Lacrimă sub candela aprinsă
Nu-i mai viaţa care-a fost,
Nu-i nici lucru şi nici rost –
Nu-i nici lucru şi nici rost
Nu mai e nimic de ieri,
Nu-s nici toamne, primăveri –
Nu-s nici toamne, primăveri
Nici poveşti cu Cosânzene,
Nici cununi de sânziene –
Nici cununi de sânziene
Stelele pe cer sunt rare,
Nu mai plâng rugi în altare –
Nu mai plâng rugi în altare
Iar Fântâna cea cu Leacʼ
Nu zviduie peste veac –
Nu zviduie peste veac
Nici Nergana nu mai spune
Îngrijarea ce-i în lume –
Îngrijarea ce-i în lume
Ţarina nu creşte fân,
Satul ni-i bătrân-bătrân –
Satul ni-i bătrân-bătrân
Greierii n-au hora lor,
Nunta nu dezleagă dor –
Nunta nu dezleagă dor
Şi copiii din departe
Nu citesc, nu scriu o carte –
Nu citesc, nu scriu o carte
Nu mai e
nici poezie,
de Luceafăr nu se ştie –
de Luceafăr nu se ştie
Tânguie
cuvântu-n vers,
curcubeu-n Univers –
curcubeu-n Univers…
Tu eşti trist şi trist mi-s eu,
Trist este şi Dumnezeu –
Trist este şi Dumnezeu!
Litanie în pandemie
Ne-au luat bineţea
Ce-o aveam acasă,
Ne-au lăsat-o moşii
Ca pe-o bogăţie –
Nimeni nu-i la sapă,
Nimeni nu-i la coasă,
Vremile-s cam aspre,
Cică-i pandemie!
Ne-au luat şi corul
Ce cânta la groapă
Şi mulţimea plânsă
De după sicriu –
Singur taica-popa
Morţii şi-i îngroapă,
Eu mi-aş scrie versul,
N-am limbă să-l scriu!
Crucile-s de tablă
Şi nu sunt sfinţite,
Lemnul creşte-n măguri
În trunchiuri de nuc –
Aleluia cântă
Crâsnicul sub prapuri,
Aleluia, Doamne,
Morţii unʼ se duc?!
Lumânarea-i stinsă,
Clopotul nu bate,
Ne pare-o minune
Viaţa pe pământ –
Amurgeşte vremea,
Tânguiri curate
Se desfiră-n rouă,
Pe frunze şi vânt…
Bună-credinţă
Mi-e trupul greu, din ce în ce mai lut,
Şi amiros a iarbă, şi amiros a rouă –
Iar gândurile toate-s către început,
Nu-mi pasă dacă ninge, cândva dacă mai plouă.
Eu am păcate multe, câte mi s-au dat,
– Am pregătit ofrandă la asfinţit de soare –
Dorm cucăind, în purpuri veşmântat,
Şi pribegesc pe drumuri, ca roţile de care…
Dar nu mă voi dezice vreodată de cuvânt,
De graiul blând al mumii, auzit acasă –
De rugăciuni, litanii, de ce avem mai sfânt
Ori de fântâna din pădurea deasă.
Trec zile, nopţi şi ani, mă sting ca o făclie
În casa izvodită din piatră şi pământ –
Şi spun, chiar scriu, aşa ca să se ştie
Că nu mă voi dezice vreodată de cuvânt!
Dalboşeţ. Post-scriptum
Să-mi daţi de pomană morile din sat,
Să le am aproape-n primeniri de vânt –
Când o fi să fiu, când voi fi plecat,
Dus să iau lumină, chiar de sub pământ.
Să-mi daţi de pomană apa din fântână,
Să-mi astâmpăr setea ca un curcubeu –
Să beau apă vie, patimă nebună,
Amurgul de-i trist, mai trist poate eu.
Să-mi daţi de pomană doina de-alăută
– Minunând luceferi, viers vrâstat pe strună –,
Pe când heruvimii,-n ruga lor ştiută,
Cerului de-acasă heruvar să-i spună…
Să-mi daţi de pomană morile din sat,
Să le am aproape-n primeniri de vânt –
Când o fi să fiu, când voi fi plecat,
Dus să iau lumină, chiar de sub pământ.