Toamnă
Lui COSTEL SIMEDREA
E toamnă iar în frunza de pe deal,
E toamnă multă-n foșnetul pădurii –
Și câtă toamnă e, când stând pe mal,
Mai spui „a fost odată”-n colțul gurii!
E toamna mea și-a ta, și-a orișicui
În vers, cântare și-n poveste –
Și câtă toamnă e, când mergi hai-hui,
„A fost”, „era” – îngâni – și nu mai este!
E toamnă iar, necum îi primăvară,
Acasă și în lucruri la-ndemână –
Măreț îți duci și ultima povară:
Că luna, anul, veacul țin doar o săptămână!
Mosor
Eu n-am dat cu pumnu-n masă,
Dac-am vrut să-mi fac dreptate –
Cât și ce-i, și cui îi pasă
Că m-au vorovit prin spate.
N-am strigat în gura mare,
Fiind bolnav de adevăr –
Bate-un vânt prin buzunare
Și prin păr cu flori de măr.
Eu n-am dat cu piatra-n poartă
Să ieșiți să mă vedeți –
Prea însingurat de soartă,
N-am dorit să am profeți.
Eu n-am vrut să opresc hora,
Când am fost pe rându-ntâi –
Dragostea e-a tuturora,
Iară satul căpătâi!
Inscripții pe pragul sufletului
Nu aruncați cu pietre în bătrâni,
Noi suntem ei doar peste câțiva ani –
Zidiți chilii, biserici și fântâni,
Lăcașuri pentru nevoiași, sărmani.
Pe țarini de lumină și de rouă
Îngenuncheați, făcându-vă trei cruci –
Să dea pământul multă roadă nouă,
Să auziți la anul iar cântecul de cuci.
Nu aruncați cu pietre în ferești,
Acolo-au plâns bunici, părinți, nepoți –
Au zămislit chiar doruri ca-n povești
Ori veșnicii, de-i greu să le socoți.
Nu aruncați cu pietre în copii,
Ei sunt cei care vor veni curând –
S-aprindă focu-n horele târzii,
În vetrele de sat și-n cerul sfânt!
