum „Toată Biserica stă pe sângele mucenicilor”, arată pr. Constantin Necula, la fel, „Toată Istoria stă pe sângele eroilor martiri”. O spun cu jertfă marii noștri martiri, canonizați, Brâncovenii – domnitorul Constantin Brâncoveanu cu cei cinci copii, decapitați în sinistrul Edikule – Bastilia Împeriului Otomna.
Cultului martirilor creștini, îngemănat cu acel cult al eroilor martiri din Istorie – dezvoltat după modelelul cultului eroului antic. Mucenicia, martirajul s-a născut din lupta Binelui cu Răul, dintotdeauna în seminția umană, primii martiri in numele lui Iisus au fost copiii uciși de Irod când a aflat că s-a născut la Betleemul Iudeii un rege.
*
Constat că n-am mai scris de mult timp în jurnal, din februarie, mai exact, din 24 februarie: mă pregătisem pentru ziua de Dragobete, „când se sărută dor cu dor”.
În ajun, aflasem că o prietenă a plecat spre Veneția, să-și serbeze ziua de naștere. Era și timpul Carnavalului. Visez gondole și măști de carnaval la braț cu Serenissima.
Dimineața, odată cu revărsatul zorilor, răsună canalele de știri că Rusia a invadat Ucraina, iar războiul vâjâie în urechile graniței noastre,
Toate gondolele s-au răsturnat, și canțonetele s-au transformat în recviem pentru primele victime reale și următoarele din seria criminală ce și-a început mitralierea.
Prin grădini încă era o iarnă parcă absurd de inocentă în imaculatul ninsorilor sale, când sub soarele înșelător ghioceii își deschideau potirul alb de pace și speranță.
Au trecut peste ei șenilele tancurilor. Striviți, făcuți una cu pământul negru de mânie, s-au îngropat tot mai mult în adâncuri, unde au întâlnit sângele martirilor din alte timpuri. Și au ieșit la suprafață, fir alb împletit cu fir roșu, Mărțișorul – Martir.
Ce știam din poveștile bunicilor despre martie însângerat de pe vremea războiului trăit de ei, se-ncolăcea acum într-o fundă la pieptul nostru, cu ochi candizi și tragici. Alb și roșu era pace și sânge, vrej de mucenicie peste pace și iubire.
Prin glasul romanilor, luma martie, a Mărțișorului era dedicată lui Mars, zeul războiului. Și iată că din umbra cohortelor de mercenari ai lui Mars iar e război, e înghețul, noaptea rațiunii și umanității, iar somnul rațiunii naște monștri.
Toate poveștile frumoase cu zâne s-au spulberat, o tînără ucraineancă, Hrivna (sau Grivna), venită plină de speranță, cu toată bogăția unei vieți de om în trupul ei, devine o pribeagă săracă. Îi sunt sfâșiate veșmintele de către lei și leoparzi, dolari și euro hrăpăreți, putrezi în suflet de bogați, când, desconsiderată, devine stafie la bursa valorilor rapace. Pe una dintre basmale cu o sută de fire de aur, era chipul prințului Șevcenko, Taras al ei.
Constat din nou Paradoxul coexistenței Binelui și Răului în zorii aceleiași zile: în 9 martie s-a născut un tartor al persecuției rusești staliniste,Viaceslav Molotov (1890- 1986), care a murit bine mersi la 96 de ani, fără nicio urmă de regret pentru susținerea chiar fanatică a stalinismului (așa cum a murit la noi torționarul Vișinescu, la 93 de ani, cu o pensie militară cumplit de umilitoare față de victimele lui). „Cocktail Molotov” denumește tocmai un fel de bombă artizanală, folosită și de ruși, în confruntarea rusă-finlandeză, pe vremea când Molotov era Ministru de Externe.
Și tot în 9 martie, cu peste jumătate de secol înaintea lui, s-a născutTaras Șevcenko (1814-1861), poet și pictor, în gubernia Kiev, atunci a Imperiului Rus, un Eminescu al Ucrainei. „Cobzarul” romantic, născut șerb (eliberat apoi), n-a atins 90 de ani, precum corbii Răului, a murit în zi de martie 1861, la 47 de ani, în floarea vârstei, pentru că martirii rămân veșnic tineri. La doar douã sãptãmâni dupã moartea lui a fost desființatã iobãgia. Sufletul își recăpătase Libertatea.
*
E 20 martie, Ziua Echinocțiului de primăvară, când începe primăvara astronomică, când ziua e egală cu noaptea, apoi, în zilele următoare va crește ziua și va scădea timpul nopții, întru lumina Speranței. Doar că e tot război – coșmarul nopții continue – parcă s-a întors mașina lumii, crește noaptea ca un solstițiu de iarnă, acoperă toată lumina zilelor. Și trec, trec zilele de început de Martie, când tot nu te trezești din coșmar pe apa Donului neliniștit, zile lungi cât ani întregi…
*
Luna martie e timpul păstos al muceniciei zilnice a refugiaților ucrainieni, bejeniți prin lume, iar ajutorul dat refugiaților e într-o împletire de mucenicii. E asemeni prieteniei celor patru oameni care au luat pe brațe patul prietenului bolnav, au spart acoperișul și l-au dus în fața lui Iisus să-l vindece, iar acesta i-a binecuvântat: „Fie vouă după credinţa voastră!”. E perioada Paștelui, a Postului Mare, înainte de Învierea primului mucenic.
Mucenicia e legată de Înviere, cea a mucenicilor arși la Sevastia și a martirilor arși la Crematoriul Revoluției, prin Învierea din propria cenușă, ca pasărea Phoenix, renăscuți mereu în memoria și viața altor eroi.
Totul poate fi o metaforă culturală, dar în care ne regăsim ființa într-o stare de „mucenicie lăuntrică”, cea de toate zilele, în care ardem răutatea și egoul, în flacăra altruismului. a iubirii de semeni. O stare de jertfelnicie care ne eliberează gândurile și sufletul de angoase, stress, vinovăție.
E timpul muceniciei, însărbătorind fiecare zi în lumina lăuntrică din noi.