bătrânul ioachim tânărul ioachim și invers

duminica nu e bine să fii trist/ ar spune convins tânărul ioachim
mai rămân șase zile de experimentat
duminica te-aștept
de când? până când?
de când lumina doare până când sufletul trece prin ea
ca printr-o anestezie
de-acum până ieri
e o duminică dintr-o colecție de retrospective
muzeul oaselor bătrânului ioachim
obsesia lui pentru tânărul ioachim
s-a ales praful/ ar spune sceptic bătrânul ioachim
degeaba am cumpărat ștrudel cu mere
să-mi aduc aminte de alte duminici
cu aterizări în fața buticului la trei craci
unde mușcam câte-o gură din ștrudelul cald
plin de ulei pe barbă și plin de bucurie
pe chip
la 38 de grade vara avea candori materne
umbra vreunui pom ivită eroic peste gard
fâlfâitul din aripi al puilor de berze
ore interzise și fața lui jane portarul când ajungeam
după miezul nopții la cămin
zicea să nu-l uit pe tânărul ioachim
la vreo muiere mai deocheată să nu-l pierd
ca pe-un mărunțiș la ruletă
eram ioachim care încă nu aflasem cum e să fii bătrân
am răspuns că numai Dumnezeu știe ce ne rezervă viitorul
și uneori nici el că lucrează prin interpuși
azi e duminică
tânărul ioachim stă la un pahar de vorbă cu bătrânul ioachim
se contrazic acuzându-se de una de alta
pe urmă
numai bătrânul ioachim își cere iertare
pentru că numai bătrânului ioachim îi e teamă
că tânărul ioachim n-o să mai vină la întâlnirile lor duminicale

mi s-a spus

că exiști peste tot
în apa de la robinet/ în
pantofii scâlciați ai bătrânului cerșetor
printre medicamentele pentru cancer ale prietenei mele
sub țeasta ei cheală și-n pletele ca mătasea ce îi vor crește după boală
mi s-a spus că tu poți respira chiar și-n molozul sub care dispar
conace boierești
din spatele zidurilor asculți ce zic muncitorii
în timp ce beau
bere la pet și-i înjură pe-ăia
care
nu țin cu georgescu
pentru asta te-am implorat în rugăciuni să faci puțină ordine/ puțină
dreptate
de ce taci
poate ai gura plină de moloz
poate
ești și tu unul de-al lor
prins în malaxorul amneziei
poate și tu
te lăfăi alături de fetițe și cavaleri în armuri de givenchy pe stoc
aplaudând eschibiția cu ștefan cel mare în piesa
de teatru electoral
mi-a trecut prin cap să iau o mână de moloz să-l pun într-o urnă
cum pui cenușa unui om drag cu iluzia că așa îți va fi alături
dar dacă nu te vei nimeri în grămăjoara mea de moloz
și vei rămâne îngropat în mizeria străzii
la ce folos?

o mamă care-și face mea culpa

port vina că nu ți-am dat supa de morcovi la timp
când ai plâns nu ți-am gustat lacrimile să văd
dacă sunt la fel de sărate ca ale unui adult
suferințele noastre asemenea afluenților aceluiași râu
izvorăsc din locuri diferite
a ta de sub pielea fierbinte străbătută de ace sterile
a mea din gândul că orice-aș face am să te pierd
acum sau peste un an ori peste mai mulți
când îți vei privi cartea de identitate
și vei citi pe spatele ei cuvântul matur
poate după ce te vei căsători și soția îți va repeta zilnic: vezi că eu nu sunt mă-ta
atunci mă voi afla la o distanță convenabilă
așa încât ecoul vocii ei să se spargă fără să-mi atingă obrazul
probabil voi încerca să te substitui cu un animal de casă
o pisică un câine în sfârșit cineva căruia să-i spun
puiul meu uite ce ți-a adus mămica
să mă uit în ochii lui și să văd forma nepervertită a dragostei
toți prietenii vor amuți pe rafturi plătind dijma unui praf
compatibil cu singurătatea
desigur
voi poposi în câte-o fotografie ca-ntr-un oraș străin
întrebându-mă
unde se duce frumusețea când se duce

mă mai iubești

Marta înfigea zilnic întrebarea asta în capul meu/ cum își punea sieși
o agrafă-n păr privindu-mă din marginea de vest a oglinzii
locul ei preferat pentru descărcări electrice
simțeam că i se perpelește-n cuvinte un soi de disperare
a abandonului (spune el și mi-e clar că îi voi deveni confidentă)
Marta era bună
la pat știa o sumedenie de trucuri/ intuia
când sună alarma și pentru ce
topea distanțe cum topește soarele troianul suprapus
peste un drum național
în plus Marta făcea o budincă de sfeclă roșie din care se scurgea siropul
ca sângele porumbelului din gura unei pisici flămânde
mirosea bucătăria a sălbăticiune
pe mine Marta m-a făcut fericit de două ori
(spune el și văd cum îi plesnește nasturele cămășii
în dreptul inimii în timp ce mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
am fost fericit prima oară când am contemplat-o
părea a treia replică a Monalisei
cu unghiul buzelor sale indecise între zâmbet și întristare
cu părul ei lung și fața acoperită de o paloare nepământeană
cu mâini încrucișate într-o nedumerire mai mare decât antebrațele unui zeu
o clipă am crezut că s-au încurcat în definiția dragostei-fulger
sau cum îi spun francezii coup de foudre
a doua oară am iubit-o pe Marta când m-a părăsit salvându-mă
de la o moarte sigură
pentru că (spune el și eu mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
absența acestei femei înseamnă ocupația mea constantă/ slujba
din care-mi plătesc taxe și impozite
amenzi
iar în weekenduri
câte-o beție cruntă până-ncep să vomit bucăți din trecut
umplu podeaua iar când dau să plec/ oricât m-aș feri
tot nimeresc în băltoaca vreunei amintiri cu Marta
chiar/ nu știu unde-o fi locuind acum
într-o casă mică plină de plozi și de păianjeni/ ori într-una mare
în care îți pierzi umbra prin saloanele cu mobilă stil
poate că Marta a devenit peretele despărțitor
între un el și o ea
peretele ăla în dreptul căruia ridici piciorul și-ți pui talpa
ca pe o amprentă să se vadă că ai trecut pe-acolo
acel perete unde graffiti ține loc de revoluție și de cugetări postume
Marta/ despre care n-am mai aflat nimic
femeia asta
este celălalt capăt al funiei
fără ea n-am cu ce să-mi spânzur tristețea de lustră
(tac și-n tăcerea mea sclipesc adevăruri care mă termină)