#

Într-o zi, regele a poruncit să aibă loc o bătaie cu perne
în piața publică. Nu a îndrăznit nimeni să lipsească.
Supușilor le-a plăcut. Să facem din asta un obicei
al locului, o tradiție, au propus ei. Aveți grijă,
i-a avertizat nebunul, de la un an la altul, tot mai
multe perne vor fi umplute cu pietre. Nu l-au băgat
în seamă. Acum, umblă toți cu capetele sparte
și îl imploră pe nebun să le fie rege.

#

Să vină avionul invizibil să ne salveze! strigă unii.
Mai degrabă vom găsi scăpare în burta balenei,
sunt de părere alții. Diversitatea servește evoluției,
gândește filosoful. Doar nebunul se simte în
siguranță aici: nu trimiteți pe nimeni: parașutiștii îi voi
doborî cu sâmburi de cireșe; chitul va fi închis într-un
acvariu cât un degetar, ne avertizează el. Unde
vă grăbiți? Bucurați-vă, în tihnă, unii de viețile altora.
La timpul potrivit, Marele Vârtej ne va ridica pe toți la cer.

#

Odată, poezia umbla liberă pe pământ. Liberă și nescrisă.
Un animal ce se hrănea cu iarbă, o floare carnivoră?
Discretă ca aerul, era peste tot. În adâncul mării,
în focul din peșteră, în muțenia cu care se priveau oamenii.
Nimeni nu întreba nimic, cu toții credeau că a ști
e primejdios. Că orice taină deslușită îți scurtează viața
Se trăia în liniște și poezie, ca într-un mormânt
încă nedescoperit. Apoi s-a născut primul poet

– laudă nefericitei lui mame! A început să scrie și
totul s-a schimbat. Multă vreme, am râs de el:
cine s-ar fi gândit să vadă un taur dansând într-o
livadă înflorită? Apoi ne-am mirat: cum să se oprească
titirezul la mijlocul rotirii și să o apuce în sens invers?
Era prea mult pentru mințile noastre de vânători-culegători.
Așa că l-am numit nebun și l-am lăsat cu visele lui.
Trăiește și acum printre noi, dar am auzit că e pe cale
de dispariție. Așteptăm cu nerăbdare
clipa când poezia va umbla, din nou, liberă prin lume.
Liberă și, mai ales, nescrisă.