Nicoleta Munteanu (născută în anul 1998, la Buzău) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Transilvania din Brașov, precum și programul de masterat Inovare Culturală din cadrul aceleiași facultăți. Lucrarea sa de disertație a luat forma volumului său de debut, Astronimic, apărut în anul 2022, la editura Bestseller din Chișinău. Poemele sale au mai apărut și în diverse reviste sau platforme online, cum ar fi: Planeta Babel, Critic Arad, Literadura, Noise Poetry, omiedesemne.ro, citește-mă.ro, precum și în antologia Clubului de Lectură Noise Poetry, Ce-ți spui noaptea înainte de culcare (Editura Cartex, 2024). În cele ce urmează mă voi apleca asupra volumului de debut, Astronimic (Bestseller, 2022).

Dintru început aș spune că debutul Nicoletei Munteanu stă sub zodia experimentului, după cum de altfel o sugerează și denumirea programului de masterat în cadrul căruia a luat naștere acest volum, Inovare Culturală. Tânăra poetă inovează și experimentează, la mai toate nivelurile literare: la nivel de estetică îmbină poezia minimalistă, cu poezia de largă respirație, culminând cu o serie de poeme grafice spre finalul volumului, la nivelul stilisticii sau mai degrabă al lexicului, aduce împreună zone destul de dificil de așezat una în complementaritatea alteia, cum sunt, spre exemplul sfera limbajului biologic cu cel teologic, termenii tehnici cu metaforele suave sau domeniul metafizicii cu cel al realităților ultra-telurice reprezentate astăzi prin infuzia de tehnologie care tinde să arunce umanitatea în brațele postumanismului.

De asemenea, putem vorbi de un fusion puternic și în ceea ce privește temele abordate, sau altfel spus, la nivelul mesajului poetic de transmis, poeta abordând teme precum maturizarea forțată, relația mamă-fiică și frica de abandon, explorând rădăcini ale fricilor, dar și regăsirea luminii. Iar de aici ia naștere și o mișcare browniană a stărilor tranmise, de la frică la liniște, de la angoasă la speranță, de la deznădejde la credință, toate acestea nefăcând altceva decât să descrie, sub toate aspectele ei (sau a cât mai multor aspecte), vârsta tumultoasă a trecerii de la copilărie și adolescență, la statutul de adult, la maturitate, o vârstă descrisă inclusiv psihologic, prin fragilitate, vulnerabilitate, dar și prin căutari atât ale adevărului interior, cât și ale Adevărului obiectiv, căutări ce nu fac altceva decât să călească firea și sinele și să contribuie din plin la realizarea ființei umane, la maturizare, la acceptare, la împăcare cu sinele și cu lumea.

Volumul debutează cu un poem deosebit de puternic, care devine definitoriu pentru întreaga construcție lirică, în care este ilustrată magistral tocmai această luptă dintre vârste, dintre dorința de a rămâne în copilărie și cea de a accede la maturitate, dar mai ales, ilustrează marea dorință de a cunoaște adevărul despre propria persoană: „Vă rog să faceți liniște ca să-mi pot aminti/ cum am ieșit din pântecul copilăriei mele/ în plină contracție/ gravitațională/ mă nășteam din interior și muream în mine/ nu am plând deloc a fost atât de bine am fost așa cuminte/ nu m-am zbătut/ am plutit în neant/ ca un nor/ de materie/ interstelară/ am întins brațele și m-am prins de marginea iadului verde/ nu mi-a fost frică nu știam ce e frica/ atunci când mâinile pline de sânge mi-au scrijelit obrajii cu șoapte care zgâriau/ și care (pe ulița în care câinii mâncau lacom liniștea)/ mi-au spus încet să nu audă vecinii sau mama care dormea cu televizorul aprins// nu cumva să strigi că o să te arunc într-un șanț”.

Așa cum am spus și mai sus, este multă durere în acest volum, mult întuneric, multă frică. De altfel, inclusiv unele titluri ale ciclurilor în care este structurat volumul sunt cât se poate de sumbre: „la început a fost nimicul”, „din care întunericul și-a făcut cuib în noi”; „unde umbrele tale au căpătat forma singularității” etc. Cu toate acestea, lumina nu rămâne pentru totdeauna ascunsă, ci reușește să iasă la suprafață, imprimând volumului și o doză de speranță, iar cititorilor inducându-le o stare de liniște și pace sufletească. Desigur, această lumină vine inclusiv cu ajutorul unor inserții biblic-religioase, semn că poeta a înțeles că pacea și liniștea nu pot veni decât prin intermediul conexiunii cu transcendența, cu divinitatea, dar nu mai înainte de a fi trecut prin iadul asumării integrale a traumelor din copilărie, pentru că nicio traumă nu poate fi vindecată mai inainte de a fi fost recunoscută, asumată și înfățișată sub forma ei nudă în fața Luminii vindecătoare: „M-am născut din nou/ de data asta a trebuit/ să-mi țin respirația/ să mușc din pântecele/ apei și apoi să mă dau/ toată/ cerului// În numele Tatălui// am văzut câinii/ drumului negru/ luminile stinse/ pe mama plângând/ passe-velours/ ploaia măruntă/ vânătăile și/ praful de pe tălpi/ ultimul apus și/ brațele tale/ trăgându-mă afară/ încet/ că-mi rupi/ gâtul// și-al Fiului// am simțit/ spinii în ochi/ Ultra Glam pe/ beregată/ degetele-n păr/ claviatura osoasă/ mirosul verii și/ al câmpului/ Robingo care/ mă strângea tare/ de mână și multă/ pace/ pace// și-al Sfântului Duh// am auzit cum noaptea/ colcăie în tăcere/ întunericul șoptind/ în timp ce ei/ ascultau muzică/ lângă troiță/ vecinii bătând/ în dușumea și/ pe tine fluierând/ grăbit în drum/ spre mine// e pace”; „și Dumnezeu a despărțit/ lumina de întuneric/ de-aia ți-am spus că/ de azi/ (oricare azi)/ te dau lumii/ pentru că tu/ m-ai dat câinilor/ și/ te iert”. Așadar, Astronimic, volumul de debut al Nicoletei Munteanu este unul deosebit de puternic, de matur, de așezat, poezia sa fiind una profundă și percutantă care lase urme adânci în mintea și sufletul cititorilor săi, care trezește conștiințe și vindecă suflete.

Nicoleta Munteanu, Astronimic, Editura Bestseller, Chișinău, 2022, volum de debut