ecuații transcendente
aflasem adevărul pe jumătate și căutam mai departe de mine
o suferință pe care să o alin o durere mai lungă decât simțisem eu
de câte ori mi-am luat adio sau de câte ori mi s-a părut că mor
până am dat de noi la capătul lumii dinaintea lumii
tu rezolvai ecuații transcendente eu alergam ca bezmetica după baloane
uneori ne vizita un fluture orb care nu știu din ce motiv se izbea de oglinzi
apoi se așeza între noi așteptând să-i spunem de unde vine vara
el bătea din aripi noi băteam din palme
el se prefăcea că rămâne noi ne prefăceam că știm
am adormit pe rând iar când ne-am trezit ne simțeam rău
ca și cum pierduserăm în somn o bucată de suflet
ca și cum ne rămăsese doar o inimă și aia zdrobită
ne-am ridicat cât am putut să reparăm țiglele sparte
am încercat din răsputeri să ne așezăm la loc
tu învățaseși să împletești coliere
eu țipam că nu mai era lumină
degeaba am închis toate ușile și ne-am ascuns
aflasem tot adevărul
stopway
când eram mică mă trezeam noaptea plângând
mama mă lua în brațe și căldura trupului ei mă liniștea
apoi am început să fac exerciții de supraviețuire
dormind singură pe o rogojină ca și cum după ce în genunchi în iarbă
obligatoriu cazi la pământ ca și cum nu contează când se termină
totul este să fii fericit să nu tremuri dacă îți rupi ceva
să nu strigi dacă ai pierdut nimeni nu-ți poate lua ceea ce n-ai
și niciodată n-ai doar ți se pare ce stupizenie să plângi în pernă
să nu auzi o voce care să te scuture și toate avioanele din cap
să iasă de pe pista stopway toți ne prefacem că zburăm
deși mereu strângem frunzele din pivniță
e rândul tău acum ba e rândul tău
trepidează pământul dar poate că dau eu din picioare
sau poate că e vreo inimă a nu ştiu cui sau poate că este o piatră
uneori pietrele tremură așa sau poate nu e decât sângele
care știe că frica e cuțitul de la gâtul meu
despre nimic
să am tot ce vreau răspundeau prietenele mele la întrebarea
ce crezi că este cel mai important în viață numai eu răspundeam
lumina din casele vechi probabil destinul meu era altul
sau poate că habar n-aveam că pentru lumină trebuie să plătești cu lumină
și am ajuns să vând jucării celor care știu să asculte jazz etiopian
iar în timpul liber să scriu despre nimic deși aș putea inventa o tragedie
în piața din lalibela acoperită de zăpadă apoi să mă iert și să pot renunța la ceea ce nu vreau
nu ți-am spus dar ieri am spart lacătul jurnalului pentru a-mi aminti de mine cum
nu mai sunt și de atunci aud cum se zbat îndrăgostiții între zidurile orașului
și ăsta este eroismul nebun despre care mulți cred că nu există în schimb există
chiar și salturi mortale din iubire însă vorbim despre slăbiciuni ca despre noi înșine
și e firesc suntem suficient de fragmentați încât să ne dăm seama
că viața noastră este un dezastru