Cea mai recentă promoție de scriitori lansați de Cenaclul timișorean Pavel Dan – una dintre cele mai semnificative pepiniere de poeți, prozatori, critici literari și eseiști din literatura ultimelor opt decenii -, îl înregistrează, alături de Alexandru Highyed, Andra Mateucă, Anastasia Coste, Adrian Petru-Stepan Alex Colțan ș.a, și pe Ionuț Manea. Prezent constant, înainte de debutul său cu volumul Confesiunile Maestrului Păpușar (2020), în reviste precum „Literomania”, „Helion Online”, „Reșița Literară”, „Liternautica”, „Orizont” etc., în câteva antologii de profil: Literomania de proză scurtă (2019), Moștenirea Văcăreștilor (2017, 2019) și Poemele izolării (2021) și laureat cu câteva, onorante, premii (Premiul întâi la secțiunea „Povestire” a Convenție Naționale de Science-Fiction din România, pentru Ciudatul caz al lui Roger Mood, Premiul întâi la secțiunea „Nuvelă”, pentru Maestrul și păpușa, prezentă și în prima carte de proză al autorului, și Premiul întâi la secțiunea „Povestiri” pentru volumul de debut etc.), textele sale publicate la rubrica „Flash Fiction Stories” de pe platforma ”Literomania” au atras, dintru început, atenția prin discursul ușor mizerabilist, cu tente suprarealiste, glosând în marginea imaginii derizorii a societății de azi, cu personaje banale, mărunte, nesemnificative, prinse în păienjenișul sufocant al relațiilor interumane ce structurează această societate.
Într-un mod oarecum surprinzător, Ionuț Manea publică, în 2021, un volum de poezie, Scrisoare pentru Ping Su: o culegere de poeme cu puternice inflexiuni elegiace, sceptice, negativiste, retractile și, întrucâtva, contestatare, în numele unei generații aflată în derivă, în care ”oamenii sunt simple stampile pe hârtia agentului de vânzări”, prizonieri ai întunericului dintre ființe. Sunt evocate și transformate în imagini poetice penetrante spațiul cenușiu al copilăriei și al adolescenței, experiențele erotice dezarmante și dureroase ”în marea mașină a tristeții”. În tot: o lume și o viață execrabile, copleșite de ”mecanica haosului, ”povestite” într-un limbaj adeseori contondent, șocant, profund anticalofil.
Nu foarte departe de această poetică, Dispozițiile unui dumnezeu tânăr*, aduce în prim plan același univers bântuit de himerele eșecului, ale alinenării, ale stării pe loc: ”Tragediile au loc când nimic nu se schimbă/ nu mă sensibilizează nimic/ sunt precum o sperietoare de păsări/ imună și neînfricată” (nu știu unde duc cuvintele dacă nu sunt biciuite). Ionuț Manea e un Antoine Roquentin al zilelor noastre: ca în cazul celebrului personaj al lui Jean Paul Sartre, odată instaurată, starea de greață (nausée) inundă totul, induce pretutindeni un apogeu al milei și al minciunii, retează orice elan, paralizează conștiința și tentația de a mai ieși la suprafață. Repulsia devine un mod de a fi, afectează iremediabil până și lucrurile în care, cândva, poetul găsea liniște și plăcere, de la amintirile din anii copilăriei (străbunicul, mama, tatăl), la femeia iubită. În acest perimetru alienat și alienant, Ionuț Manea încearcă să decripteze sensuri și devine, în cele din urmă, victima propriilor sale reflecții și obsesii, într-o realitate strâmbă, în care nu mai reușește nicicum să se regăsească. Este un univers al falsurilor și al substituenților ce pare părăsit de însuși Dumnezeu: ”Când mă-nchin dumnezeu fuge/ Și apare Marele Alb/ Brodat cu fir de aur din cap până-n picioare./ Oamenii nu mai cred în nimic./ Nu cred în vaccin./ Nu cred în electricitate./ Nu cred în mesager ARN./ Dar cred în Marele Alb,/ În noaptea când dezvelește coapsele cusute ale singurătății” (Marele Alb). Eșecul, ratarea, exasperarea non creativă sunt principalele însemne ale unei asemenea lumi care nu (mai) are niciun adevăr. Absența, zădărnicia, inutilitatea fac din ea o glumă proastă, ”un ego supt de gingii/ creaturi ectoplasmatice săpate adânc în și nu există iubire în procreare/ este o mare minciună/ nu există nici măcar voința/ este o loterie în fundul grădinii/ o hazna/ o încercare plasmatică de a readuce cu picioarele pe pământ/ cu un adolescent răstignit de gloată” (Ectoplasma). Imaginea cristică a sinelui are relevanță în măsura în care ea reprezintă emblema opoziției vehemente a poetului față de tot ceea ce ține de realitatea imediată, de Istoria curentă, intrată în delirul digitalizării, al pseudocomunicării, golită de conținut uman. Discursul poetic se contaminează cu/de morbul secolului, e mecanic, seamănă cu dicteul agresiv al cotidianului: ”Serviciul de Mesaje Simandicoase (SMS)/ Bună! Pe data de 20-03-2022 s-a emis factura Vodafone…/ UPTJGQAR este codul dvs. De verificare yahoo…/ Ești de acord ca UNICEF să afle nr. Tău de tel. …/ REDUCERI de primăvară în noul catalog…/ Bună, ați fost selectat pentru un job part-time…/ Descoperă prețurile speciale din HIPER-FARMACIA Dr. Max …/ DELIMANO Ionuț, gătit ușor și rapid?…/ Azi livram comanda cu AWB 2447241510470…/ Stimate client, figurați în evidentele ReTim cu sume restante./ Lehart Ferencz Nr. 20 C. Baboș/ sanji shop: Hi Ionut. It look like you left this in your cart./ Scuzați… bebele a sunat… 077012794X/ Țigări, detergent, pâine. Soția” (Dispozițiile unui dumnezeu tânăr II).
Fapt mai puțin obișnuit, aproape toate poemele din volum (ca și cele din cartea anterioară!) sunt dedicate cuiva, fie unui personaj devenit legendă a literaturii universale (Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Gothe, Harold Pinter, Tristan Tzara etc.), fie vreunui contemporan aflat sau nu în cercul de prieteni ai autorului. E o procedură care, ipotetic, definește perimetrul opținilor estetice ale lui Ionuț Manea și, în egală măsură, opțiunile sale amicale… În pofida aparențelor apocaliptice, poezia lui Ionuț Manea seduce prin versuri, adesea, memorabile, prin imagini de/cu impact și, nu în ultimul rând, printr-o viziune ce aparține doar poetului, dar, cu siguranță, e împărtășită de mulți..
- Ionuț Manea, Dispozițiile unui dumnezeu tânăr, Editura Casa de Pariuri Literare, 2022