POEM DESCHIS
dragului meu soț, Tavi
Să-tinzi mâna când celălalt
E gata să cadă. Să întinzi visul
Dincolo de limita oarbă
Să întinzi sufletul coardă cu coardă
Pentru ca fiecare să-și taie cu grijă
Felia sa de fericire, aici în acest loc
Atât de încărcat de lacrimi și de
Iubire. Pentru fiecare treaptă
O clipă de suflet. Pentru fiecare
Măsură de vis un cântec în marea
Armonie a lumii încă atât de plină
De întrebări nerostite și singure.
ÎNCREDERE
Acum încă ai tot timpul să-mi strigi
Adevăruri în față
Cuvintele tale sunt în cădere la
Marea bursă a Vorbei
Dar eu îți acord câteva fraze
Pe credit și chiar dacă toți vor
Spune că ești în drum spre faliment
Voi găsi neapărat timp să-ți strecor
Un gând curat în buzunarul din spate
Să-l scoți la nevoie și obosit
De moarte să-l întorci împotriva mea.
PICTURĂ ÎN ALB
Agățați de albastrul cel mai profund
Suspendați de aripile decupate de o mână
De copil, clipele curgeau unele după altele
Și coborau scara la fel de-albastră.
Muzica sublinia aripile ca într-o
Operă încă neterminată. Fulgii puri
Se așezau în jurul pădurii tăcute
Și așa primitoare. Forme umane
Dormeau în umbra blândă. Era timpul
Când îngerii reveneau pe pământ,
Ca într-un ținut de descoperit clipă
De clipă și orele se culcau solidare și ele
în jurul brațului tău adăpostindu-mi umărul
Lunar și tandru.
LUCRURI PIERDUTE RECENT
Pe jumătate căzută în zăpadă o pasăre își uita grijile
Pană cu pană, încetișor ca pentru a pătrunde în
Coridorul morții.
Acolo nu mai sunt vânturi aspre și amărăciune
Ofilind albastrul cerului. Acolo se trăiește cu aer și flori
Căci oxigenul aprinde mai tare somnul zborurilor.
Pe jumătate separată de aripile ei pasărea surâde și scoate
Penele altor bucăți de soare care pictează în galben iarba și
Privirile șterse. Sub pavăza nopții nimeni nu mai revine să
Vadă spectacolul neașteptat al scenei
ridicate acum puțină vreme.
Pasărea zboară peste sângele ei risipit
și lasă să cadă penele gata arse De poemele pe care nimeni nu le va mai rosti vreodată.