Ce străbate tundra

Din ape vechi răsar islazuri

Pe câmpuri altfel iarba înnoptează

Sub ceruri care-și plâng ursita

Apusul se răzbună brun

E pace-n curs de transformare

În aer gânduri strâng

Iluzii mici ce trag sa moară

În liniștea de-acuma, nefirească

Nici vitele nu pot să pască

În arșița absurdă rumegă încet

Din timpul ce-a rămas, umil, proclet

Iar mai la urmă, încet, înspre sfârșit

Un mare semn de întrebare

Primește lămuriri precare

Alunecând spre infinit.