Sufletul stă și în păr

tatăl meu cred că și acum încearcă să urce râpa aceea în care a murit. sunt sigură. era un om foarte hotărât, încăpățânat chiar. bine, după ce a căzut acolo, capul a crăpat puțin și cei de la pompe funebre l-au lipit cumva, dar tot nu semăna. așa că i-am făcut o poză mare, am înrămat-o și am pus-o lângă sicriul deschis. să nu creadă oamenii că plâng pe altcineva. și sigur, în noaptea aceea, a sfântului ștefan, s-a bucurat de lumânările de pe torturile atâtor fănei. care se torturau cu băutură. tata o fi crezut că o fac în cinstea morții sale.
m-am gândit mult lângă sicriu. părul îi rămăsese intact. poate că sufletul stă și în păr, nu doar pe chip. căci și acolo-s tunele cu despărțituri din miez fraged de pâine. și moleșit uneori, sufletul se întinde la taifas, în vremuri de ațipeală mai ales, ca acum, când tata doarme. singur-singurel sufletul stă între pereții plesnind de rotunjimea capului crăpat. se-ntinde în păr. moțăie sufletul. și mă gândeam că totuși este prea lung părul lui tata. dar nu poți să-l tunzi. că poate uiți și ți-l azvârle cineva în foc. schilod s-ar duce către cer și chiar și așa e tata schilod. și alături de el, de suflet, ar pleca schilozi toți păzitorii de sus.

așa că tată e bine
doar că suspin după tine!

Mama mea la patruzeci și șase de ani

Mama mea este la patruzeci și șase de ani și se strânge ca o mușcată de sârmă-n breloc. Doar din vreme în vreme se mai îmbracă în bolboroseli de spirt și spital. Plămânii ei ca două zăbrele strânse aprig în mâini de mort, zac la marginea iadului cu Sfântul Petru, vamă.
Părul ei slab scrumează podelele.
Într-o zi poate se întoarce. Ochii ei sunt acum locuri virane în miezul apartamentului cu trei camere dintr-un bloc turn. Scările coboară în cărucioare pe roți. Bagi o fisă de cincizeci de bani și o plimbi pe mama prin supermarket. Ea își cumpără tampoane cu care își astupă bătăturile din tălpi. Ele îi absorb durerea. Într-o zi poate uită de rafturile cu saltele și se întoarce. Cu sufletul între stinghiile patului lăsat gol de soțul plecat spre munte. I-au luat chiar și copilul. Băiatul se uită slab în fereastră cu chipul ei, dar el nu știe.
Părul ei slab se usucă-n așternuturi și-n creștetul lui. Al băiatului. Înrudirea se spune că se aude pe șira spinării, șiroind de rugină. Toți ai ei nu se poticneau unii de alții ca o picătură de sânge cu multe grupe sanguine. Îndărătul timpanului spart de un tip inteligent și bețiv, zace într-o lume de urlete noi, pe care ea nu le aude. De aceea mi se pare el inteligent. Sunetele melancolice au îmbătrânit. Au căpătat boala Alzheimer, care este o demență mai cu dichis.
Mama mea la patruzeci și șase de ani este foarte curajoasă.

Cel mai frică îi este de seara în care ea va ațipi și firele veștede nu vor mai foșni dedesubt.

Doar că sângerez după tine

sunt bine mamă
doar că sângerez după tine şi îţi scriu
scrisoarea asta
tocmai mi-ai refuzat toate invitaţiile din plicuri albe pline cu pete
la locuinţa mea
şi vezi mamă
chiar îţi dau dreptate
ce să cauţi tu la nebuni
cei mai lucizi dintre nebuni
aici lumea este îmbrăcată neconveţional râde zgomotos aleargă
şi citeşte
tu speli vase pantalonii sau cămaşa de biserică
a tatălui meu care spune că nu-s al lui
ştii mamă
când mă duc la electroşocuri
mă gândesc la casca ta de la coafor
apoi intru în transă
stau în camera mea 2 pe 2 legată
cu grija tuturor
de pat
şi printre gratii se filtrează soarele şi dacă a plouat

o să apară şi un curcubeu ca o aureolă de sfânt

aşa că mamă
sunt bine
doar că sângerez după tine.