Plachete de sonete Aici nicicând nu-și scutur’ floarea merii, de Nicolae Șapcă (Editura Bucrek, Cernăuți, 2024), devine o cale a apropierii de Iisus.

Trăim vremuri grele, pline de lipsuri și greutăți, iar singurul care îl însoțește pe om tot timpul este Iisus. Reîntoarcerea la credință, la divinitate, este remediul pentru boala în care se află societatea azi „Năzbâtiile”, păcatele omului nu pot fi negate, însă Iisus are darul de a le ierta, iertare care presupune recunoașterea și asumarea greșelilor („Mai iartă-le dacă pot fi iertate / Năzbâtiile care iau avânt, / Atunci când nu-nțeleg de bun cuvânt, / Vreau crucea cea mai grea s-o duc în spate” – I).

Poetul este purtătorul de cuvânt al semenilor săi, el cunoaște cel mai bine prezentul („Sunt născut în secolul minciunii, // Îngerul Tău cu greu mă poartă-n spate” – III) și e pregătit să își poarte, la rându-i, crucea. Nu pe oricare, ci pe cea mai grea. Totuși, crucea lui Iisus e cea mai grea și numai El însuși o poate duce, cu prețul propriului sânge („Vreau crucea cea mai grea s-o duc în spate / Și-n drumul meu să-I fiu cât mai supus, / Mai grea e numai crucea lui Iisus, / Ce urcă viața mai presus de moarte” – IV).

Urmându-l pe Iisus, vom dobândi lumina, prin Carte („Înfășurat în tremurul tăcerii / Aud, reverberând în naos, Cartea, / Se spulberă parcă din suflet noaptea / Când îngeri cântă psalmul Învierii – IX) și îl vom simți pretutindeni, oricând, drept călăuză („Azi preschimbat din vorbe în materii, / Iar Tu rămâi cu noi la orice pas / În taina rugăciunii și a vremii” – XII).

Legătura dintre om și Iisus se realizează prin cuvânt, prin rugăciune, prin poezie („Și fiecare slovă e o rază, / Și fiecare punct e picătură / Din ochiul care pururea veghează” – XI; „Primește, Doamne, ca pe o rugăciune / Cununa de sonete ce ți-o-nchin” – XV).

Odată creată această punte, omul se redescoperă pe sine, își regăsește inocența pierdută cândva, demult („Tot rătăcindu-mă prin tainice răscruci / Și căutându-mă prin rugăciuni uitate, / Mă-nchin la lemnul Crucii înălțate / Și la cuvântul Sfintelor porunci” – III).

Nicolae Șapcă este un slujitor al limbii române în Ucraina și strunește cu dibăcie cuvântul pentru a-l așeza în aceasta formă pretențioasă care este sonetul.