un preot bun

am ținut post și mi-a spus

să mă întorc după cu o dorință

m-am trezit plângând

în ultima zi de post

a murit

dorința mi-am pus-o la mormânt

să ajungă-n rai

în decembrie o psiholoagă blondă

mi-a spus că sunt narcisist

în timp ce-mi povestea divorțul ei

și cum și-a bătut copilul călcându-l în picioare

cînd a chiulit o oră cu toată clasa;

pe 1 ianuarie

am mers direct la psihiatrie

aceiași craci, dar era brunetă

– nu tu iar

am cerut pe cineva mai în vîrstă

care a zis că-mi dă ce pastile vreau eu

dar e doar în capul meu

și mi-a trecut

*

La început a fost o rază

Apoi au fost două umbre.

Dar cînd devine liniștea furtună

Cînd se adună atîtea fire de nisip

încât respirăm un deșert

Cîte adieri fac un uragan,

sau cîte priviri sapă abisul între doi

Un morman e o idee

țesută din atomi ce plutesc invizibil.

Dar cînd devine haosul ordine

Cînd un singur fir devine morman

Cîte atingeri fac o iubire

sau cîte vorbe o tăcere

pînă cînd cineva îndrăznește

să întrebe

Și atunci

se rupe.

Se împrăștie.

Un fir nu e un morman,

dar cine știe cîte trebuiau să cadă

ca totul să dispară.

Și totuși,

cîte cuvinte trebuie să spui

pînă cînd tăcerea

devine singura noastră limbă?

*

în cingătoarea de la noi

vînătoarea-i păguboasă

cerbi, ciute, fazani

de la sturz pînă la om

poți trage în tot ce vrei

toate-s vendete transversale

în ce mă privește

am comandat două meniuri de inimi

la prețul uneia –

proprietarul a vrut să-i plătesc

cu ceva în sînge.

*

colții tăi sunt cărți nescrise

ce-mi răscolesc paginile de carne înghețată

ca tranșeele în care sapi pînă la suflet

de parcă vrei să găsești sîngele istoriei mele

între piele și os

e fiecare mușcătură de ecou.