In memoriam Ion Chichere Moarte, moarte, soro moarte, Fie-ți milă de poet, Spune vremii să îl poarte Către tine mai încet, Iar când drumul nu-l mai sue Spune-i timpului să stea, Bate ornicul în cuie, Moarte, moarte, sora mea, Altfel toate-ar fi deșarte, Fiindcă timp n-ar mai avea Să te cânte, soră moarte, Moarte, moarte,...
Trei fotoni în plus, de la H. G. Wells Timișoara
În cadrul ediției din acest an a prestigiosului târg editorial Bookfest de la Timișoara a fost lansat, printre multe alte titluri, cel de-al patrulea volum al antologiei de literatură science fiction ”Trei fotoni în plus”, realizat de cenaclul H. G. Wells și publicat de Editura Universității de Vest în colecția Agora. Dacă primele două volume...
Secțiunea de aur în Psalmul 25
Nici în calitatea sa de poet, nici în aceea de psalmist sau stihuitor de psalmi, Eugen Dorcescu nu s-a plâns vreodată de „neajungerea limbii”. Dimpotrivă, s-a considerat binecuvântat că a avut șansa de a se exprima în română, limbă ale cărei rădăcini latinești și primeniri romanice i-au oferit sonorități și structuri concordante cu gravitatea și...
Marius Pădurean: De unde îți scriu, tată
CUTIA DE PAPUCI Vara aia, cred că aveam 4 ani, Ne-am dus împreună Cu o altă familie La ștrand, lângă pădure. Când am ajuns, Bărbații au întins păturile pe iarba neagră, la umbră, într-un colț nu foarte aglomerat, iar femeile au scos cele necesare din plase, și le-au aruncat pe pătură. Apoi și-au dezbrăcat toți...
„Cheie de boltă“, cartea…
Nu întâmplător, doamna redactor-şef de la distinsa revistă craioveană, «Constelaţii diamantine», Doina Drăguţ, a ales, la enciclopedicu-i op, «Consideraţii» (Craiova, Editura Sitech, ISBN 978-606-11-8934-2, 2025; pagini „format A-5“: 568; infra, siglă : DCons), un tartaj simplu, în prim-culoarea cucutenienei ceramici foarte bine arse, dar cu un chenar trimiţând inspirat la „cărţile de rugăciuni“ din vremea...
Câmpul alb, oile negre (2)
15 septembrie – întâia zi de școală. Ploaia de peste noapte se întinsese de-a lungul ulițelor și le făcuse lucioase, ca oglinda. Era, totuși, destul de cald, deși satul era pitit printre dealuri împădurite. Mi-am pus taiorul de culoarea liliacului și pantofii cu toc și m-am avântat printre glod și băltoace. Pe poarta școlii intrau,...





