Harfa de smarald a lui Petru Chira propune cititorului o excelentă îmbinare între rigoarea observației și o subtilă vocație poetică ce vibrează și transformă spațiul real într-o zonă a sensurilor dense, fără nicio abatere însă de la stilul său inconfundabil. Între spațiul real și sensibilitatea lui Petru Chiraexistă o zonă a interiorizării care nu e dominată de  facil, cititorul este chemat la o participare activă , afectivă chiar, datorită unui dinamism fin și echilibrat între lirism și povestea care include partea unei istorii a realității obiective. Debarasat de căutarea unor efecte facile, autorul ne spune ,,poveștile” sale în ritmul său, cu o naturalețe firească care translocă cititorul în zone familiare, reperabile în existența fiecăruia dintre noi. Accentul cade pe text, iar pauza este lăsată pentru a face loc revelației.

În prima parte a volumului, tonul ironic, autoironic, parodia și umorul sunt preponderente și se propagă indiferent de tema sau motivul poetic ales. Autorul Harfei…propune discursul hazliu când parodiază un autor sau altul. Mai mult, umorul însoțește atât stilul, genul sau lucrarea supusă parodierii. Exagerarea și reinterpretarea înversată în cheie ironică pornește din dorința de a oferi cititorului fie o critică de tip cultural sau social,  fie din nevoia de a oferi divertisment pur și simplu. În ceea ce privește ironia și autorironia, autorul nu face economie de resurse. Pornind de la situații sau cuvinte se ajunge la o subtilitate critică de tip ironic. Distanțarea de subiect se face cu rafinament sau sarcasm pentru că autorul este îngăduitor sau apreciază autorii supuși parodierii, de multe ori aceștia fiindu-i prieteni. Mecanismele incongruenței sau aerul superior e transpus la un mod mult mai suav, fără să lezeze persoanele expuse. Este ceea ce am putea numi o parodie amicală în care umorul este scopul și destinația finală a demersului și, în acest caz, putem observa modul generalizat în care umorul este prezent prin  diferitele forme ale comicului.

 Ai devenit strălucitoare, Ca apa mirosind a somn,/ Să numeri petele solare,/ Alături de un mare domn./ Am să-ţi croiesc costum de gală,/Din fir de lână, merinos, Să fii a timpului vestală/Şi doamna mersului pe jos./ Sculptată ca şi o statuie,/ Îmi tulburi apele din cânt/Şi când voi bate timpu-n cuie,/ La tine vin, ca să-ţi descânt./ Eu sunt magistrul din Chişoda,/ Urmaşul marelui Şecspir,/Ce şlefuieşte-n taină oda,/ Cu adeziv şi glas-papir/ .Mă dor celulele geloase,/ Din creieru-mi greu încercat/ Şi simt, ades, reuma-n oase/ Cum mă frământă noaptea-n pat.| ȘI EU TE ADOR ( după George Lână)|

Transpunerea parodică a poeziei lui George Lână e dominată de elementul hiperbolic și de cel al antitezei. Imaginea unui refugiu poetic între Chișoda și Shakespeare amețit de ,, adeziv”, în care imaginea iubitei, redată metaforic prin versul ,, strălucitoare ca apa mirosind a somn”, ne trimite la o asociere antitetică ce combină fascinația nocturnă cu apa stătută, blagoslovită propria ei reverie. Dragostea nu are limite, iar personajul liric promite un ,, costum de gală din lână merinos”( aluzie și la numele poetului parodiat) tocmai pentru a proteja o dragoste fierbinte și a o izola de tot ce este în exterior. Iubita este totodată și ,, o vestală a timpului”, responsabilă a mesrsului pe jos și , datorită acestui lucru, poetul simte nevoia de a ,, bate timpul în cuie” pentru a eterniza momentul declarației de dragoste. Apariția imaginii cu iubita sculptată și comparația cu Shakespeare e momentul de șpiț  al parodiei, care provoacă tulburări artistice tragico-comice și care se încheie cu durerile de spate, aluzie la faptul că iubirea și arta sunt de asemenea ,, dureri” greu de suportat.

 Textele lirice propuse în volum se înscriu pe traiectoria poeziei meditative, în care trecerea timpului este privită ca  o stare ce face legătura dintre eul liric și locul natal. Atmosfera este melancolică, iar versurile care o construiesc se bazează pe imagini  vizuale și auditive. Calea reîntoarcerii este și modalitatea prin care autorul se confruntă cu propriile sale amintiri. ,, Drumul străjuit de plopi” este imaginea – simbol al spațiului rural românesc , un element tradițional ce conține fragilitatea trecerii, dar și sentimentul statorniciei  asociat cu destinul uman, în general.

   La nivel expresiv, textele impresionează prin plasticitate, personificarea timpului ca ploaie de toamnă exprimă erozivul și lentoarea trecerii anilor asemenea versurilor din elegii (,, ai vremii galbeni stropi” ). Imaginile, deși reușite prin simplitate, au o încărcătură metaforică care devine previzibilă în raport cu temele foarte des exploatate de literatura română. Trecerea ireversibilă a timpului este redată cu ironie amară ( ,,odiseea lor săracă”) și în antiteză. Odiseea , adică așteptarea unui destin grandios, este surclasată de realitatea săracă a realizărilor. Geografia afectivă se naște prin  redarea satului ( Chișoda)  cu elementul introdus în imaginea acestuia: biserica străveche. Elementele oferă autencitate discursului liric, dar au și o puternică încărcătură ritualică ce face apel la memorie și la introspecție. Sunetul clopotolui devine vehicul al durerii despărțirii și impresionează prin expresivitate. Revenirea la spațiul copilăriei oferă contraste între încremenirea obiectelor și emoția mută a celui care le privește, iar metonimiile încheie, deseori, organic poemele și sugerează că spațiul fizic funcționează ca depozitar al identității și memoriei.

Pe drumul străjuit de plopi,/ Ce leagă satul de comună,/ Se scurg ai vremii galbeni stropi,? Pe anii care se adună/ .Şi sunt atât de nepătrunşi/În odiseea lor săracă,/ Sub colbul vremilor ascunşi,/ Că nu mai ştiu când vin, când pleacă./ Chişoda-n urmă a rămas,/ Iar la biserica străveche/ Trei clopote se prind în glas/ Cântându-mi jalea la ureche./ S-a dus vreun consătean de-al meu,/Poate un prieten… Cine ştie,/ Iar pasul îmi devine greu/ Şi inima, din plin, o torţă vie/ | SPAIMĂ|

Poeziile lirice  se remarcă prin coerență imagistică, echilibru și nostalgia bine temperată. Cu un limbaj simplu și accesibil , textele au o sursă autentică de inspirație. Sinceritatea tonului se cuplează armonic la capacitatea autorului de a transforma drumul fizic în drum interior. Îmbinarea unui lirism ludic, autoironia și sensibilitatea profundă face din unele poezii de dragoste ca eul liric să devină conștient de propriile sale limite, dar fascinat și marcat de ființa iubită.

Metaforele sunt vii , cu imagini neconvenționale, sugerând liniștea nocturnă și senzualitatea discretă (,, apa mirosind a somn”). Asemenea imagini oferă textelor prospețime și le ancorează în contemporaneitate, îmbinând sentimentul cu experimentul metaforic. Imaginea femeii e hiperbolizată și atinge valori ritualice, deoarece devine cea care păzește timpul. În acelați timp, solemnitatea este redusă la cotidian prin tonul ludic, iar sacrul este dublat de cotidian sau de trivial. Există o confesiune lirică în poezia de dragoste a lui Petru Chira. Poezia devine un ritual al propriilor sale experiențe și trăiri. Un amestec ciudat de frenezie, gelozie, ironie și umor generează o dimensiune vulnerabilă a eului liric , care se află între pasiune și obsesie, între elan și slăbiciune. Un imaginar divers cu metafore îndrăznețe fac din poezia de dragoste a autorului Harfei de smarald un reușit mix între elementele stilistice tradiționale și cele actuale.

Deși accesibile, unele texte se deosebesc de altele prin construcția  amplă , ca o semnătură stilistică ce dă o notă aparte volumului de față, cu o abilitate ce transformă scenele cotidiene în nuclee de reflecție. Și în Harfa de smarald, Petru Chira se remarcă ca un excelent creator de atmosferă, recognoscibilă, cu personaje marcate de elementele universalității, cu intimități transformate în experiențe estetice. Fragilitatea identității, căutarea unui sens și dorința de a depăși anumite limite impuse. de lume sau de el însuși, pare a fi ,,semnătura”Harfei de samarald. Matur, profund, cu o mare predispoziție de a interoga tăcut și ferm marile teme existențiale, autorul își răsplătește cititorul, chemându-l la propriul său proces de descoperire prin intermediul unei poezii în care sinceritatea ludică și imaginile pline de prospețime transformă fragilitatea umană într-un spectacol poetic plin de vitalitate.