Nu întâmplător, doamna redactor-şef de la distinsa revistă craioveană, «Constelaţii diamantine», Doina Drăguţ, a ales, la enciclopedicu-i op, «Consideraţii» (Craiova, Editura Sitech, ISBN 978-606-11-8934-2, 2025; pagini „format A-5“: 568; infra, siglă : DCons), un tartaj simplu, în prim-culoarea cucutenienei ceramici foarte bine arse, dar cu un chenar trimiţând inspirat la „cărţile de rugăciuni“ din vremea glorioasă a primelor locomotive cu aburi, ori, mai degrabă, la ferecătura de argint a „bibliilor evmezice“, spre a semnala şi astfel, solemn, noua-i carte, cât o cărămidă-cheie de boltă de la o catedrală barocă de sub cerul Creştinismului Cosmic de se înrăzăreşte şi în acest anotimp al cronicii noastre „bifurcate“.

Simplu „tartaj“, ori „întreg“ al unei opere, unde-i „simplitate“ categorial-estetică de „frumos“, după cum se ştie de la Platon («Simplitatea adevărată uneşte bunătatea cu frumuseţea») şi până dincoace de Brâncuşi («Simplitatea este partea esenţială a lucrurilor complicate»), se reflectă mai totdeauna drept esenţă, după cum suntem lămuriţi auctorial chiar din titlul „precuvântării“, «Lucrurile cu adevărat esenţiale sunt lucrurile simple» (DCons, 5 ‒ 8).

În paginile de după „precuvântare“ (9 şi 435), în patru, din cele şase „auroase“ etaje / secţiuni ale „macro-arhitecturării“ acestui op

‒ (I) «Consideraţii asupra unor scriitori clasici» (pp. 11 ‒ 320), (II) «Consideraţii asupra unor artişti plastici» (pp. 35 ‒ 80), (III) «Consideraţii asupra cărţilor unor scriitori» (pp. 83 ‒ 234) şi (IV) «Consideraţii asupra operei Doinei Drăguţ» (pp. 237 ‒ 433), (V) «Dialoguri» (pp. 438 ‒480) şi (VI) «Studii şi eseuri» (pp. 483 ‒ 560) ‒

se află temeiuri ale unei specii publicistice (sau jurnalistice), incontestabile, consideraţia, neintrată în atenţia dicţionarelor de specialitate „pe categoriile mass-media“, dar „întotdeauna“ bine împăcând şi solemn-armonizând genurile, câte ceva din fiecare, în esenţializare ‒ informativ (de la „relatare“, ori „ştire“, la „sinteză“ etc.), nobil-descriptiv (de la anchetă şi interviu, la foileton, portret, reportaj etc.), opinial  (de la comentariu şi cronică-la-zi, căci „clasica“-i rezervată stilului funcţional ştiinţifico-tehnic, sau academic, până la recenzie „nebifurcată“).  

Distinsul Receptor (siglă, infra, D. R.) : Maestre, permiteţi-mi a extrage, a însăila, dincoace de preambulul acestei cronici bifurcate, şi o definiţie, chiar ca pentru „ediţia a doua revăzută şi augmentată“ a apreciat-academicului Dvs. «Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei…» (Editura Aethicus, 2003) :

Consideraţia (sau consideraţiunea) este specia stilului funcţional publicistic de „calitate solemn-informativ-promptă“ pentru tineretul preuniversitar, pentru studenţimea receptoare, cu frază limpidă în „diversitate lexicală“, cu titluri, conţinuturi (neapărat, dintre cele biobibliografice „aduse la zi“) şi mesaje de impact, întru catharsis, întru cultivarea „realist-pozitivă“ a opiniei publice… (cf. PTDelrc, 415).  

Din câte aţi scris şi Dvs., atât în «Anuarul de martie» (Timişoara, ISSN1842-0994, nr. 6 / 2011), cât şi în revista «Oglinda literară» (Focşani, ISSN 1583-1647, XIV, nr. 157 / 2015, p. 10587), încă din primul deceniu al mileniului al III-lea (cf. PTPag-II, 418 ‒ 420 / PTPag-III, 101 ‒ 103), s-a reţinut că Doina Drăguţ avea deja statutul de scriitor polivalent cu vectorizare în „galaxiedric“ :

poetă

(chiar de la debutu-i editorial, din anul 1994, cu volumul «Ceasuri de îndoieli», prefaţat de distins-universitarul critic literar rămurist, Ovidiu Ghidirmic,, secundat în anul următor de «Detaşare într-un spaţiu dens», urmat apoi de : «Spaţiul din nelinişti», 1998 ; «Ochiul de lumină», 2000; etc.),

jurnalist

(v. şi revista „apărută cu precizia unui ceas eleveţian“, «Constelaţii diamantine», înfiinţată de Doina Drăguţ, la Craiova, în septembrie 2010),

eseist

(«Arabescuri», 1995 ; «Individualitatea destinului», 1996 ; «Nelinişti prin timp», 2010 ; etc.),

romancier

(«Suferinţele unui redactor», „roman-jurnal“, 2006),

editor

(v. ediţia îngrijită de D. D. : Constantin Dumitrache, «Philippide, mon amour», Craiova, Editura Spirit Românesc, 2002) ; etc.

Crezul literar / estetic al doamnei Doina Drăguţ este destul de frumos-lămuritor şi în precuvântarea de la această carte remarcabilă şi printr-o admirabil-profundă cristalizare :

«În demersul meu creativ, am căutat mereu să împac matematica (profesia mea de bază) cu celelalte pasiuni care m-au ghidat în viaţă (pictură, rebus, literatură, filosofie, ziaristică, informatică). Poezia este o îmbinare armonioasă între matematică şi literatură, între matematică şi artă, între matematică şi viaţă, între matematică şi ceea ce există dincolo de viaţa terestră. […] Pitagora punea în baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei. […] Punctul de plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii este unitatea, sau monada. Aristotel spunea că în concepţia pitagoreică „numărul constituie substanţa tuturor lucrurilor“ […]. Scrisul nu este o meserie ca oricare alta, scrisul înseamnă artă…» (DCons, 8).     

Ion Pachia-Tatomirescu (siglă, infra, I. P.-T.) : Lăsând în seama viitoarei ediţii a dicţionarului definiţia-ţi „de nota nouă“ a respectivei specii a stilului funcţional publicistic, rămâne să trecem prioritar ‒ în „spaţialitatea neobositoare“ a cronicii noastre bifurcate ‒ la solemnitatea consideraţiei (consideraţiunilor) din cele şase etaje / secţiuni „auroase“ ale macro-arhitecturării opului «Consideraţii», de Doina Drăguţ, carte, cum bine s-a spus, cât „o cărămidă-cheie de boltă“ de la o catedrală barocă de sub cerurile Creştinismului…

În prima secţiune, adică în „etajul superior-mansardat“ cu spaţializare de octoedru, Doina Drăguţ acordă prioritate la opt personalităţi de geniu, apelându-se la „raportul sacru“ naţional ‒ universal (în ordinea „intrărilor în capitolele de-aici ale macro-arhitecturării de sub boltă) ; şase ale Europei Spaţiului Spiritual Valahofon (din Dacia-de-România) :

Mihai Eminescu

(1850 ‒ 1889 ; „consideraţiunea“ accentuează aici „calităţile solemne / nobile“ ale Geniului : a. Eminescu „pe cât este mai naţional pe-atâta se relevă mai profund-universal“ ‒ după cum remarca Tudor Arghezi, în anul 1965 / cf. EmPo, 5 sqq. ; b. „consideraţie“ şi perimetru de literatură comparată cu Dante Alighieri, Ivo Andrić ‒ laureat al Premiului Nobel din anul 1961 ‒,  Feodor Dostoievski, Victor Hugo, William Shakespeare ş. a. ; c. geniul şi „efigia lui Eminescu“ în (pe)trecere nemuritor-imperturbabilă / cf. DCons. 13; etc.),

Tudor Arghezi

(1880 ‒ 1967 ; aici „consideraţiunea“ evidenţiază «între teluric şi celest» : a. arghezianul fenomen / gheizer liric la prim-semnalarea lui George Călinescu, în monumentala-i istorie literară, apărută în anul 1941 ; b. celestul psalmist de până în anul 1948 ;Arghezi este, de prin 1948 şi până în 1955, „redus la condiţiunea unui oarecare teluric“ / DCons, 15 ; c. mai apoi, poezia argheziană «se înalţă în Tăria Cerurilor» ; etc.),

George Călinescu

(1899 ‒ 1965 ; „consideraţiunea“ are în obiectiv „calităţile solemne / nobile“ ale geniului călinescian : a. studiile universitare şi posuniversitare de la Iaşi, Bucureşti şi Roma, George Călinescu devenind din anul 1948 membru titular al Academiei Române ; b. opera galaxiedrică a lui G. Călinescu ; c. sincronism / contemporaneitate a creaţiei geniului călinescian cu creaţiile altor genii europeano-americane : al lui Thomas Mann, al lui Serghei Esenin, al luiVladimir Maiakovski, al lui Jorge LuisBorges ş. a./ etc.),

Mircea Eliade

(1907 ‒ 1986 ; „consideraţiunea“ din acest capitol are în vedere drept „calităţi solemne / nobile“ ale Geniului : a. creaţia galaxiedric-eliadescă „în spaţiu sacru şi în timp sacru“ ; b. respiraţia eliadescă în spaţiile europeano-asiatico-americane ; c. cantitate transformată în calitate „şi invers“, calitatea…«a peste 1500 de cărţi, eseuri şi articole de specialitate» / DCons, 22, cu neasemuit circuit în mai toate spaţiile spirituale ale planetei ; etc.),

Marin Preda

(1922 ‒ 1980; şi în acest capitol face să se consteleze agrest solemne / nobile calităţi ale prozei de genială ispiraţie : a. din spaţiul spiritual al satului Valah din Câmpia Dunării ; b. din „romanul total“ ‒ după cum considera criticul academic Eugen Simion ‒ trilogia romanesc-predistă,«Cel mai iubit dintre pământeni» ; c. din celelate romane, nuvele, povestiri ilustrând „postbelic-secundul realism de apogeu“; etc.),

şi Marin Sorescu 

(1936 ‒ 1996 ; de data asta, „consideraţiunea“ abordează bogata operă a unui genial fondator al paradoxismului dinspre : a. bunul circuit al operei scriitorului galaxiedric în viaţă şi în postumitatea imediată ; b. stoic şi ludic în genurile literare ; c. opera „devoratoare“ de autor genial ; etc.).

Celor şase (supra) din Europa, li se alătură încă două personalităţi geniale de dincolo de Oceanul Atlamtic: din America de Nord, Ernest Hemingway

(născut în Illinois / Statele Unite ale Americii, la 21 iulie 1899 şi decedat la 2 iulie 1961, în statul Idaho -S. U. A. ; este creatorul / teoreticianul stilului romanesc desemnat prin sintagma „teoria aisbergului“ / „iceberg theory“, teorie potrivit căreia, opera inspirată din viaţa trăită „profund şi original“ reflectă dintotdeauna „lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu“ ; opera-i fu încununată în anul 1953 cu Premiul Pulitzer, în anul 1954 acordându-i-se Premiul Nobel pentru Literatură ; „consideraţiunea“ drăguţiană pentru genialul scriitor nord-american se rezumă, îndeosebi, la câteva geniale „calităţi solemne / nobile“ : a. aventuros-energică fire de corespondent din vremea Primului Război Mondial (1914 ‒ 1918), ori din vremea Războiului Civil din Spania (1936 ‒ 1939) ; b. program zilnic în scrierea / desăvârşirea operei ; c. eroul central din «Bătrânul şi marea» se relevă drept «un alter ego al lui Hemingway» / DCons, 29 ; etc.) ;

 şi, din America de Sud, Jorge LuisBorges

(născut la 24 august 1899, la Buenos Aires, în Argentina, şi decedat la 14 iunie 1986, în Geneva-Elveţia ; în „consideraţiunea“ de-aici, Doina Drăguţ remarcă galaxiedric-borgesienele „calităţi solemne / nobile“ : a. agreare şi adulare «în toate mediile în care îşi făcea apariţia» / DCons, 31; b. opera-i are drept mari teme :«viaţa şi moartea, infinitul şi infinitatea, mortalitatea […], calmul, liniştea şi seninătatea» / ibid.; c. „Premiul Nobel l-a ocolit“ din cauza ideilor sale politice, «acesta simpatizând cu Juan Peron» / DCons, 32; etc.).

D. R. : Dacă în prima secţiune a «Consideraţiilor» se află un raport de 6 / 2 între geniile literaturii valahe şi străine, în cea de-a II-a parte a «Consideraţiilor» destinate genialilor 11 sculptori şi pictori, „clasici“, ori „deja clasicizaţi“, descoperim un raport între cei ai Valahimii şi cei din Europa Occidentală de 4 / 7

(Brâncuşi, Şt. Luchian ‒ «simfonist al culorii», Corneliu Baba ‒ «patriarh de vârstă…» şi Marcel Chirnoagă ‒ cel dintre «mitic şi real» / Modigliani ‒ cel «frumos şi nefericit», Vincent van Gogh ‒ „taciturnul“, Michelangelo ‒ «gloriosul solitar», Rafael ‒ cel cu «sentimentul miracolului», Leonardo da Vinci ‒ «stăpânirea unei epoci», Auguste Rodin ‒ în atelieru-i parizian, pentru câteva luni ale anului 1907, a poposit şi valahul Constantin Brâncuşi-revoluţionarul în „sculptura lumii“ ‒ şi Albrecht Dürer ‒ „pictorul, neîntrecutul gravor al aramei, teoreticianul artelor“) ;

„consideraţia“ dedicată ultramodernului sculptor al esenţelor real-cosmicităţii de toate zilele atrage atenţia şi asupra faptului că parizianul atelier al lui Brâncuşi «devenise un centru de atracţie mai important decât Turnul Eiffel», sensibilizând marii poeţi aflaţi în Oraşul Luminilor din acele anotimpuri: francezul Jean Arpp scrie poemul «Coloana fără sfârşit», belgianul Andrć Castagne proslăveşte «Pasărea lui Brâncuşi», marele poet austriac de limbă germană, Rainer Maria Rilke, elogiază geniul valah-brâncuşian «în poema „Cine spune că totu-i pieirii sortit?“», «americanul [poet] Carl Sandburg, laureat al Premilui Nobel, se înclină şi el în faţa vizionarismului şi arhaismului lui Brâncuşi» (DCons, 36).           

I. P.-T. : Ar merita să fie citate ‒ cu toate „reliefurile“ lor sacre / (con)sacralizatoare ‒ şi celelalte câteva sute de „consideraţii“ tot aşa de importante ca şi cele trecute în revistă până aici, dar „cronica noastră bifurcată“ s-ar întinde peste „limitele admise“ ; următoarele 153 de pagini ale celei de-a III-a secţiuni sunt consacrate unor «Considerţii [ale Doinei Drăguţ] asupra cărţilor unor scriitori» („spicuim numele“ în ordinea „intrărilor în pagină“): Nicolae Portocală, Al. Doboş, Radu P. Voinea, Ion Zamfirescu, Ilie Popa (coordonator al opului «Experimentul Piteşti»), Viorel Roman, Gh. Boldur-Lăţescu, Fl. Gârz, Ioan Ursu, M. Caba, Ion Pătraşcu, Liviu Predescu, Cristian Crăiţă, C-tin Lupeanu, Marin I. Arcuş, Stelian Gomboş, Livia Ciupercă, Mircea Ştefănescu, Eugen Enea Caraghiaur, Mihai Duţescu, Dan Rotaru, Zenovie Cârlugea, Al. Florin Ţene, Florentin Smarandache ş. a.       

D. R. : De asemenea-s „citabile în întregul lor“ şi cele două sute de pagini din secţiunea a IV-a, «Consideraţii asupra operei Doinei Drăguţ», destul de multe, deşi nu-s toate „consideraţii“, ci sunt aici şi „recenzii“, „cronici-etalon“, cu toate că le era mai potrivită „amplasarea“ în „închiderea cărţii“, ori „în tipărire de-o vară“ drept specială carte-aniversară (a nu ni se amenda nici rima asta involuntară) a „scriitoarei polivalente“ (supra), Doina Drăguţ, pagini unde se întâlnesc nume de seamă ale poeziei şi ale criticii / istoriei literaturii noastre (dintre care, în ordinea alfabetică a numelui şi în limitele cronicii de faţă, a mi se îngădui să menţionez doar zece) :

Constanţa Buzea, Iulian Chivu, Constantin Dumitrache, Ovidiu Ghidirmic, Constantin Lupeanu, Nicolae Mareş, Ion Pachia-Tatomirescu, C. M. Popa, Florentin Smarandache, George Sorescu ş. a.

I. P.-T. : Cele 42 de pagini ale secţiunii a V-a, «Dialoguri», cuprind „esenţiale interviuri“ luate prin / peste anotimpuri de Doina Drăguţ. „Primul interviu“ publicat (în această secţiune de «Consideraţii») este, nu întâmplător, de scurtimea unei „consideraţii, în patru puncte“, cel acordat de Constantin Dumitrache (1948 ‒ 2001), despre remarcabila-i lucrare, «Întâlniri mirabile cu Mitropolitul Nestor» (Craiova, 2001) ; răspunsurile celui intervievat evidenţiază atât «…datoria de conştiinţă faţă de acela care a fost Mitropolitul Nestor Vornicescu […]», cât şi cele privitoare la redactarea respectivei cărţi :

«…am scris această carte consultându-mi jurnalele emisiunilor mele de la Radio Craiova […] ; şi am mai făcut-o ştiind că la vremea sa, Nestor Vornicescu era singurul academician român care trăia şi muncea în Oltenia» (DCons, 438).

Amintesc şi aici că, în orizontul anului 1980, distinsul critic literar de la revista «Ramuri» şi de la Studioul de Radio Craiova, Constantin Dumittrache, era şi „un strălucit teoretician al interviului, ca specie publicistică“

(elaborându-şi „ca redactor-radio“, după câte mi-a mărturisit pe-atunci, chiar şi „un etalon al speciei interviu“ „cam ca pe placul criticului Al. Piru“, fostul său profesor universitar-craiovean).

Celelalte interviuri publicate în cea de-a V-a secţiune sunt acordate Doinei Drăguţ de poetul George Filip (din Canada), de sinologul Constantin Lupeanu şi de jurnalistul / poetul Ioan Vasiu.   

D. R. : În „închiderea“ cronicii noastre bifurcate, mai subliniez că, în cele 80 de pagini ale secţiunii a VI-a, cuprinzând 24 de «Studii şi eseuri»

(între care şi câteva dintre acestea în „coordonatele speciei consideraţie“ : «Imagini şi chipuri», p. 535 sq., putându-se cita şi „drept poem în proză“ ; «Implicaţia destinului în traiectoria vieţii», p. 537 ; «Soarta capodoperelor», p. 538 sq. ; «Creşterea şi descreşterea Gloriei», p. 540 sq. ; «Sindromul Erostrat», p. 542 sq. ; «Sufletul ‒ Eul imaterial», p. 551 sq. ; etc.),

sunt de luat în seamă nenumărate idei („aserţiuni“, „judecăţi“, „aforisme“ etc.) de scăpărătoare actualitate, de aleasă modernitate, dinspre „timpan-încordărie istoriilor vitregitoare şi, rareori,„mai puţin vitregitoare“,de la cele din „studiul riguros-universitar“ «Postmodernismul…»

(şi, Maestre, remintesc aici că postmodernism e cuvânt amendat de Dvs. în urmă cu decenii, pentru „neconcordanţa saussuriană dintre semnificat şi semnificant“, fiind „impropriu criticii, istoriei artelor, ori ştiinţelor“ ‒ precum şi „sinonim-pleonasticul neomodernism / nou-nou-ism“ ‒, în ciuda faptului că era şi încă este un termen „frecvent-preferat“ chiar şi de câţiva „critici mari“ ca Nicolae Manolescu),

sau de la cele din «Goticul în artă, literatură, muzică», până la cele din «Sindromul [faimos-incendiatorului] Erostrat», «Întoarcerea în sine», «Căutări lăuntrice», cum şi cele din „spicuirea noastră întâmplător-duminicală“ :

«Postmodernismul, cum era firesc, şi-a atras numeroşi critici ; mulţi îl caracterizează drept un fenomen efemer, care nu reprezintă decât o serie de conecturi disparate, ce au în comun doar resentimentul faţă de modernism.» (p. 489) ; «Gloria stilului gotic sunt catedralele […] ; în catedrale sunt concentrate toate ramurile artei: sculptura, pictura, artele decorative, mobilier, vitralii, textile ; despre catedrala gotică s-a spus că ar fi asemenea unei „Biblii în piatră“, sau a unei „Istorii a lumii“…» (p. 491) ; «S-a constatat că egiptenii cunoşteau numărul de aur […] cu două mii de ani înaintea grecilor ; ei operau şi cu aşa-zisul triunghi al lui Pitagora.» (p. 503) ; «Islamismul […] s-a extins într-un „elan sălbatic de credinţă“…» (p. 508) ; «Spaţiul devine o prelungire a ochiului deschis în unduiri de clipe spre orizont în închipuirea unei ape, simbol al curgerii eleatice.» (p. 536).

Ori, angajându-se, reverberându-se în memorabil mod doinit-drăguţian, posibila ieşire-i drept puzzle, parcă, într-o nobilă vecinătate a celor din drama de întemeiere a paradoxismului, din 13 ianuarie 1968, «Iona», de Marin Sorescu :

«Întreaga mare […] nu face decât să caute un ţărm […] ; toată viaţa ne aflăm în larg şi de nenumărate ori avem impresia că zărim ţărmul, viaţa însăşi fiind un şir nesfârşit de ţărmuri, de certittudini succesive.» (p. 560) ; etc.