Cea mai relevantă dintre calitățile romanelor de până acum ale Lilianei Ardelean, douăsprezece la număr, este capacitatea scriitoarei de a inventa, mergând pe firul unei/unor evenimente reale, seducătoare povești de dragoste. Învăluite într-o aură idealist-romantică și purtând, adesea, accente magice, acestea vorbesc de la sine despre relația complice a autoarei cu cititorul: ambii știu bine că proza este o convenție asumată de bunăvoie și că elementele de conținut trebuie acceptate, fie că sunt, fie că nu, fidele realității și adevărului istoric. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe că autoarea le ignoră. Dimpotrivă, cărțile Lilianei Ardelean se întemeiază pe o nedisimulată apetență pentru documentul autentic, pe o cunoaștere in extenso a tot ceea ce ține de dimensiunile concrete, exacte ale demersurilor sale – cronologie, epocă, personaje, comportamente specifice, mentalități, atmosferă, dialoguri și limbaj etc. Credibilitatea cărților vine tocmai din respectul pentru precizia și pentru corectitudinea arhivistică. Nimic nu e falsificat, nimic disimulat, totul se derulează în marginile adevărului! Închipuirea se aliniază deferent faptelor și evenimentelor istorice. Jocurile fanteziei încearcă mai ales să umple interstițiile, spațiile necunoscute, insondbile și imposibil de recuperat altfel decât prin imaginar. „Atâta timp cât romanele mele nu aparțin science fiction‑ului, desigur că au legătură cu realitatea. Nu are importanță dacă ceva s‑a întâmplat cu adevărat sau doar ar fi fost posibil să se întâmple. Și, desigur, fiece carte pe care o scriu este o parte din mine. Sunt eu cu felul meu de a vedea lumea, de a o percepe, de a o judeca, de a o simți, de a o interpreta. Este felul meu de a gândi și de a cataloga o întâmplare sau alta, un comportament sau altul, un caracter sau altul” pleda Liliana Ardelean, înCuvântul de mărturisire ce prefațează Teutonul, II, Legenda Prințesei Lur (2015), așezând astfel la temelia cărților sale o condiție esențială a creatorului de literatură: e mai puțin important dacă ceea ce povestește e adevărat sau nu; important e ca ceea ce scrisul transmite să se fi putut petrece, să fie, deci, plauzibil, să se încadreze între marginile atestate ale adevărului istoric. Dar nu să se identifice cu acesta.

   De la Teutonul, I, (2013) și Teutonul, II, Legenda Prințesei Lur (2015), laPașii ologului. Povestea unui învingător (2017), Regina deportată (2018), Caruselul destinului (2020), Un mormon pe Corso (2022) și, recent, la Noaptea îngerilor*, romanele Lilianei Ardelean includ, fără excepție, o zonă de recuperare migăloasă a unui șir de întâmplări reale, din trecutul mai apropiat ori mai îndepărtat, folosite de autoare drept decor,  ambianță și context pentru biografii imaginate de familii ori, cu precădere, de cupluri de îndrăgostiți prinse în vâltoarea Istoriei, căreia reușesc să îi supraviețuiască tocmai prin iubire. Fie că e vorba despre ultima conflagrație mondială (în Teutonul, I), despre epoca de aur și anii de după Revoluție (în Diva și Pașii ologului. Povestea unui învingător), despre cruntele vremuri ale Rusaliilor negre (în Regina deportată), despre epoca lui Franz Josef (în Un mormon pe Corso) ori despre întunecatul Ev Mediu din timpul domniei lui Vlad Țepeș (în cartea de acum), toate aceste fundaluri i-au oferit scriitoarei prilejuri pentru o cercetare asiduă și chiar pentru asimilarea unor atestări indubitabile, mărturii și dovezi de epocă, care dau, toate la un loc, veridicitate construcțiilor epice, poveștilor amoroase cu iz de baladă din vremea truverilor. Ceea ce, în plus, a exersat îndelung Liliana Ardelean este să evite cu dibăcie capcana reconstituirilor: niciunde ea nu se arată tentată să scrie romane istorice și nici volume documentare. Produce, în schimb, fermecătoare povești de dragoste travestite în edificii narative solide, fantaste, idealiste, utopice, cu discrete inflexiuni etice și morale și chiar, uneori, science fiction. Pe de altă parte, ca un soi de permanentă aducere cu picioarele pe pământ a lecturii, de niciunde nu lipsește priza la actualitatea imediată, a zilelor noastre de acum și aici, prin care Liliana Ardelean nu doar accentuează nota de plauzibilitate romanelor sale, ci îi și amintește cititorului unde se află și pe ce lume trăiește. Asemenea intrări și ieșiri lejere din spațiul ficțional fac parte din repertoriul curent de stategii narative adoptate. Ele sporesc atractivitatea cărților, le fac ofertante și ușor accesibile.

  Știrea senzațională care, la sfârșitul anului 2022, a făcut înconjurul planetei, că miliardarul Elon Musk va vizita România însoțit de actrița Angelina Jolie pentru a participa la o petrecere ”monstru” organizată, de Halloween, la Castelul Bran, ar fi fost, în acest sens, suficientă ca pretext pentru Noaptea îngerilor. Dealfel, închipuitei paranghelii îi sunt consacrate în roman câteva pagini bune, martor fiind însuși… amfitrionul de drept al dezmățului contemporan – Vlad al III-lea, zis Drăculea, Vlad Țepeș, domnitorul Munteniei, proaspăt… evadat, precum Contele de Monte Cristo, din temnița de la Vișegrad și trimis în viitorime de un derviș prezicător. Proiecția onirică, științifico-fantastică, îl aduce pe voievod în vremea telefoniei mobile, a drogurior, a interrnetului și a autoturismelor Mercedes Benz, a dezmățului cu machiaje și costume înfricoșătoare, dar și cu preparate și băuturi „tematice”. O lume care îl șochează, îl face să reacționeze cu o înduioșătoare inocență: ”Oi fi ajuns eu cine știe cum pe ce alt tărâm, iar aceștia or fi altă formă trăitori de cum cunosc eu lumea și datinile? […] Nici să mă taie careva nu mă poate duce mintea ce soi de desfătare găsesc astfel oamenii aceștia” exclamă personajul, uluit de grotescul chef de Ziua tuturor sfinților. Iar vocea auctorială adaugă: ”Vlad era el contrariat de tot ce vedea și auzea, dar era un om învățat, citit, așa că până la urmă a realizat un fapt cert. Ceva nu se potrivea. Nu se îmbuca una cu alta”.

   Acest ceva care nu se potrivește cu adevărul i-a servit Lilianei Ardelean ca un al doilea pretext al edificiului romanesc. Precedată de moda literaturii gotice, ”History of Moldavia and Wallachia“, a istoricului austriac de origine germană Johann Christian Engel, promova, la începutul secolului al XIX-lea, o imagine crudă și nemiloasă  a domnitorului român, însetat de suferință, durere și sânge. Preluând ”modelul”, irlandezul Abraham „Bram” Stoker a publicat, în 1897, faimosul roman de groază Dracula, devenit, în 1931, în regia lui F. W. Murnau, un celebru film horror sub numele „Nosferatu – Simfonia groazei“. În egală măsură cartea și filmul au contribuit substanțial la răspândirea și adoptarea pe scară largă a portretului complet deformat al voievodului, pe cât de fals, pe atât de populat de interese… comerciale. Având la dispoziție aceste date, la care s-au adăugat multe alte ”surse”, precum gravurile săseşti din secolul al XV-lea, cronicile medievale din colecţiile de la British Museum și legendele orale legate de subiect, Liliana Ardeleanu face o constatare de bun simț: ”Vlad Dracul al III-lea a fost un om care merită un alt fel de amintire. Nu avem voie să judecăm comportamentul lui prin prisma concepțiilor noastre de acum. Au fost alte timpuri, alte principii”. Una dintre legende este aceea a cuceritoarei povești de dragoste a lui Vlad Țepeș cu o săsoaică, Katharina Siegel, fiica lui Thomas-Sigmed Siegel, starostele țesătorilor din Corona/Brașov. Amplu dezvoltată în Noaptea îngerilor, această narațiune dă frâu liber fanteziei scriitoarei, nu atât pentru a contracara tratamentul nedrept aplicat de posteritate conducătorului din neamul Basarabilor care s-a pus, la jumătatea secolului al XV-lea, în fruntea apărătorilor lumii creștine, cât pentru a devoala dimensiunea (desigur, imaginară) a umanității acestuia, calitățile sale de om ca toți oamenii, îndrăgostit până peste poate de o femeie ”din popor”, răvășit de îndoieli și neliniști, de angoase și momente de cumpănă existențială, mânat de o neverosimilă tandrețe și capabil de gesturi profund romantice. Pentru a surprinde această minunată poveste, cartea Lilianei Ardelean pune în mișcare toate ingredientele literaturii cavalerești: permanenta punere la încercare a calității/identității personajelor, intervenția întâmplării, a sorții, nesfârșite intrigi, trădări și reveniri, aventuri de capă și spadă, confruntări și bătălii de anvergură, întorsături neașteptate și imprevizibile ale destinului, miracole care smulg temporar omul din mijlocul evenimentelor și îl teleportează într-un alt univers, rupturi ale seriilor temporale firești, perpetua testare a fidelității în dragoste și a atașanemtului necondiționat față de responsabilitățile din codul cavalerilor ș.a.m.d. Corecțiile legate de personalitatea lui Vlad Țepeș sunt contrabalansate de Liliana Ardelean cu suprinzătoarea umanizare a unui alt personaj istoric, la fel de crud și nemilos, dușman de moarte ale valahului: Mahomed al II-lea, cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed, Cuceritorul Constantinopulului. Fără a avea amplitudinea epică a poveștii de iubire dintre Vlad și Katharina, dragostea dintre acesta și Gulbahar, sclava originară din Grecia, pe numele ei real Aglaia, ceea ce – zice autoarea – înseamnă splendoare, frumusețe, strălucire, deconspiră o fațetă inedită a satrapului, care echilibrează elanurile idealizante ale romancierei. Între cei doi, scriitoarea imaginează o relație la fel de greu de stăpânit, devastatoare prin intensitatea sentimentelor. O dragoste care îi pulverizează strălucitului aspirant la tronul Creștinătății aura de războinic violent și necruțător.    Dacă nefericitul fake al vizitei lu Elon Musk garantează romanului o  ieșire temporară din poveste, ultima parte a romanului aduce o total neașteptată răsturnare: Liliana Ardelean coboară acțiunea în realitatea din imediata apropiere. Doi englezi, un militar și un cineast in spe răscolesc arhivele din urbea Capitală culturală europeană – Timișoara – în căutarea unor atestări a descendenței lor din spița marelui voievod de care este legat inclusiv regele imperiului britanic Carol al III-lea! E un final în nota ultimului trend din proza românească și nu numai. Sfârșitul romanului aduce o răsturnare cu totul și cu totul neașteptată, șocantă,  a întregului, aruncă asupra lui o perspectivă radical diferită față de intrarea în poveste.

*Liliana Ardelelean, Noaptea îngerilor, roman, Editura Victor Babeș, 2023