Lui Cioran

Îmi spui că doar disperările duc la profeție,
Dar niciodată nu ți-am văzut fularul negru înfășurat la gât, într-o zi de vară.
Micile mele minciuni se târăsc pe coloana ta vertebrată ca sute de miriapode,
Îți ajung la gât, îți intră în urechi și printre firele de păr cu piciorușele lor miniscule.
Poate ai fi încercat să le dai jos, să le strivești cu picioarele și mâinile,
Dar știi bine că n-are nici un rost.
Iubirea nu e niciodată despre omul care o primește.

O cădere din Bastionul Pescarilor

Începutul arată ca linia claviculei tale dezgolite în plimbarea din parcul Copou
Și pozele cu cupolele bisericilor în care nu ai crezut niciodată.
Mi-e frică de amintirea verii noastre.
Aștept să-mi fie dor de voi și de tot ce am fost vreodată,
Dar nu mai pot crede în tine după sunetele de alarmă din care nu m-ai alungat
Și ruinele pe care le târăști după tine chiar dacă abandonul tău le-ar fi salvat.
Fiecare moment de așteptare e ca miliarde de neutrini ce trec prin trupurile noastre fără a le deranja în vreun fel.
Când voi face doar dușuri reci, pe care nu le suport,
Îmi voi aminti de voi ca de prietenii mei,
Întinși pe iarba plină de căpușe de lângă iaz,
Cu paharele pline de suc și coniac
Și se va face în sfârșit liniște,
Dar acum nu.

***

Nimic nu e mai sincer decât scorul tau de 380 zile din Duolingo,
Ca un fel de vis american pe care nu l-ai îndeplinit niciodată,
Ca un regret ce plutește deasupra ta precum norii nimbostratus,
Ca un acel ceva ce te-a ținut aici chiar înainte să exiști.
E inutil să te zbați pentru libertatea ce zace în tine, latentă, plină de seringi cu tranchilizante.
Nimic nu doare mai tare decât să fii o mamă
Ce se uită în ochii fiicei sale, care repetă cu ochii în lacrimi:
Mă urăsc mă urăsc mă urăsc mă urăsc
Nu trebuie să ai curajul să te întorci
La mizeria de viață pe care te minți că ți-ai dorit-o întotdeauna,
Datoria o face pentru tine.

***

Când îți spuneam ce fel de ruj aș fi dorit să port la propria înmormântare,
M-ai întrebat de ce văd dragostea ca pe un joc de șah.
Toate procesele din corpul meu s-au oprit,
Doar atât cât să se învârte un electron în jurul nucleului său atomic,
Din frică, din rușine și
Din milă pentru tine.
Nu ți-ai putea închipui, dar tot ce facem, facem din milă.
Răspunsul nu a fost pentru tine, nici pentru noi.
Eu sunt cea care nu rotește magazia revolverului, după ce celălalt rămâne în viață.