De un veac și jumătate, în literatura română există poeme europene prin spirit și rafinament. Cele dintâi, românești la origine, dar universale grație traducerilor ce exprimă în limbi ale marilor culturi anvergura mesajului, poartă semnătura lui Mihai Eminescu. Sunt creații „bune pentru eternitate”, desăvârșite la toate nivelele.
Expresia eminesciană excelează prin simplitate lexicală și sonorități grave, reducând adesea tonul rostirii la șoaptă, mai cu seamă în lirica erotică, traversată de idealul romantic al iubirii absolute – de frumusețe, puritate, împărtășire, credință, eternitate… Valoarea estetică a poemelor axate pe noblețea unui vis erotic se poate dovedi din nenumărate perspective. Una dintre acestea o reprezintă secțiunea de aur (sectio aurea).
Am demonstrat deja (v. articolele publicate în reviste și în volume) că multe poeme eminesciene, începând cu „Luceafărul”, continuând cu „Odă (în metru antic)”, „O, mamă…”, „Trecut-au anii”, „De câte ori, iubito…”, „Peste vârfuri” – poeme de o emoție răscolitoare, vădesc prezența secțiunii de aur, adică a unui raport de 1,6… (corespunzător lui Phi) între silabele neaccentuate și cele accentuate.
În special în poezia erotică, bătăile inimii unui eu îndrăgostit tulbură ritmul… declarării iubirii în cea mai firească limbă română. Abaterile de la ritmul cardiac natural sunt reflectate de perturbarea ritmului central al poeziei. Astfel, dereglările ritmului iambic impun substituții în picioarele metrice de bază, aducând în textura celebrului Sonet III numeroși peoni IV. Aceștia compun un ritm secundar, atenuat ca intensitate, mai misterios. Din alternanța iamb-peon reies sonorități fine, elevate, în acord cu tăcerea, cu „cântul unei dulci evlavii”, cu pacea ochilor de culoarea nopții, cu suspinul erotic, cu veșnicia adorației…
Sonet III
Când însuși glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopții blând însenina-vei
Cu ochii mari și purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind – ca-n vis, așa vii!
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea față,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în brațe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
Iată schema ritmică:
_ / _ / _ / _ _ _ / _
_ / _ / _ _ _ / _ / _
_ / _ / _ / _ _ _ / _
_ / _ / _ / _ _ _ / _
_ / _ / _ / _ _ _ / _
_ / _ / _ _ _ / _ / _
_ / _ / _ / _ _ _ / _
_ _ _ / _ / _ / _ / /
_ / _ / _ / _ / _ / _
_ / _ / _ / _ _ / / _
_ / _ / _ _ _ / _ / _
_ / _ / _ / _ _ _ / _
_ / _ / _ / _ _ _ / _
_ / _ / _ / _ _ _ / _
Un singur vers este constituit din iambi puri: „Cobori încet… aproape, mai aproape”. Numărul mare de cuvinte plurisilabice, care în limba română comportă un singur accent („gândurilor”, „evlavii”, „desface”, „puterea”, „purtători”, „vremilor”, „aproape” x 2; ); fenomenele de coarticulație, în urma cărora se suprimă o silabă, determină transformarea a două picioare metrice iambice într-un peon.
Limba română permite aceste transformări originale în suita de cadențe ce alcătuiesc poemul. Punctul culminant: ultima terțină a sonetului, ce seamănă, în fond și în formă, cu o tânguire prelungă, dramatică. Aceasta se sfârșește în crescendo, cu o declarație de dragoste fără egal în poezia românească, în care iubirea și eternitatea fuzionează în abisul poetic, și, la suprafață, într-o memorabilă sintagmă nominală: „vecinic adorato!”
În Sonet III am identificat 95 de silabe neaccentuate și 59 de silabe accentuate. Raportul lor este de 1,61016… Prin urmare, un număr foarte apropiat de Phi (φ), atestând secțiunea de aur. Q.E.D., dată fiind excepționala realizare artistică.